Miercuri, 14 septembrie 2022, Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci”‑Brusturi din Protopopiatul Târgu Neamț și‑a serbat hramul, informează doxologia.ro. Sfânta Liturghie a fost oficiată de
Miercuri, 14 septembrie 2022, Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci”‑Brusturi din Protopopiatul Târgu Neamț și‑a serbat hramul, informează doxologia.ro. Sfânta Liturghie a fost oficiată de
În urma amplelor lucrări de restaurare realizate în ultimii ani, Biserica „Sfântul Nicolae” din localitatea Hlipiceni, județul Botoșani, a fost resfințită joi, 15 septembrie, de un sobor de opt ierarhi ai
Mulțime de credincioși din împrejurimile Botoșaniului, dar și din Suceava, s‑au adunat în această duminică, 11 septembrie 2022, la Parohia „Sfinții Voievozi” din localitatea Dobârceni, județul
Cu emoții și bucurie, elevii Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare” din Iași au luat parte luni, 5 septembrie 2022, la festivitatea de deschidere a noului an școlar. Evenimentul a început cu
Credincioșii din Parohia „Schimbarea la Față a Domnului” și „Sfântul Ierarh Nectarie”‑Secu‑Tașca au trăit duminică alese clipe de bucurie duhovnicească: biserica parohială, închinată sfântului
Credincioșii din Bucureni, comuna Dămuc, județul Neamț, au fost vizitați și binecuvântați duminică, 28 august, de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Ierarhul, înconjurat
Sute de nemțeni s-au adunat în această dimineață la Mănăstirea Secu pentru a lua parte la hramul așezământului monahal. Credincioșii prezenți au așteptat la rând pentru a se închina la moaștele
Sâmbătă, 20 august 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, s‑a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel
În Duminica a 9‑a după Rusalii a fost sfințită biserica Schitului Braniște al Mănăstirii Neamț, sfântul lăcaș a primit cu acest prilej hramurile Sfinții Apostoli Petru și Pavel și Sfântul Apostol
Ctitoria domnitorului Alexandru cel Bun, Mănăstirea Bistrița, județul Neamț, a îmbrăcat luni, 15 august, haine de sărbătoare cu ocazia hramului. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul
Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla a adunat în județul Neamț, atât la Mănăstirea Sihăstria, cât și la Mănăstirea Sihla, pelerini din toată țara, care au participat la slujbele arhierești
Pelerini din întreaga țară au urcat și în acest an pe Muntele Ceahlău pentru a participa la hramul Mănăstirii „Schimbarea la Față și Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”. Sfânta Liturghie a fost
De sărbătoarea Sfântului Ioan Iacob de la Neamț, 5 august 2022, credincioșii din satul Crăiniceni (comuna Horodiștea din județul Botoșani) - cel mai nordic punct teritorial al României - au participat la
Cea de-a XIII-a ediție a taberei Nemțișor, organizată de Arhiepiscopia Iaşilor prin Departamentul misiune pentru tineret, în perioada 25-28 iulie, s-a încheiat, însă tinerii participanţi au rămas cu bucuria cu
Sfântul lăcaș din satul Bărbătești, comuna Cucuteni, județul Iași, a primit în ultima zi a lunii iulie, după 39 de ani de la începutul lucrărilor de construcție, veșmântul cel nou al sfințirii. Slujba de
În ultima zi a Taberei Nemțișor, 28 iulie 2022, tinerii l‑au avut în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care le‑a transmis celor
Duminica a treia după Rusalii a reprezentat pentru credincioșii Parohiei Bălușești din comuna Dochia o dublă sărbătoare, prin sfințirea noii biserici, care a primit hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, și a
Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel este prilej de mare bucurie pentru credincioșii din Huși, fiind hramul Catedralei Episcopale din localitate. În această zi, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de
În Duminica a II-a după Rusalii, 26 iunie 2022, a Tuturor sfinților români, Mănăstirea Bucium din Iași a îmbrăcat haine de sărbătoare cu prilejul hramului lăcașului de cult. Sfânta Liturghie a fost
rei ierarhi, zeci de preoți și mii de credincioși au participat joi seară, în ajun de Sânziene, la sărbătoarea Nașterii Sfântului Proroc și Înaintemergător Ioan, la Piatra Neamț. A devenit deja o frumoasă tradiție ca în fiecare an, pe 23 iunie, nemțenii să meargă împreună cu chiriarhul lor în procesiune cu moaștele Sfinților Ioan Botezătorul și Gheorghe Pelerinul, ocrotitorii orașului, și să aducă prinos de mulțumire ocrotitorilor spirituali.
În ziua de prăznuire a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, credincioşii ortodocşi români cinstesc şi sărbătoarea Aducerii Sfântului Ioan cel Nou la Suceava. Deşi ziua de prăznuire a Sfântului Ioan cel