Să reușești să descoperi tainele credinței este cu adevărat o mare minune! Lumea credinței, care copleșește rațiunea sau logica acestui veac, îl îndeamnă pe om să acționeze nu numai cu mintea, ci și cu
Să reușești să descoperi tainele credinței este cu adevărat o mare minune! Lumea credinței, care copleșește rațiunea sau logica acestui veac, îl îndeamnă pe om să acționeze nu numai cu mintea, ci și cu
Consumul de droguri este un flagel care a atins și populaţia din România. Strategiile antidrog vizează trei direcții: drogurile, persoana consumatoare sau care livrează și mediul care favorizează consumul.
Drogurile au schimbat de-a lungul istoriei fața lumii. Din cele mai vechi timpuri, oamenii au căutat, cu mijloace felurite, să părăsească sau să combată realitatea directă, starea timpului și a vieții lor. În
Cu toții am trecut prin perioada critică a adolescenței în care a trebuit să ne adaptăm la schimbări rapide și variate. Pentru o bună relaționare cu adolescenții, psihologul și profesorul universitar dr.
Asociaţia „Familia Românească” a organizat, recent, la Bucureşti, prima conferinţă de anul acesta sub titlul „Copilul, dar nepreţuit”. La eveniment au participat specialişti antidrog, teologi, psihologi
La va avea loc, în 16 martie 2024, un eveniment în care psihologii, părinţii şi adolescenţii vor putea discuta pe larg despre gestionarea emoţiilor, parenting şi probleme specifice cu care se confruntă fiecare
Un act normativ adoptat marți de plenul Camerei Deputaţilor, ca for decizional, interzice vânzarea către tinerii cu vârsta sub 18 ani a ţigaretelor electronice, flacoanelor de reumplere pentru ţigarete, a
Părintele arhimandrit Efrem, starețul Mănăstirii Vatoped din Sfântul Munte Athos, a susținut, recent, o telesinaxă duhovnicească pe tema adolescenței, transmisă pe canalul de Youtube doxologia.ro. La
O statistică recentă cu privire la consumul de droguri în România arată că, în anul 2021, aproape 20% din persoanele cu vârste între 15 și 34 de ani consumaseră cel puțin un tip de drog. Și îngrijorător
În ultimii ani, tehnologia s-a dezvoltat într-un ritm alert, iar apariţia rețelelor sociale - Facebook, Twitter, Instagram, WhatsApp și LinkedIn - a favorizat o explozie de euri virtuale, o fragmentare a
Una dintre marile provocări ale secolului 21 este consumul de droguri, în special în rândul adolescenților. În dorința de a-i ajuta, mulți părinți, profesori, psihologi și polițiști caută răspunsuri la
Pentru a câştiga un salariu pe timpul vacanţei de vară, sute de adolescenți din judeţul Arad, cu vârste între 15 şi 18 ani, și-au căutat slujbe adecvate și s-au angajat în ultimele săptămâni. Potrivit
Tot mai mulți copii și adolescenți au probleme de anxietate și depresie dezvoltate fie în perioada pandemiei, din cauza izolării prelungite, fie pe fondul unui climat social vulnerabil, arată o analiză dată
„Tineretul din ziua de azi” este cu totul altfel, nu-i așa?, decât cel din ziua de ieri, adică noi. Care păream părinților noștri cu totul altfel decât erau ei la vârsta noastră. E inevitabil. Cu atât
Am întâlnit recent un grup de adolescenți pasionați să descopere eroii acestei țări. Cel mai bine i-ar defini patriotismul, un cuvânt considerat prea mare, dar și golit de sens în epoca trecută. Dar tinerii
Elevii din România nu prea ştiu spre ce domeniu se vor îndrepta să lucreze în viitor, acest lucru definitivându-se în jurul vârstei de 16 ani. Dintre cei care au deja conturată o opţiune, cei mai mulţi aleg do
Dragii mei, frumoşii mei, copiii mei de suflet, aţi mai încheiat o etapă a vieţii… poate cea mai frumoasă, cea mai facilă sau poate, pentru cei care-şi doresc să crească mai repede, cea mai dificilă. Dacă
Doar 2% din elevii şi studenţii români au un loc de muncă în timpul şcolii, mult sub media europeană, de 18%. Cei care doresc să muncească se îndreaptă, în general, către joburile sezoniere, de exemplu pe
În perioada 31 mai - 1 iunie se va desfăşura un maraton de vaccinare anti-COVID dedicat adolescenţilor în toate centrele organizate la nivel naţional, a anunţat coordonatorul activităţilor privind vaccinarea, Va
Un studiu efectuat de către Eurostat în 15 dintre cele 28 de țări membre ale Uniunii Europene în anul 2018 a constatat că românii se află în topul dependențelor de tehnologie, după greci, finlandezi și
Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) Iaşi dă startul înscrierilor în cadrul Concursului Naţional „Ion Creangă” de creaţie literară - Poveşti, ajuns la ediţia a 29-a. Competiţia cuprinde