Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri „Un Coup de Main d'Emmaus“, 15 ani de existenţă

„Un Coup de Main d'Emmaus“, 15 ani de existenţă

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Tudorel Rusu - 28 Aprilie 2015

Vineri, 24 aprilie 2015, Fundaţia „Un Coup de Main d'Emmaus“ - filiala Iaşi a serbat, la Centrul Rezidenţial Popeşti, 15 ani de existenţă. La eveniment au fost prezenţi mai mulţi prieteni şi parteneri Emmaus din Europa.

Nu a lipsit de la manifestări nici părintele Gheorghe Prisacariu de la Parohia „Sfânta Treime“ - Rădeni din Popeşti, Protopopiatul Iaşi 3, tată a 6 copii şi un apropiat al celor 16 membri al Centrului Rezidenţial Emmaus - Popeşti, care ne-a declarat următoarele: „Avem o colaborare foarte bună cu această fundaţie. În primul rând, Ştefan, cântăreţul meu de la parohie, este membru, companion, al acestui centru. În al doilea rând, conducerea, managerii acestei instituţii sunt oameni foarte credincioşi, care caută să imprime suflul duhovnicesc pe l-au moştenit în familiile lor şi persoanelor devaforizate de aici. În al treilea rând, o parte dintre membrii acestui centru participă la slujbele bisericii, se apropie de strană şi dau răspunsurile la strană, ne ajută la curăţenie înainte de sărbători etc. Am desfăşurat şi activităţi comune cu copiii din parohie şi cu membrii centrului: ieşiri la iarbă verde, jocuri de fotbal. Am încercat şi noi, ca parohie, să dăm o mână de ajutor la recuperarea acestor tineri, să fim braţe deschise în ajutorarea lor, fiindcă fără această fundaţie, unii dintre ei ar fi devenit cu timpul irecuperabili, fără nici un viitor“.

„Am 30 de ani şi am ajuns în comunitatea Emmaus în data de 18 septembrie 2008. Părinţii mei au avut nişte probleme de familie, n-au mai avut posibilitatea să-şi achiziţioneze o locuinţă şi după ce am stat un timp la instituţii de stat şi câteva luni la mănăstire, am ajuns la Centrul Rezidenţial Popeşti. În anul 2009, părintele Gheorghe mi-a propus să fiu cântăreţ la biserică şi am acceptat. Pentru mine, e o mare binecuvântare să am posibilitatea să cânt la biserică. Am învăţat muzica bisericească şi tipicul la Iaşi, la biserica părintelui Vilie Doroşincă. De la 10 ani am învăţat să cânt la strană şi să bat toaca“, ne-a mărturisit şi Ştefan Săidel, cântăreţul bisericesc de la Rădeni.

„Fundaţia «Un Coup de Main d'Emmaus» - filiala Iaşi oferă rezidenţă pentru persoanele fără adăpost (cazare şi masă), instruire profesională, cât şi consiliere, după cum ne-a declarat directorul şi iniţiatorul mişcării în ţara noastră, Gelu Nichiţel : „La ora actuală, avem în cele două centre, de la Iaşi şi de la Popeşti, în jur de 35-40 de companioni, cum îi numim pe beneficiarii fundaţiei noastre. Numărul lor diferă, fiindcă unii dintre ei îşi întemeiază familii şi părăsesc fundaţia, alţii îşi găsesc de muncă în ţară sau în străinătate; alţii rămân însă şi 10-15 ani. Am mai deschis în ultimul timp două asociaţii - una la Satu Mare şi una în Târgu Jiu, precum şi o iniţiativă la Timişoara. Fondurile ni le producem din surse proprii - avem un magazin de mobilă second-hand şi un magazin la Popeşti, precum şi activităţi agricole“.