Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Historica Suferinţele părintelui Dumitru Drăguş sub persecuţia comunistă

Suferinţele părintelui Dumitru Drăguş sub persecuţia comunistă

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Historica
Un articol de: Adrian Nicolae Petcu - 06 Iulie 2015

S-a născut la 16 martie 1903 în familia unui harnic agricultor din comuna gălăţeană Cudalbi. După cursul primar, în 1916 tânărul Drăguş s-a înscris la Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi, iar din 1926 a urmat Facultatea de teologie din Chişinău. Licenţa în Teologie a obţinut-o în anul 1932 sub îndrumarea profesorului Petre Constantinescu-Iaşi. Încă de la 30 ianuarie 1927 primeşte darul preoţiei pe seama Parohiei Cudalbi I, unde va sluji până în anul 1941. Este un apropiat al profesorilor Cicerone Iordăchescu, Valeriu Iordăchescu şi Ion Gh. Savin. Probabil influenţat de cel din urmă, alături de alţi preoţi gălăţeni, precum Emilian Doicu sau Dumitru Istrate, în 1931 se înscrie în partidul condus de poetul Octavian Goga, ajungând mai întâi preşedinte al filialei din Cudalbi, apoi membru al comitetului judeţean Galaţi. Ca membru al Adunării eparhiale şi apropiat al Episcopului Cosma Petrovici, devine unul dintre preoţii de seamă ai Eparhiei de la Dunărea de Jos. Încă din 1939 are iniţiativa ridicării unui locaş de cult în „cartierul demobilizaţilor” din Galaţi, în care de altfel va sluji în perioada 1941-1948. În 1949 se întoarce în localitatea natală. Este obligat de autorităţile comuniste să predea cele 68 de hectare de teren agricol pe care le moştenise din familie. Ba mai mult, este chiar acuzat că „duce o activitate de subminare al GAC-ului, îndemnând locuitorii să nu se înscrie”. Problemele pe care autorităţile comuniste i le crea l-au determinat pe Episcopul Antim Nica, locţiitor al Eparhiei Dunării de Jos, să-l mute la Parohia Iveşti, iniţiativă care s-a lovit de refuzul categoric al credincioşilor. Pentru a evita o eventuală arestare, în toamna anului 1950, părintele Drăguş locuieşte în judeţul Putna. Totuşi, la întoarcere, în ziua de 7 noiembrie 1950, este arestat de autorităţi şi condamnat la un an închisoare pentru „sabotaj economic”, în realitate fiind vorba de neplata cotelor agricole. Este deţinut în Penitenciarul Galaţi şi colonia Vădeni, din judeţul Brăila. În acest timp, familia sa este ajutată financiar de către însuşi Episcopul de la Galaţi. După eliberare nu se mai poate întoarce în satul natal, din acest motiv fiind numit la parohia tulceană Luncaviţa. De aici este arestat din nou la 20 august 1952 pe motiv că în perioada interbelică ocupase funcţia de membru al comitetului judeţean al partidului gogist. Este anchetat în mai multe rânduri la Securitatea din Galaţi, apoi trimis pentru 60 de luni în colonie de muncă. Trece prin centrul de triere Bucureşti, apoi este trimis la muncă forţată în coloniile de la Capu Midia (martie 1953), Galeşu (iulie 1953) şi Peninsula (septembrie 1953). În contextul desfiinţării coloniilor de muncă, în mai 1954 este reanchetat de o comisie MAI, care, în lipsa probelor pentru trimiterea în justiţie, îi decide fixarea unui domiciliu obligatoriu pe termen de 12 luni, prelungit succesiv până în 1960, mai întâi la Fundătura, apoi Movila Gâldăului, Răchitoasa, respectiv Lăteşti. Culpele le aflăm dintr-un referat întocmit de Securitate în mai 1955: „De la sosirea în comună, preotul Drăguş s-a ocupat cu funcţia de preot, nefiind semnalat cu activitate contrarevoluţionară, din care cauză nu avem probe în baza cărora să putem propune prelungirea termenului de domiciliu obligatoriu, aceasta putându-se numai în baza activităţii sale din trecut ca şef de sector cuzist şi pentru faptul că a fost condamnat pentru sabotaj agricol”. Din aceste motive, în august 1955 trimite memorii la Ministerul Cultelor, Procuratura Generală şi Direcţia Generală a Miliţiei în care solicită revizuirea situaţiei sale juridice. O lună mai târziu, părintele Drăguş trimite acelaşi memoriu şi Patriarhului Justinian Marina. La rândul său, întâistătătorul român trimite documentul la MAI cu rezoluţia: „În original dlui Al. Drăghici, ministrul Afacerilor Interne, cu rugămintea de a dispune cu bunăvoinţă”. Intervenţia nu a avut succes, deoarece Drăghici a refuzat categoric. Părintele Drăguş a slujit în bisericuţele unde îşi avea domiciliul obligatoriu. Abia la 20 iunie 1962 i s-au ridicat restricţiile domiciliare.