Credincioșii Parohiei Buda din județul Buzău au primit duminică, 24 noiembrie, binecuvântare arhierească. Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a săvârșit Sfânta Liturghie
Spectacol de teatru creştin cu scop umanitar
Protopopiatul Sector 2 Capitală şi Liga Tinerilor Creştini Ortodocşi Români, filiala Sector 2, în parteneriat cu Compania teatrală „Zona”, a organizat miercuri, 9 noiembrie 2016, spectacolul de teatru creştin cu scop umanitar „Brâncoveanu şi Ivireanul, iubire de Biserică şi neam”, în sala de festivităţi a Colegiului Naţional „Mihai Viteazul”. Spectacolul şi-a propus să transmită speranță, să aducă întărire în necazuri, dar și în credință, într-o perioadă aflată într-o vădită criză a valorilor, a idealurilor. Din distribuţia spectacolului au făcut parte actorii: Ana Calciu, Damian Victor Oancea, Magda Catone, Mihai Coadă, Ovidiu Cuncea, Tiberiu Păun, Bogdan Iacob, Dana Rusu, Alexandru Ionescu, cu participarea extraordinară a lui Constantin Codrescu. Regia este semnată de Ivona Boitan, decor şi costume Ileana Zirra, manager de proiect Malvina Roșu. Textul piesei este semnat de părintele Bogdan Aurel Teleanu, preot slujitor la Parohia „Sfântul Pantelimon”-Foişorul de Foc din Bucureşti. Scopul spectacolului a fost ajutorarea copiilor nevoiaşi din comunităţile marginalizate, în preajma sărbătorilor de iarnă, prin intermediul campaniei de solidaritate „Uniţi dăruim bucurii”.
Evenimentul cultural a fost oferit gratuit de Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”, Şcoala Gimnazială „Maica Domnului”, Şcoala Gimnazială „Anastasia Popescu”, Biserica Iancu Vechi-Mătăsari şi Biserica Sfântul Pantelimon-Foişorul de Foc din Bucureşti.
Același spectacol se va desfășura și la Palatul Patriarhiei în Aula „Teoctist Patriarhul”, duminică, 13 noiembrie 2016, ora 18:00. Accesul la spectacol se va face pe bază de invitație.