După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Spectacolul religios „De la moarte la Înviere”
Peste 500 de persoane au asistat joi, 12 mai, la spectacolul religios „De la moarte la Înviere” organizat de Liga Tinerilor Creștini Ortodocși Români - Filiala Sector 6 București, cu sprijinul Protoieriei Sector 6 Capitală, la Opera Comică pentru Copii. În cadrul acestui spectacol, trupa ACIDOR a Școlii Gimnaziale „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din București au pus în scenă piesa „Marea sărbătoare - Învierea lui Iisus”, iar Corul Evia al Parohiei „Acoperământul Maicii Domnului” - Brâncuși a susținut un concert de cântări pascale. Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis mesajul intitulat „Copiii şi tinerii, mărturisitori ai bucuriei Învierii lui Hristos”, care a fost citit de Mihai Grobnicu, inspector eparhial în cadrul Sectorului învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
În cadrul evenimentului, pr. Costel Burlacu, protoiereul Protopopiatului Sector 6 Capitală, i-a premiat pe tinerii actori, pe olimpicii la disciplina religie din cadrul protoieriei, pe profesorii lor coordonatori, precum şi pe câştigătorii proiectului „Biserica și şcoala din sufletul meu”. În cuvântul său, părintele protoiereu a evidenţiat necesitatea acestui tip de activităţi pentru tinerii creştini ortodocşi şi a adresat mulţumiri tuturor celor care s-au implicat şi au sprijinit organizarea acestui spectacol.



.jpg)
