Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a fost prezent duminică, 27 august, în mijlocul credincioșilor Parohiei „Înălțarea Domnului”-Cotu Vameș, din Protopopiatul Roman,
Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a fost prezent duminică, 27 august, în mijlocul credincioșilor Parohiei „Înălțarea Domnului”-Cotu Vameș, din Protopopiatul Roman,
La Complexul socio‑medical rezidențial pentru persoane vârstnice din localitatea Hârja a avut loc luni, 21 august, a doua ediție a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Bacău. Evenimentul a fost organizat de
În cea de‑a doua zi din cadrul triadei sărbătorilor de la Văratec, miercuri, 16 august, Sfânta Liturghie întru cinstirea Sfântului Cuvios Iosif, ctitorul și duhovnicul sfintei mănăstiri, a fost oficiată de
Ziua de duminică, 6 august, a fost prilej de bucurie duhovnicească pentru obștea Mănăstirii „Schimbarea la Față” Berzunți, județul Bacău, dar și pentru pelerinii veniți cu prilejul hramului acestei oaze
Duminică, 30 iulie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a fost prezent în mijlocul obștii monahale de la Schitul „Sfinții Ioachim și Ana” de la Itești, metoc
Ziua de 22 iulie a fost una de aleasă bucurie duhovnicească pentru obștea Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” de la Valea Budului, dar și pentru credincioșii prezenți la cel de‑al doilea hram al ac
Zilele acestea de sfârșit de iulie au fost triste pentru oneșteni, deoarece părintele Constantin Alupei, protopop emerit de Onești, a trecut la cele veșnice în data de 25 iulie. Slujba Înmormântării a avut loc
Biserica închinată Sfântului Apostol Andrei și Sfintei Mironosițe și întocmai cu Apostolii Maria Magdalena din cartierul Buhoci al municipiului Onești, Protopopiatul Onești, județul Bacău, a primit
Înaltpreasfintitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a săvârșit o rânduială de binecuvântare și început bun al lucrărilor de turnare a celor 6 clopote ce vor fi amplasate în
Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a binecuvântat vineri, 14 iulie, placa comemorativă așezată în amintirea doctorilor Spitalului Municipal din Moinești, județul Bacău,
În zilele de 8 și 9 iulie, credincioșii din satele Popești și Ghilăvești, județul Bacău, au trăit clipe unice de bucurie duhovnicească și de sărbătoare. Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul
Vineri, 30 iunie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a fost sfințit și inaugurat noul sediu al magazinului de obiecte bisericești „Filocalia” de la Bacău. Aflat
În ziua de prăznuire a Sfinților Apostoli Petru și Pavel, la biserica ce le poartă numele, din Parcul „Cancicov” a municipiului Bacău, a fost prilej de mare sărbătoare pentru credincioșii parohiei,
În perioada 22‑24 iunie, la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Bacău au avut loc zilele parohiei, cu ocazia hramului. În ziua de 22 iunie a fost adusă Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului
Duminică, 25 iunie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a săvârșit Sfânta Liturghie la Altarul amenajat în proximitatea Catedralei Arhiepiscopale închinate Sfintei Cuvioase Parascheva. Tot în această zi,
Hramul prin tradiție al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților a îndreptat și în anul 2023 pașii a numeroși credincioși, pelerini de mai aproape sau de mai departe, pentru a cinsti moaștele Sfântului Ioan, ap
În Duminica a 2‑a după Rusalii (18 iunie 2023), închinată Sfinților Români, Parohia „Sfinții Trei Ierarhi” din Bacău şi‑a sărbătorit hramul de vară. Cu acest prilej, Sfânta şi Dumnezeiasca
În Duminica Tuturor Sfinților, 11 iunie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a sfințit biserica din localitatea Tabăra, comuna Icușești, aflată în
În data de 8 iunie 2023 a avut loc, la Centrul eparhial, întrunirea anuală a Adunării Generale a CAR din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului. Cu acest prilej a avut loc darea de seamă pentru anul financiar 2022 ș
Peste 125 de elevi ai județului Bacău, care s‑au remarcat prin rezultate deosebite la etapele județene și naționale ale Olimpiadei Naționale de Religie Ortodoxă și ale celei de Cultură și spiritualitate
Pogorârea Duhului Sfânt, sărbătoare care încununează suita de praznice împărătești generate de Învierea Mântuitorului Iisus Hristos din morți, a fost serbată la Roman prin oficierea de către