În ziua praznicului Botezului Domnului, luni, 6 ianuarie 2020, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Arad,
În ziua praznicului Botezului Domnului, luni, 6 ianuarie 2020, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Arad,
La praznicul Botezului Domnului Iisus Hristos, mii de credincioși timișoreni au participat la Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare la Catedrala Mitropolitană din Timişoara, săvârșită de
Marele praznic al Botezului Domnului a fost cinstit în Mitropolia Olteniei de sute de credincioşi prezenţi la rugăciune în catedralele chiriarhale. La final a fost săvârșită slujba Sfințirii mari a apei de
Mii de clujeni au participat luni, 6 ianuarie, de praznicul Botezului Domnului, la Sfânta Liturghie săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și
Praznicul Botezului Domnului a adunat şi în acest an mii de credincioşi în Piaţa Mare din Sibiu la Sfinţirea cea mare a apei. Această rânduială liturgică a fost săvârşită la finalul Sfintei Liturghii
Biserica Ortodoxă Română a prăznuit luni, 6 ianuarie 2020, Botezul Domnului. În eparhiile Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, credincioșii au participat cu evlavie la Sfânta Liturghie și la slujba Sfințirii
„În vremea aceea a văzut Ioan pe Iisus venind către el și a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii. Acesta este Cel despre Care eu am zis: După mine vine un bărbat, Care a fost înainte de
După ce în ajun credincioşii ortodocşi s-au pregătit prin postire şi rugăciune pentru luminatul praznic al Botezului Domnului, în ziua marii sărbători au participat la Sfânta Liturghie, precum şi la slujba
„În vremea aceea a venit Iisus din Galileea la Iordan, către Ioan, ca să fie botezat de el. Ioan însă Îl oprea, zicând: Eu am trebuință să fiu botezat de Tine, și Tu vii la mine? Și răspunzând, Iisus a
Despre viața și lucrarea în istorie a Mântuitorului ne vorbesc Sfintele Evanghelii. Parcurgând Sfânta Scriptură, în special Noul Testament, se naște în inimile și în mințile multora dintre noi și dragostea
Botezul Domnului a fost prăznuit pe 6 ianuarie 2020, la Catedrala Patriarhală din Bucureşti, prin săvârşirea Dumnezeieștii Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul
Slujitorii și psalții Catedralei Patriarhale au mers duminică, 5 ianuarie 2020, în Ajunul Botezului Domnului, cu icoana praznicului și cu Agheasmă Mare pentru a binecuvânta Reședința Patriarhală. Soborul de
În Ajunul Botezului Domnului, sâmbătă, 5 ianuarie, slujitori și psalți de la Catedrala Patriarhală au mers la Reședința Patriarhală pentru tradiționala binecuvântare cu Agheasmă Mare. Soborul slujitorilor a
La Biserica „Sfântul Anton”-Curtea Veche, Paraclis Patriarhal, în ultimii ani a devenit o tradiţie ca în ajunul sărbătorii Botezului Domnului să se săvârşească slujba Aghesmei Mari, pentru a fi pusă în
Slujitorii Catedralei Patriarhale au mers ieri, 5 ianuarie 2017, în Ajunul Botezului Domnului, cu icoana praznicului şi cu Agheasmă Mare la Reşedinţa Patriarhală, pe care au binecuvântat-o. Aici, soborul de
Casele comunităţilor de rromi din Pata Rât au fost sfinţite cu prilejul Praznicului Bobotezei. După Sfânta Liturghie oficiată în biserica ce se construieşte în zonă, a fost oficiată
În Duminica dinaintea Botezului Domnului, după Sfânta Liturghie a fost oficiată, în lăcaşele de cult, slujba de sfinţire a apei, rânduială ce se săvârşeşte în ajunul şi
Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Roamanului şi Bacăului, a oficiat ieri Sfânta Liturghie la Biserica Precista din Bacău. Preasfinţia Sa a săvârşit apoi slujba Aghezmei Mari.
Mâine, cu ocazia praznicului Bobotezei, Înalt Preasfinţitul Irineu va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitană "Sfântul Dumitru" din Craiova, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. La final, IPS P
Biserica Ortodoxă sărbătoreşte mâine, 6 ianuarie, Botezul Domnului. Pregătirile pentru această mare sărbătoare încep de astăzi. În toate bisericile parohiale sau mănăstireşti se săvârşeşte Liturghia