Documentar
Spovedania unui învins: Panait Istrati

Spovedania unui învins: Panait Istrati

Adrian Agachi, 12 August 2009

„Învinşi sunt toţi oamenii care se află, către sfârşitul vieţii, în dezacord sentimental cu cei mai buni semeni ai lor. Sunt unul dintre aceşti învinşi. Şi fiindcă există o mie de feluri de a fi în dezacord sentimental cu semenii tăi, precizez că este vorba aici de acea penibilă despărţire, care aruncă un om în afara unei clase, după o întreagă viaţă de aspiraţii comune cu această clasă şi cu sine însuşi, şi care rămâne totuşi credincios nevoii care l-a împins totdeauna de-a lupta pentru dreptate.“ Panait Istrati (1884-1935) nu a fost un învins în adevăratul sens al cuvântului, deoarece înfrângerea pe care a trebuit să o sufere a născut, de fapt, o victorie pentru omenire.

Pelerin în lume

Panait Istrati s-a născut pe 10 august 1884, în portul Brăila. Rod al unei legături nelegitime a spălătoresei Joiţa cu un contrabandist grec, a trăit, practic, fără tată. Copilăria şi-a petrecut-o în Baldovineşti, o comună din apropierea oraşului. Cum mama sa nu a avut posibilitatea să îl întreţină la o şcoală, nu a reuşit să îşi continue studiile după ciclul primar. A rămas repetent de două ori, dar nu a renunţat la planurile sale de a ajunge faimos într-o bună zi. Încă de mic a început să lucreze, mai întâi într-o cârciumă, apoi la brutărie sau ca vânzător ambulant. Ceea ce frapa la tânărul adolescent era faptul că reuşea să citească enorm. Mai târziu va învăţa singur franceza, închis o lună în casă, doar cu cărţi în original şi un banal dicţionar. Se angajează cărbunar pe un vapor şi reuşeşte să viziteze multe oraşe ale lumii: Cairo, Napoli, Istanbul. În timpul peregrinărilor sale citeşte la fel de mult şi munceşte din greu. Întors la Brăila este atras de doctrina Partidului Comunist şi este implicat în stingerea unei revolte a hamalilor. Ameninţaţi să rămână fără locuri de muncă din cauza introducerii unor maşini performanţe pentru transportarea bagajelor clienţilor şi a mărfurilor, aceştia au pornit o adevărată revoluţie. Panait Istrati a fost cel care i-a temperat, ţinând un discurs uimitor de bine închegat.

Trădarea confraţilor

Panait Istrati, asemenea lui Nikos Kazantzakis sau Romain Rolland, a fost unul dintre scriitorii care au susţinut extinderea comunismului. Istrati dorea ca toată lumea să poată avea un loc de muncă şi să nu mai existe sărăcie. A reuşit să facă două vizite în URSS, prima dată în 1927 şi a doua oară în 1928-1929. Decretele de bază ale comunismului nu erau deloc respectate. Ceea ce exista de fapt era o clasă de oameni bogaţi, şi restul erau asupriţi. Îndurerat, Panait Istrati a încercat să dea publicităţii o scriere în această direcţie, plină de amărăciune şi reproş la adresa celor care au distrus bazele comuniste clasice. Mentorul său, Romain Rolland, a fost îngrozit şi l-a sfătuit să nu facă acest gest. „Nimic din tot ceea ce s-a scris de zece ani încoace împotriva Rusiei, din partea duşmanilor ei înrăiţi, nu i-a făcut atâta rău cât îi vor face aceste pagini. Doresc ca pe viitor să nu te mai ocupi niciodată de politică, nu eşti făcut pentru ea“ (Spovedania unui învins, p. 6). Istrati a simţit că nu mai poate avea încredere în el şi a povestit, în Spovedania unui învins, toate ororile văzute. Imediat a fost pus la zid de comuniştii francezi şi o campanie de calomniere a persoanei sale a fost concertată în presă şi direcţionată de Henri Barbusse. Istrati nu şi-a mai revenit după acest şoc, fiind acuzat de vechii săi prieteni că a ajuns fascist şi că nu mai susţine adevăratul crez al partidului. Istrati văzuse însă adevărata faţă a comunismului. „Frumosul înseamnă lupta împotriva mârşăviilor şi crimelor epocii. Nu se poate vorbi despre frumos în mijlocul unei omeniri care se sfâşie. Nu mai cred în nici un «crez», nici o idee, nici un partid, în nici un om. Eu nu mă uit la ce spun oamenii, ci la ce fac oamenii“ (Spovedania unui învins, p. 6)

Moartea singuratică

Oprobriul prietenilor săi, printre care s-au numărat Romain Rolland şi Madeleine Paz, l-a doborât pe Istrati. Îndurerat, bolnav de tuberculoză, se stinge din viaţă singur, la Sanatoriul Filaret, pe 16 aprilie 1935. Cu doi ani înainte de moartea sa a publicat eseul Omul care nu aderă la nimic, în care a oferit explicaţiile necesare trădătorilor săi. „Văzutu-s-a măcar unul dintre marii mei prieteni sărindu-mi în ajutor şi luându-mi apărarea? Nici unul. Poate fiindcă nici unul nu era încredinţat că aş fi un om cinstit. Asta a fost, atunci, cea mai mare dintre toate durerile morale pe care le-am cunoscut în viaţă. În acel moment, vitalitatea mea - care sperie încă pe doctori - a primit lovitura de graţie. Încetasem să mai cred în frumuseţea celei mai frumoase vieţi, aceea de a lupta împotriva tuturor şi de a fi lovit de ai tăi, dar în acelaşi timp de-a mă simţi înţeles de câţiva, de cei cărora se datorează bunul din sine însuţi. Nu! Nu se mai află nici o frumuseţe, nicăieri“ (Omul care nu aderă la nimic, p. 143).

Oratorul funebru

Mergând pe aceeaşi linie, Panait Istrati a denunţat dorinţa Partidului Comunist Francez de a-l denigra şi de a-l da la o parte. A acuzat atacurile dezlănţuite cu care colegii de dinainte nu încetau să-l ponegrească în presă sau în scrisorile personale. Panait Istrati nu a aderat la comunism dorindu-şi o pâine sau o slujbă înaltă. El a crezut cu toată inima că membrii partidului doreau să facă un bine săracilor. Înşelarea a fost amarnică. „Nu vreau să cedez morţii nedrepte, morţii care-ţi închide gura, în timp ce trebuie să vorbeşti. Să vorbeşti fără cruţare, fără milă, în acest secol în care minciuna socială domneşte în toate clasele şi pune stăpânire zilnic pe minţile cele mai frumoase! Oricum, asta ar trebui îngăduit unui om care nu şi-a construit vile cu banii de pe cărţile sale şi căruia editorul său îi face acum pomana de a-i trimite exact atât cât să poată face faţă datoriilor, angajamentelor sale morale! Da! Vreau să-mi las pielea pe această hârtie albă, pe care atât am iubit-o! Dar nu! Unul dintre ultimii prieteni îmi spune: «Nu! Categoric! Mori, dar nu mai vorbi! Nu eşti o călăuză. Noi suntem călăuzele. Treburile omenirii sunt ale noastre!».“ (Omul care nu aderă la nimic, p. 143)

„Concluzii pentru luptători“

Într-o singură pagină, Panait Istrati condensează toată experienţa sa de o viaţă. Cu un curaj nemăsurat şi un avânt din inimă nu pregetă să creadă într-o lume mai bună, într-un viitor în care oamenii nu vor mai muri de foame. După ce a cunoscut raiul trist din Rusia comunistă, Panait Istrati îşi îndreaptă privirea spre iubirea şi sacrificiul de sine al oamenilor, văzând în acestea adevăratele comori ale omenirii. De aceea, testamentul său are un caracter eshatologic, de prevestire a vieţii veşnice a împărăţiei cerurilor. Este dureros să citeşti testamentul unui luptător. Este şi mai dureros să afli că a trebuit să-l mărturisească singur, părăsit şi uitat de toţi. Deşi suferind, Istrati a fost liber, mereu liber ca pasărea cerului, nevoind să-şi clădească un cuib şi să uite zborul propriilor idealuri. Dacă preţul a fost moartea în singurătate, urât de toţi, el a ştiut că libertatea îl merită. Iată concluziile sale: „Nu este luptător în ochii mei decât cel care-şi subordonează interesele individuale intereselor omenirii mai bune, care trebuie să vină. Cred în această omenire. Ea există astăzi, ca şi soarele în timpul nopţii. Nu numai o dată am atins-o. Nu numai o dată, mâna ei m-a ridicat de la pământ, în nenumăratele mele ceasuri de tristeţe. Tot ce am făcut bine şi frumos, ei îi datorez. Dar n-am făcut numai bine şi frumos, am avut şi eu partea mea de noroi; o am încă şi o voi avea mereu. Dar sunt nenorocit când noroiul mă năpădeşte şi fericit să-mi dau duhul când înhaţ o rază de la omenirea cea frumoasă. (...) Nu mai vreau să ascult la ceea ce oamenii spun, ci la ceea ce ei fac: «Arătaţi-mi ceea ce puteţi sacrifica din viaţa voastră şi vă voi spune cu ce preţ stimaţi viaţa altora». Nu scăpăm de înjosire decât sudând existenţa noastră la tot ceea ce e viu. Numai aşa, liberi, simţind tot ceea ce poate face binele şi răul în jurul nostru.“ (Concluzii pentru luptători, p. 133)


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!