192 de elevi de la unităţile de învăţământ din sectorul 2 al Capitalei care au obţinut rezultate meritorii la etapa de sector a Olimpiadei la disciplinele Religie, respectiv Cultură şi Spiritualitate
192 de elevi de la unităţile de învăţământ din sectorul 2 al Capitalei care au obţinut rezultate meritorii la etapa de sector a Olimpiadei la disciplinele Religie, respectiv Cultură şi Spiritualitate
În Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților s-a desfășurat, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și cu purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, Adunarea
Absolvenţii Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti, promoţia 2000-2004, s-au reîntâlnit joi, 30 mai, cu prilejul împlinirii a două decenii de la finalizarea studiilor de licenţă. După tradiţia şcolilor de teologie, evenimentul a debutat cu săvârşirea Sfintei Liturghii, în Biserica „Sfânta Ecaterina”, Paraclis universitar, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, de către Preasfinţitul Părinte Macarie Chakarov, Episcop-vicar de Ruse, din Patriarhia Bulgară
Editurile Patriarhiei Române și Tipografia Cărților Bisericești participă la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2024, desfășurat între 29 mai și 2 iunie la Romexpo, informează basilica.ro. Cărțile
Absolvenţii programului de studiu Teologie Ortodoxă Pastorală, promoţia 2020-2024, ai Facultății de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman” din cadrul Universității din Oradea, şi-au încheiat de
Data de 5 iunie 2024 marchează împlinirea a 30 de ani de la înființarea Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale și de Nord. Pentru a marca aniversarea istorică, Mitropolia organizează în
Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale și de Nord împlinește 30 de ani de la înființare. Cu acest prilej, în perioada următoare sunt organizate mai multe evenimente aniversare. Proiectul
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, s‑a aflat zilele trecute în vizite misionare în regatele Danemarcei, Norvegiei și Suediei, fiind înconjurat atât de compatrioți, cât
Credincioșii români din Marea Britanie trăiesc momente istorice în aceste zile când este organizată o nouă episcopie română, cu sediul în Londra, informează Basilica.ro. Luni, 27 mai, s‑a întrunit în
Biserica românească „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din localitatea Gänserndorf, ce se află la 20 de kilometri de Viena, Austria, a îmbrăcat sâmbătă, 24 mai, haine de
70 de persoane din localitatea Bâra, județul Prahova, au beneficiat sâmbătă, 18 mai, de investigații medicale gratuite. Acțiunea a fost organizată de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale în cadrul
100 de familii din localitățile prahovene Palanca, Dârvari, Radila, Băltița, Cireșanu, Urlați, Cricov și Valea Cucului au primit, în ultimele zile ale Marelui Post, alimente de bază pentru masa pascală.
În cadrul programului social-filantropic anual al Parohiei „Sfântul Antonie cel Mare”-Titan din Protopopiatul Sector 3 Capitală, una dintre acțiunile de tradiție menite să aducă un strop de bucurie și
În aceste zile ale Săptămânii Mari, când sufletele se pleacă în fața Pătimirilor Mântuitorului, Parohia „Învierea Domnului” din Lugoj a intensificat activitățile destinate credincioșilor aflați în
În cadrul unei acțiuni social‑filantropice devenite deja tradiție, Protoieria Sector 3 Capitală a oferit marți, 30 aprilie, pachete cu alimente de bază și produse tradiționale pentru masa pascală unui număr
Viața liturgică din Săptămâna Mare și Sfintele Paști a fost concurată anul acesta de nenumărate oferte pentru minivacanța de 1 mai, de concerte și diverse atracții. Îmi amintesc de perioada comunistă în
La nivel mondial, un copil moare la fiecare trei minute într-un accident rutier, iar în foarte multe cazuri vinovaţi de producerea accidentelor sunt chiar micii pietoni, care nu respectă regulile de circulaţie.
Mulţi părinţi refuză să-şi lase copiii să urmeze o şcoală profesională din cauza unei concepţii greşite potrivit căreia învăţământul profesional nu i-ar ajuta prea mult în viaţă. Inspectorul şcolar
Ministerul Educaţiei recomandă ca, până în 2 ani, copiii să nu aibă acces la telefoane și tablete, se arată în proiectul de ordin privind aprobarea „Reperelor fundamentale în învățarea și dezvoltarea
Peste 100 de cercetători, antreprenori şi studenţi vor participa la cea de-a doua ediţie a Laser Valley Innovation Bootcamp, un eveniment care va avea loc în oraşul Măgurele, între 14 și 16 iunie. „Laser
Stadionul Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași va găzdui, în perioada 1-2 iunie 2024, festivalul pentru copii intitulat „Pro-Inimo. Copilărie de poveste pentru viață”, or
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti îi invită pe cei mici să serbeze Ziua Internațională a Copilului, sâmbătă, 1 iunie, în Satul Nou. Copiii sunt aşteptaţi la „Academia de
La Iași se va desfășura, în perioada 30 mai - 1 iunie 2024, conferința anuală a Institutului de Istorie „A.D. Xenpol” al Academiei Române. În programul evenimentului, pe lângă numeroasele comunicări
Sala Studio J a Muzeului „Vasile Pogor” - Casa Junimii din Iași va găzdui sâmbătă, 1 iunie 2024, de la ora 13:30, o întâlnire cu Irene Postolache, îndrăgită scriitoare de literatură pentru copii.
Cum arată viața zilnică a muncitorilor români sezonieri plecați în Spania, Germania sau Marea Britanie, între munca din câmp și pauza de masă, mâncarea de acasă și timpul liber departe de familie și
O sursă excelentă de acizi Omega-3, suplimentele alimentare pe bază de ulei de pește au câștigat popularitate pentru rolul pe care l-ar avea în prevenirea bolilor cardiovasculare. Cu toate acestea, există studii
Miopia, hipermetropia și astigmatismul sunt cele mai comune deficiențe de vedere. Ele pot fi corectate fie prin purtarea de ochelari, cu dioptriile adecvate, fie prin intervenții chirurgicale. În toate cazurile,
Câteva plante îngrijite în balcon sau grădinăritul urban, cum l-au numit cercetătorii finlandezi, este cel mai la îndemână mod de a ne îmbunătăți sănătatea. Au ajuns la această concluzie cercetătorii
Cercetătorii de la Universitatea de medicină din Shantou, China, au descoperit microplastice în cheagurile de sânge îndepărtate chirurgical din arterele inimii și creierului și din venele profunde ale
În 1666, un anatomist italian pe nume Marcello Malpighi vizualiza la microscop, pentru prima dată în istorie, o bucată de țesut prelevată de la un rinichi. Descrierea și intuiția lui s-au dovedit a fi corecte,
Biserici vechi, palate grandioase, muzee valoroase, teatre, monumente şi parcuri. Acestea sunt doar câteva dintre atracţiile turistice pe care le oferă Zagrebul. Deşi nu este un oraş foarte mare, cu o populaţie
Un oraş fascinant, elegant, împânzit de clădiri istorice, celebre canale, străzi vechi care dezvăluie minunate muzee, galerii de artă şi parcuri. Aşa se poate descrie pe scurt Copenhaga, capitala Danemarcei,
Eugenia Golub Piaţa Roşie, Kremlinul, Catedrala "Sfântul Vasile Blajenii", Teatrul Balşoi, Mausoleul lui Lenin sunt doar câteva atracţii turistice pe care le oferă Moscova, cel mai mare oraş al Europei. Mai
Deşi numele lor te duce cu gândul la ceva de dimensiuni uriaşe, Vulcanii Noroioşi reprezintă cratere în miniatură, care se formează cu ajutorul gazelor naturale provenind de la mai mult de 3.000 m adâncime. În
Atunci când ne gândim la vacanţă ne vin în minte destinaţii exotice, insule însorite sau oraşe faimoase ale Europei de Vest. Există însă şi alte locuri mai puţin explorate de turişti, dar care ne pot oferi
Dacă vă doriţi un sejur în extrasezon, ar fi o idee bună să mergeţi în insula grecească Thassos. Nu v-ar costa mult şi aţi descoperi astfel una dintre cele mai frumoase insule, plină de exotism balcanic, cu
Londra este un megalopolis de 10 milioane de oameni, dacă ţinem cont şi de cei care fac naveta câte 200 km dus şi 200 km întors zilnic. În comparaţie cu Parisul şi Roma pare mai liniştit, mai elegant.
Roma mi se pare unul dintre cele mai aglomerate şi agresive oraşe europene. Autostrăzi enorme o conectează la suburbiile din care se revarsă navetiştii. La invazia aceasta se adaugă şi cea a turiştilor. Numai
Situată la doar 5 km de golful oraşului Napoli, mica insulă Capri este o destinaţie de vacanţă ideală pentru cei care iubesc în aceeaşi măsură muntele şi marea. Capri este un loc de vacanţă din timpurile
Aşezat în inima Bucovinei, oraşul Câmpulung Moldovenesc găzduieşte două muzee unice în ţară prin valoarea exponatelor: Muzeul "Arta Lemnului" şi Muzeul lingurilor de lemn - Colecţia "Ion Ţugui". Lemnul,
Nu departe de Bucureşti, la nici trei ore distanţă, la vecinii noştri bulgari, oraşul Veliko Târnovo, vechi de şapte milenii, te aşteaptă să-l descoperi. O destinaţie ideală pentru bucureştenii sătui de
Emblema oraşului Balcic de pe ţărmul bulgăresc al Mării Negre rămâne imensa şi sofisticata grădină botanică, ce adăposteşte spaţii de reculegere şi creaţie, toate născute din dorinţa reginei Maria. De
Când spui Turcia sau vacanţă în Turcia, primul gând te duce spre plaje aurii, răcorite de valurile mării, la hoteluri luxoase cu ofertele lor "all inclusive", la bazaruri aglomerate, pline de renumiţii
Una dintre destinaţiile de vacanţă preferate de români în ultima perioadă este insula Corfu din Grecia. A doua ca întindere din bazinul Mării Ionice, insula Corfu prezintă numeroase vestigii religioase,
O legendă atribuie fondarea oraşului Cracovia unui conducător de neam lehit, numit Krak, care a ridicat Castelul Wawel deasupra cavernei locuite de balaurul Smok Wawelski, cel care a dat şi numele reşedinţei
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, la începutul acestei săptămâni, o atenţionare Cod galben de disconfort termic şi caniculă, valabilă pentru cea mai mare parte a Moldovei şi Munteniei,
La fiecare sfârşit de săptămână, precum şi în zilele sărbătorilor religioase, bucureştenii pot ajunge la bisericile şi mănăstirile din jurul Bucureştiului cu ajutorul autobuzelor RATB, ca urmare a unui
Ţinut eminamente montan, aşezat în inima Bucovinei, oraşul Câmpulung Moldovenesc găzduieşte două muzee unice în ţară prin valoarea exponatelor: Muzeul "Arta Lemnului" şi Muzeul lingurilor de lemn - Colecţia
Călătorii în Bucovina pot descoperi în chiar inima acestei regiuni un ţinut pe cât de dăruit de natură, pe atât de înzestrat de mâna omului: Moldoviţa. Nu puteţi părăsi această aşezare fără să
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a semnat ieri, în judeţul Maramureş, contractul de finanţare din fonduri europene a proiectului Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord,
Întrucât bugetarii reprezintă 25-30% din numărul total al clienţilor agenţiilor de turism, Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) a anunţat că în această vară le vor oferi pachete de servicii
Următoarea tranşă de la Fondul Monetar Internaţional (FMI), în valoare de aproximativ 850 milioane de euro, va fi alocată exclusiv Băncii Naţionale a României (BNR), fără să existe posibilitatea unei noi
În zilele de 1-3 Mai, la Noul Cinematograf al Regizorului Român - Muzeul Ţăranului Român, regizorul Corneliu Porumboiu continuă tradiţia proiectului "Un regizor vă invită la cinema!". Renumitul regizor a
Muzeul Literaturii Române Iaşi şi Societatea Culturală "Junimea â90" organizează sâmbătă, 1 mai, începând cu ora 11:00, la Muzeul "Mihail Sadoveanu", "Sărbătoarea Liliacului" - ediţia a XIX-a. În program
Duminica a 5-a după Paști (a Samarinencei) Ioan 4, 5-42 În vremea aceea a venit Iisus la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacov l-a dat lui Iosif, fiul său. Şi era acolo fântâna lui
„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții. De aceea, fariseii I-au zis: Tu
În zilele acelea, Petru, deschizându-și gura, a zis: Cu adevărat înțeleg că Dumnezeu nu este părtinitor, ci, în orice neam, cel ce se teme de El și face dreptate este primit de El. Și El a trimis fiilor lui Is
Sfântul Isaachie era din părţile de răsărit ale împărăţiei romane din Asia Mică şi a trăit pe vremea împăratului Valens (364-378). Din slăbiciunea minţii, Valens a căzut din adevăr în mrejele
Sfântul Vasile cel Mare, Omilii și cuvântări, Omilia a XV-a, I, în Părinți și Scriitori Bisericești (2009), vol. 1, pp. 252-253 „Evlavios lucru și fără de sațiu este pentru un suflet iubitor de Dumnezeu
Sfântul Porfirie Kavsokalivitul (1906-1991) este unul dintre cei mai îndrăgiți sfinți contemporani, un model de credință în Dumnezeu și de iubire a semenilor, pe care i-a slujit o perioadă de peste 30
Deseori am auzit cât de dureroasă este copilăria copiilor cărora nu le lipsește nimic. Cum răzbună ei în timp această stare de bine și cum doare „binele” în adânc de inimă. Inclusiv pe ei: dăruitorii ab
Preocuparea câtorva membri ai Rugului Aprins pentru îmbogățirea patrimoniului nostru editorial este o chestiune rarisim cercetată, chiar dacă se poate discuta concret și despre câteva remarcabile realizări.
Evocarea unei figuri reprezentative a Ortodoxiei române din Bucovina veacului al XIX-lea, Mitropolitul Silvestru Morariu Andrievici (1818-1895), este prilejuită de împlinirea a 129 de ani de la trecerea sa la cele ve