Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat în Duminica Înfricoșătoarei Judecăți în mijlocul credincioșilor și pelerinilor Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului.
Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat în Duminica Înfricoșătoarei Judecăți în mijlocul credincioșilor și pelerinilor Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului.
Vatra monahală din centrul Bucureștilor ctitorită de Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, Mitropolitul Țării Românești, a întâmpinat sărbătoarea Sfinților 40 Mucenici din Sevastia, care ocrotesc așezămâ
Prima zi a pelerinajului cu cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, 4 martie, s-a încheiat la Mănăstirea Caraiman din județul Prahova, unde Preasfințitul Părinte
Racla cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, a plecat luni dimineață în județul Prahova, debutând astfel pelerinajul istoric ce se va desfășura în perioada 4 martie - 21
În prima zi a pelerinajului, procesiunea cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou în judeţul Prahova a fost condusă de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul. Episcopul-vicar patriarhal a săvârșit la
În mijlocul credincioșilor adunați în rugăciune pe Dealul Patriarhiei în Duminica a 34-a după Rusalii s-a aflat Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, care a săvârșit Sfânta
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în ziua de 22 februarie, Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, a săvârșit Sfânta Liturghie la Sfânta
Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, a săvârșit duminică, 11 februarie, Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din București, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi,
În ziua de vineri, 9 februarie, Excelența Sa Lino Bianco, ambasadorul Republicii Malta în România, a fost primit la Patriarhia Română de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, în
Credincioșii Parohiei „Sfinții Trei Ierarhi” din orașul Videle, județul Teleorman, au primit în ziua de cinstire a sfinților ocrotitori, 30 ianuarie, vizita Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul
În Duminica a 14‑a după Rusalii, 28 ianuarie 2024, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat în mijlocul obștii monahale și al pelerinilor de la mănăstirea prahoveană
La Catedrala Patriarhală din București a fost marcată miercuri, 24 ianuarie 2024, împlinirea a 165 de ani de la Unirea Țării Românești cu Moldova (1859). Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar
În Duminica a 32‑a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, a poposit în mijlocul obștii monahale și al pelerinilor Mănăstirii Pasărea din județul Ilfov, unde a
La Catedrala Episcopală Armeană din București a avut loc vineri seară, 19 ianuarie 2024, cea de‑a doua întâlnire din cadrul Săptămânii de rugăciune pentru unitatea creștinilor. Momentul de rugăciune a continuat cu un concert de muzică religioasă.
Credincioșii bucureșteni au sosit în număr mare miercuri, 17 ianuarie, la Biserica „Sfântul Anton”-Curtea Veche, Paraclis Patriarhal, pentru a-l cinsti cum se cuvine pe Sfântul Cuvios Antonie cel Mare. Pe tot
Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” a susținut luni, 15 ianuarie, concertul extraordinar „Despre Cultură”, la Palatul Patriarhiei din București. Evenimentul a marcat Ziua Culturii
Biserica Ortodoxă Română a celebrat, astăzi, Duminica a 29‑a după Rusalii, la Sfânta Liturghie din această zi fiind lecturat pasajul evanghelic al vindecării celor zece leproși. În mijlocul
Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit duminică, 7 ianuarie 2024, în ziua sărbătorii Soborului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Sfânta Liturghie la Paraclisul
Praznicul împărătesc al Bobotezei a fost sărbătorit sâmbătă, 6 ianuarie 2024, la Catedrala Patriarhală din București cu slujbe și rugăciuni. Sfințirea cea mare a apei după rânduiala specială din ziua
Potrivit tradiției liturgice, numeroși credincioși bucureșteni au ales să își petreacă în rugăciune noaptea dintre ani, 31 decembrie 2023 - 1 ianuarie 2024, participând la slujba de binecuvântare a Anului
În prima zi a noului an civil, Biserica Ortodoxă a prăznuit Tăierea‑împrejur cea după trup a Domnului și i‑a pomenit pe Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, şi pe mama sa,