La Catedrala Patriarhală din București, Sfânta Liturghie a fost săvârșită duminică, 29 mai 2022, de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți ș
La Catedrala Patriarhală din București, Sfânta Liturghie a fost săvârșită duminică, 29 mai 2022, de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți ș
Catedrala Patriarhală din București și‑a serbat astăzi, 21 mai 2022, hramul istoric închinat Sfinților Împărați Constantin și Elena. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de
Catedrala Patriarhală din Bucureşti, închinată Sfinţilor Mari Împăraţi și întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa, Elena, îşi serbează sâmbătă, 21 mai, hramul istoric.
Sfântul lăcaș ctitorit de Constantin Șerban Basarab (1654-1658) și desăvârșit de domnitorii Mihnea al III-lea (1658-1659) și Radu Leon (1664-1669), devenit Catedrală Mitropolitană (1668) și, mai
Catedrala Patriarhală din Bucureşti, închinată Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, îşi serbează sâmbătă, 21 mai 2022, hramul istoric. Sărbătoarea va culmina cu Sfânta Liturghie săvârșită la Altarul Mare de vară de pe Colina Bucuriei de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un sobor de ierarhi, la final având loc și proclamarea canonizării Sfintei Cuvioase Teofana Basarab, se arată într‑un comunicat al Biroului de presă al Patriarhiei Române.
Numeroși credincioși bucureșteni s-au adunat duminică, 15 mai, în lăcașul de închinare de pe Colina Bucuriei pentru a se ruga la Sfânta Liturghie. Slujba a fost săvârșită de
În data de 10 mai este sărbătorită Ziua Națională a Regalității, ocazie cu care sunt comemorate trei evenimente importante din istoria țării noastre. Cu acest prilej, la orele amiezii, la Catedrala
Unul dintre cei mai cunoscuți sfinți din zilele noastre pentru tămăduirile revărsate asupra credincioșilor, Cuviosul Mucenic Efrem cel Nou de la Nea Makri, a fost cinstit cu multă evlavie și în București
Credincioșii bucureșteni care vor participa în zilele de 2-3 mai 2022 la slujbele săvârșite la Catedrala Patriarhală din Capitală se vor putea închina și la moaștele Sfântului Cuvios
Biserica Ortodoxă a sărbătorit, în Vinerea Săptămânii Luminate, Izvorul Tămăduirii. Cu acest prilej, la Catedrala Patriarhală din București a fost săvârșită Sfânta Liturghie de către
În Vinerea Săptămânii Luminate, 29 aprilie 2022, creştinii ortodocşi sărbătoresc Izvorul Tămăduirii, praznic închinat Maicii Domnului, care amintește de darurile revărsate de Născătoarea de
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală, înconjurat de un sobor de slujitori,
În toate bisericile din Patriarhia Română a fost oficiată, în prima zi a Sfintelor Paşti, duminică, 24 aprilie 2022, slujba Vecerniei Învierii Domnului, numită în popor și „A
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a săvârșit în Duminica Sfintelor Paști, 24 aprilie 2022, Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală, împreună cu
Mii de credincioși bucureșteni s‑au reunit în rugăciune pe Colina Bucuriei la miezul nopții, unde au primit Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim și au participat la slujba Învierii
Cu puține minute înainte de ora 19:00, ora României, în Sfânta și Marea Sâmbătă, delegația română condusă de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit la Altarul de vară din vecinătatea Catedralei
La Catedrala Patriarhală din București a fost săvârșită astăzi, 22 aprilie 2022, Vecernia scoaterii Sfântului Epitaf. În cadrul acestei slujbe speciale, la momentul stihoavnei slujitorii
În seara Joii celei Mari, în bisericile din Patriarhia Română a fost săvârșită rânduiala „Denia celor 12 Evanghelii”, textele scripturistice rostite în cadrul acestei
În Sfânta și Marea Joi, 21 aprilie 2022, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a săvârșit Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare unită cu
La Catedrala Patriarhală, credincioșii bucureșteni au participat, în seara zilei de miercuri, 20 aprilie, la Denia Sfintei Joi din Săptămâna Pătimirilor. Slujba a fost săvârșită de un sobor de