Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Historica Suferinţele mărturisitorului Marin Naidim

Suferinţele mărturisitorului Marin Naidim

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Historica
Un articol de: Adrian Nicolae Petcu - 05 Septembrie 2013

În orice regim totalitar, opiniile, mai ales cele politice, sunt interzise şi pedepsite de comandamente care ignoră cele mai elementare norme de drept. Ion Antonescu s-a intitulat conducătorul unui regim totalitar şi, pentru că era vreme de război, a considerat că este justificat atunci când ordona suprimarea oricăror atitudini care ar fi contravenit intereselor statului. Aşa a fost în cazul tinerilor foşti membri ai Frăţiilor de Cruce din Buzău care activaseră în vremea guvernării naţional-legionare. Pe unul dintre aceşti membri, Virgil Maxim, l-am prezentat cu puţin timp în urmă la rubrica noastră „Memoria Bisericii“. Astăzi încercăm să creionăm o scurtă biografie a altui membru, fost coleg cu Virgil Maxim. Este vorba de Marin Naidim, pe care memorialiştii, supravieţuitori ai temniţelor comuniste, îl menţionează deseori ca exemplu de trăire creştină. Marin Naidim s-a născut la 6 martie 1922, în familia unui agent fiscal din localitatea Râmniceni, judeţul Râmnicu Sărat. În iunie 1942 a absolvit Şcoala Normală din Buzău şi, potrivit documentelor rezultate din ancheta Siguranţei, ar fi predat conducerea Frăţiilor de Cruce din acelaşi oraş lui Virgil Maxim. Deoarece în toamna lui 1942 se declanşase seria arestărilor tinerilor consideraţi că încă mai activează în Frăţiile de Cruce, la 10 noiembrie, în timp ce se afla la Centrul de încorporare din Râmnicu Sărat, Marin Naidim a fost reţinut şi trimis în ancheta Siguranţei din Buzău. După malaxorul torturilor din anchetă, la 1 decembrie 1942 este mutat, alături de ceilalţi foşti colegi, la Penitenciarul Ploieşti. Este judecat în lotul FDC, grupul nr. 14 şi condamnat prin Sentinţa nr. 14.409 din 3 decembrie 1942 a Curţii Marţiale a Corpului 5 Teritorial Ploieşti la 25 ani muncă silnică şi anularea diplomelor pentru „strângerea de cotizaţii şi contribuţii pentru scopuri urmărite de asociaţiuni interzise“ şi „constituire de asociaţiuni clandestine potrivnice ordinei de stat“. În câteva zile a fost trimis la Penitenciarul Aiud, unde a cunoscut regimul dur de detenţie, care consta în hrană deficitară şi multiple pedepse corporale, unele chiar în preajma sărbătorilor religioase. Cu toate acestea, Naidim s-a evidenţiat printr-o aleasă trăire creştină, făcând parte din grupul misticilor alături de Valeriu Gafencu, Anghel Papacioc sau preotul Vasile Serghie. În septembrie 1944, pentru o lună, a fost transferat la penitenciarul din Alba Iulia, pentru ca mai apoi să presteze munci agricole în fermele de la Galda şi Unirea. În aprilie 1948 a revenit în Aiud, găsind capela penitenciarului devastată de autorităţi, semn că regimul de detenţie căpătase o altă traiectorie. Salvarea sa, ca şi pentru mulţi alţi deţinuţi, a fost trăirea autentic creştină remarcată de numeroşi memorialişti ai perioadei comuniste. În acest sens, Gabriel Bălănescu spune: „Marin Naidim domina prin comportament, cultură - făcută în închisoare - şi o mare capacitate de iubire pentru toţi cei din jur. În dormitorul unde se afla Naidim era o atmosferă deosebită de a tuturor celorlalte dormitoare. Aceeaşi atmosferă era şi în echipele unde lucra. Un conflict, lucru frecvent în închisoare, cu Marin Naidim era imposibil! Îl depăşea cu o abilitate demnă de un diplomat de carieră… Naidim era echilibrat şi prin faptul că păstra o notă smerită a trăirii lui religioase. Numai un ochi foarte atent putea observa clipele de absenţă ale lui Naidim, când îşi făcea rugăciunea sau zilele când postea. În toate actele lui era de o extraordinară discreţie, iar în discuţiile religioase nu căuta să-şi impună punctul de vedere. Şi-l impunea însă prin faptele lui lipsite de ostentaţie“. Între ianuarie 1951 şi septembrie 1953, Naidim este trimis la muncă silnică la mina de la Baia Sprie, apoi revine la Aiud. Refuză reeducarea, motiv pentru care suferă numeroase pedepse din partea gardienilor. La 10 decembrie 1958, la o percheziţie în celulă i se găsesc „două carneţele scrise cu cerneală şi o cruciuliţă confecţionată din os“. Se ordonă o anchetă, iar Marin Naidim primeşte 10 zile izolare. A fost eliberat de la Aiud, printre ultimii deţinuţi, la 28 iulie 1964. Însă libertatea i-a fost ca o a doua temniţă, deoarece Securitatea l-a urmărit la fiecare pas.