Morții poruncesc celor vii să țină aprins focul credinței

Citește și „Biserica din Rogoz, un buletin de identitate fără termen de expirare”

Nu multe biserici din România au intrat în patrimoniul UNESCO, primind astfel o recunoaștere mondială pentru valoarea lor. Biserica din satul Rogoz, județul Maramureș, este una dintre ele. Preotul care slujește aici, Ioan Hojda, ne spune că multe lăcașuri de cult, adevărate monumente de artă, sunt doar vizitate turistic. Biserica din Rogoz însă are o istorie care depășește muzealul, fiindcă aici se slujește în fiecare duminică și sărbătoare. Legendele se îngemănează cu activitățile legate de catehizare și de cotidianul liturgic.

Rogozul e viu pentru că, atât timp cât omul se roagă, Dumnezeu coboară la el și nu lasă ca pustiul să se întindă. „Legenda spune că atunci când răsare soarele este asemănat cu un tânăr. După ce a răsărit, îşi ia cu el 12 cai care sunt numiţi caii luminii, iar pe partea sudică a bisericii sunt prezente aceste capete de cal, cărăuşi ai vieţii. Aceşti 12 cai poartă soarele până la amiază, iar atunci face o mică pauză, aşa cum şi omul se odihneşte puţin, atunci când pare că timpul stă în loc. După ce se odihneşte la amiază, soarele îşi ia cu el alţi 12 cai, numiţi caii morţii, ai întunericului. Soarele coboară spre asfinţit, nu spre apus, pentru că, înainte de a apune, mai face o mică pauză. În popor, în Maramureş, se spune că soarele stă de ujină. Când omul este la câmp, în jurul orei 17:00-18:00 mai face o mică pauză, ia o gustare din ce i-a mai rămas, apoi îşi termină puţinul de treabă ce îl mai are. Soarele, în acea mică pauză, gustă şi el o bucată de prescură şi bea un pahar de vin, simbolul euharistiei, apoi apune, pentru a duce căldura, dragostea, lucrurile frumoase pe care ni le-am oferit unii altora aici şi celor care au plecat din această viaţă. În popor se atribuie soarelui elemente divine, ­fiind numit Sfântul Soare. Această legendă explică şi faptul că avem calul prezent în construcţia bisericii”, a spus părintele paroh.

Astfel, legătura dintre cei vii şi cei morţi nu poate fi ştearsă, ea se perpetuează, după cum o arată şi simbolistica prezentă pe biserică.

Tot la exteriorul bisericii se remarcă acea întâlnire a capetelor de cal, pe de o parte caii vieţii, pe cealaltă parte ai morţii, aceştia se întâlnesc pe latura vestică şi pe latura estică, unde este Altarul. Întâlnirea lor este sub forma unei îmbrăţişări, pentru că acele capete de cal apar grumaz peste grumaz, aşa cum şi oamenii când se întâlnesc se îmbrăţişează, un semn al dragostei frăţeşti, subliniază părintele Ioan Hojda.

În zona Altarului se află o mică fereastră circulară, poziţionată mai jos decât celelalte ferestre ale bisericii: „Nouă ni se pare astăzi ceva excepţional, pentru că la cunoştinţele pe care le aveau atunci nu ştim cum au gândit, calculat. Prin acel geam, doar în perioada 6-15 august, când răsare soarele luminează Sfânta Masă. E o privelişte aparte, care poate că în ziua de astăzi ar fi mai greu de realizat”.

Cateheză şi scene moralizatoare

Interiorul fascinează prin frumuseţea culorilor. Pictura, care s-a păstrat foarte bine, a fost realizată în anul 1785, de către Radu Munteanu, un pictor din satul Ungureni, din apropiere, după cum spune pr. Ioan Hojda. Pictura s-a păstrat bine pentru că nu este foarte multă lumină înăuntru, este aplicată direct pe lemn, astfel că mare parte din pigmenţi au fost absorbiţi de lemnul uscat. La conservarea picturii a contribuit şi ventilaţia perfectă a bisericii. Sunt pe alocuri mici găuri care fac legătura dintre exterior şi interior, astfel că aerul circulă.

Pictorul a pus pe pereţii bisericii Biblia în imagini, remarcă preotul paroh. Scenele au şi efecte moralizatoare: scena cu pilda samarineanului milostiv semnifică fapta bună pe care trebuie să o facă omul; crearea lumii, a lui Adam, a Evei, gustarea din măr, izgonirea din rai arată ce a făcut Dumnezeu şi ce a făcut omul, pedeapsa omului dacă nu ascultă de Dumnezeu, exemplifică pr. Ioan Hojda.

În pronaos, în cele patru colţuri sunt cei patru îngeri care anunţă venirea lui Hristos Care va judeca întreaga lume, toţi oamenii fiind chemaţi la dreapta judecată, inclusiv sfinţii. Deasupra uşii care face legătura cu naosul există pisania şi o mică balanţă, un mod de a reprezenta dreapta judecată.

„În balanţă apare, sub forma unui mic omuleţ, sufletul nostru pe care fiecare om îl primeşte la venirea în această lume. Fiecare om primeşte un înger păzitor care e mereu în faţa omului, îl ia de mână, călătorind cu el în această viaţă. Râul reprezentat semnifică momentul trecerii spre veşnicie. După trecerea râului, îngerul încă ne însoţeşte să ajungem la judecata particulară de după 40 de zile, abia apoi îngerul trece în spatele sufletului, iar omul apare în haină albă, e curat, astfel că îl poate întâlni pe Sfântul Petru ­care îl aşteaptă cu cheile în mână, la poarta raiului, ca să intre în sânul lui Avram, Isac şi Iacov, cei trei patriarhi ai Vechiului Testament. Vederea raiului atât de frumos surprins, cu pomii înfloriţi, cu cerul albastru, spre seară, aduce linişte”, descrie părintele paroh o scenă de pictură, subliniind că „omul când intra în biserică se putea linişti, îşi punea ordine în gândurile sale”.

Nu lipsea nici reprezentarea iadului, astfel încât omului i se atrăgea atenţia asupra urmărilor alegerilor sale. „În iad apare moartea pentru că are şi mătura într-o mână şi coasa în cealaltă. Străinii o ştiu doar cu coasa, dar aici ea şi coseşte, şi adună. Apoi apar câţiva diavoli care cântă la taragot, trag din pipă, mai sunt încă două , una dintre ele este lenea, care stă pe scaun şi îşi face părul, cealaltă, cu o seceră în mână, este ciuma, pentru că a fost, prin 1646-1647, o epidemie de ciumă în zona aceasta”.

O parte din pictură s-a pierdut pentru că s-a adăugat balconul, în 1834, fiind o acută nevoie de mai mult spaţiu. În balcon stăteau copiii şi cei care cântau în cor.

Şi în Altar, ca în întreaga biserică, sunt scene din Vechiul şi Noul Testament. Deasupra proscomidiarului, unde pregătea preotul împărtăşania, este reprezentat Mântuitorul Iisus Hristos cu coasta din care curge sângele pentru că oferă atât Trupul, cât şi Sângele său lumii. Mai este pictat Avram, care este chemat să jertfească pe fiul său, Isac, ca să îşi arate devotamentul faţă de Dumnezeu. Maica Domnului este pictată pe bolta Altarului, având la picioare de o parte luna şi de cealaltă parte părinţii ei. Pe iconostas este pictată Sfânta Treime, reprezentarea de la stejarul Mamvri, cu cei trei tineri, cu Avraam şi Sara, care oferă Sfintei Treimi găzduire. Mai sunt prezenţi sfinţi precum Sfântul Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare, Grigore de Nazians, Atanasie cel Mare, cei patru evanghelişti cu cele patru simboluri.

Multe dintre icoane sunt din perioada când s-a pictat biserica, iar cele patru icoane mari de pe iconostas sunt mai recente, de pe la 1850-1860. Prăznicarele aşezate pe iconostas sunt înainte de 1900, culese de la oamenii care le aveau în acea vreme în casele lor.

Preotul remarcă faptul că două dintre icoanele bisericii se remarcă în mod deosebit: „Una dintre ele este o icoană mică cu Maica Domnului şi Mântuitorul care zâmbesc, este o icoană plătită de un anume Onuţ, care a oferit preţul a două perechi de boi, boi având atunci doar persoanele avute. O altă icoană este cea a Maicii Domnului cu Mântuitorul în braţe, unde ochii Maicii Domnului par că te urmăresc oriunde ai sta în biserică”.

Fiind o comunitate importantă, având un statut mai aparte, oamenii de aici au avut, probabil, resurse pentru a împodobi biserica cu icoane şi pictură în totalitate, care erau destul de scumpe la vremea respectivă, subliniază preotul paroh.

„Chiar dacă este de demult, biserica din Rogoz este un buletin de identitate fără ca să aibă perioadă de expirare, iar adresa nu poate fi scoasă din inima omului, fiind credinţa sa”, a menţionat părintele Ioan Hojda. „Biserica este parte a poporului român, aici am crescut, am învăţat, aici s-au dezvoltat oamenii ca personalităţi. Un punct mai important de întâlnire a comunităţii nu a existat. Aici este harul care rămâne peste fiecare dintre noi”, a adăugat acesta.

Deşi este prea mică pentru populaţia actuală a satului, biserica nu este scoasă din uz, îşi păstrează sacralitatea. „Aici mai au loc botezuri şi cununii. Aici nu îi căsătorim sau botezăm doar pe cei din sat, sunt doritori şi din alte părţi, chiar şi din afara ţării. O cununie programată recent este a unei doamne din zona Vâlcii cu soţul din Franţa. Au venit în urmă cu doi ani, au văzut, au dorit anul trecut, dar au fost restricţii de circulaţie. Dumnezeu le-a dat şi un copil, iar acum vin şi pentru cununie şi pentru botez”, a mai spus părintele Ioan Hojda.