Tinerii din ASCOR Iași au încheiat activitățile din Postul Mare cu o întâlnire despre adicții și modul în care acestea pot fi vindecate. Întâlnirea a avut loc vineri, 15 aprilie
Tinerii din ASCOR Iași au încheiat activitățile din Postul Mare cu o întâlnire despre adicții și modul în care acestea pot fi vindecate. Întâlnirea a avut loc vineri, 15 aprilie
Marți după‑amiază, 12 aprilie 2022, la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” Talpalari din Iași a avut loc conferința „Exorcismele în Biserica Ortodoxă”, organizată în cadrul
La Biserica „Sfânta Treime” din Zalău a avut loc marți, 12 aprilie, conferința pastoral‑misionară semestrială de primăvară a preoților din Protopopiatul Zalău al Episcopiei Sălajului,
În Arhiepiscopia Târgoviștei s‑au încheiat marți, 12 aprilie 2022, conferințele administrative lunare ale preoților, cu tema „Rolul misionar al cântărețului bisericesc”. La
Preoții și cântăreții bisericești din protoieriile Târgoviște Sud și Titu, s-au întrunit joi, 7 aprilie, la Târgoviște, în cadrul conferinței administrative lunare, cu tema &b
Seria de conferințe și întâlniri online „Historia Ecclesiastica - direcții actuale de cercetare în istoriografia bisericească” a continuat în seara de marți, 5 aprilie 2022.
La Drobeta-Turnu Severin a avut loc luni, 4 aprilie, conferința pastoral-misionară de primăvară-vară a preoților și a cântăreților bisericești din Episcopia Severinului și Strehaiei. Evenimentul s-a
În cadrul seriei evenimentelor cultural‑duhovnicești organizate în această perioadă de Biserica „Sfântul Elefterie”‑Nou din București, Paraclis Patriarhal, a fost organizată
La Parohia Mărcuța din Protoieria Sector 2 Capitală s‑a desfășurat marți, 5 aprilie 2022, conferința „Contemplație și comuniune în teologia Sfântului Simeon Noul Teolog”, susținută
În Amfiteatrul „Preot prof. dr. Ioan G. Coman” al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București s‑a desfășurat, în seara zilei de marți, 29 martie,
Tinerii din Sibiu au avut posibilitatea să se întâlnească duminică, 27 martie, cu părintele Vasile Ioana, parohul Bisericii „Sfântul Nicolae Dintr-o Zi” din Bucureşti. Părintele
În perioada Postului Mare, în Episcopia Severinului și Strehaiei se derulează o serie de conferințe având ca tematici „Luna Martie - Luna pentru Viață” și „2022 - Anul omagial al
Sectorul învățământ, activități cu tineretul și catehizare al Arhiepiscopiei Craiovei a organizat în această perioadă o serie de conferințe pro‑viață. Întâlnirile s‑au
Duminică, 20 martie 2022, la sediul Protopopiatului Botoșani, a avut loc conferința „Egalitate, echitate și sprijin din prima secundă a vieții”. Programul a început cu vizionarea filmului
Profesorii de la disciplina Religie ortodoxă din judeţul Arad s‑au întâlnit marţi, 22 martie 2022, în cadrul conferinţei semestriale cu tema „File din trecutul cultural al Aradului:
La Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Protopopiatul Ineu, județul Arad, a avut loc miercuri, 16 martie 2022, conferința preoțească de primăvară. Întâlnirea a fost
Seria de conferințe și întâlniri „Historia Ecclesiastica - direcții actuale de cercetare în istoriografia bisericească”, organizate prin colaborarea centrelor universitare teologice de
În perioada 14‑15 martie, s‑au desfășurat în Episcopia Caransebeșului conferințele preoțești de primăvară. Întâlnirea, prezidată de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul
Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” din Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, a găzduit luni, 14 martie, cea de-a IV-a ediţie a Reuniunii „Români pentru
Organizaţia Tinerilor din Sibiu (OTS) a adunat vineri, 11 martie, mulţimi de studenţi din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” şi din cadrul Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”
Între 3 și 6 martie 2022 a avut loc la Viena conferința internațională de teologie intitulată „Cultul public și mass‑media. Liturghia prin, cu și în mass‑media”. De mai bine de doi