Reportaj
„Un medic credincios este un medic complet”

„Un medic credincios este un medic complet”

Nicholas Mărăndici este un tânăr de 29 de ani, cu o figură blândă, care a reușit să combine în educația sa valorile unei lumi moderne cu cele ale unei culturi care respectă tradiția creștină. Chiar dacă a crescut într-o societate secularizată, în familie a învățat să nu facă rabat de la ele. S-a născut în Detroit, în Statele Unite ale Americii, dar a fost educat în stil ortodox românesc. Acum este medic rezident în România, a absolvit și Teologia și se îngrijește ca spitale din țara noastră să primească aparatură medicală din America.

Părinții lui sunt români, dar s-au refugiat în 1978 în SUA. Atât Nicholas, cât și sora lui, care este medic cardiolog peste ocean, au fost educați în familie după tradiția românească. Întrucât în casă se vorbea doar limba română, copiii au învățat să se roage în limba părinților lor. Nicholas a participat încă din copilărie la multe evenimente culturale românești în cadrul bisericii pe care o frecventa întreaga familie. „Mi-a plăcut să citesc cărți religioase de când eram mic. Îmi amintesc că în anul 2000 a venit un cor din România care m-a impresionat foarte mult și astfel mi-am propus să ajung și eu în țară, să fac Teologia, apoi să revin în SUA cu un cor de sărbători, fapt care s-a întâmplat după zece ani”, povestește tânărul.
Copiii au fost crescuți de bunicele din România, care și-au lăsat țara și au trecut oceanul pentru a le oferi nepoților valorile sănătoase de viață dobândite din strămoși. Ambii copii au învățat la o școală catolică privată, unde „nu întâmpinam probleme la cursuri, însă la slujbele lor, când mergeam în fiecare miercuri cu toți copiii, eu eram singurul care nu mă împărtășeam și trebuia mereu să le spun de ce nu fac asta, că la noi (la ortodocși) trebuie să te spovedești înainte și așa mai departe. Această școală a fost o experiență bună pentru formarea mea. Simt că m-a ferit de multe rele care se întâmplau în școlile de stat”, mai spune Nicholas.

Teologie și Medicină

Întrucât dorința de a se face preot nu a dispărut, tânărul american cu origini românești a ales să studieze la Facultatea de Teologie Ortodoxă în România, fiindcă își dorea să învețe într-o țară ortodoxă, iar țara noastră îi era cunoscută și datorită pelerinajelor pe care le făcea la mănăstiri. „Bineînțeles, am fost format într-un anumit stil de către părinți și mi-am păstrat o oarecare verticalitate. Mediul teologic m-a influențat în bine, m-a ferit de ceea ce Bucureștiul are de oferit negativ. Am început facultatea când încă nu împlinisem 18 ani, am terminat la 22 de ani și mă consideram prea tânăr și fără experiență de viață pentru a mă preoți. Am ales să dau admiterea şi la Facultatea de Medicină din București. Nu a fost ușor, însă m-a ajutat Dumnezeu”, adaugă rezidentul.
În prima zi de facultate a cunoscut-o pe Camelia, cea care peste mai puțin de un an avea să-i devină soție. Apoi au apărut cei doi copii. O fetiță, care acum are 5 ani, și un băiețel de 3 ani. „Fetița s-a născut în anul al II-lea de facultate, în timpul sesiunii. A fost foarte greu și primeam multe descurajări: că nu avem casă, nu avem meserie, nu am terminat facultatea și că n-o să reușim, dar noi știam că un copil aduce întotdeauna lucruri bune, așa că pe parcursul facultății Dumnezeu a așezat lucrurile în așa fel încât am primit toate cele de trebuință ca printr-o minune. Acum, copiii au mai crescut, amândoi suntem medici rezidenți. Soția este chirurg generalist, lucrează la Spitalul «Sfântul Ioan», tot în anul I de rezidențiat”, continuă Nicholas.

De la ortopedie la neurochirurgie

Și-a dorit să devină ortoped datorită unei cunoștinţe, medic ortoped în New Jersey, care l-a invitat într-o vară la spital în practică, iar lui i-a plăcut foarte mult. Deși a ales această specializare la terminarea facultății, a ajuns să facă neurochirurgie. „Ortopedia este foarte asemănătoare cu mecanica auto pe care îmi plăcea s-o practic în vacanțele din perioada liceului, încă de la 14 ani, am lucrat într-un atelier auto, și asta m-a ajutat cu deprinderea manuală, dat fiind că în sala de operație existau multe scule asemănătoare cu cele din atelier: burghie, ciocane, dălți, șuruburi etc. Însă anul trecut, când a venit tata în România, chiar înainte cu o zi să-mi încep rezidențiatul la ortopedie, i-am cunoscut la o mănăstire din Moldova pe dl dr. Ștefan Mindea, un neurochirurg extraordinar, care a studiat în SUA, și pe soția dânsului. Nu ne cunoșteam din America, dar am aflat că aveam foarte multe lucruri în comun. Am aflat că mergeam amândoi la aceeași tabără ortodoxă în Detroit, pe 4 iulie, ziua în care se organizează tabăra anuală a ortodocșilor români din America, și că aveam chiar câteva cunoștințe comune. Și chiar de atunci de când ne-am întâlnit la mănăstire domnul doctor mi-a propus, mai în glumă, mai în serios, să-mi schimb specializarea la neurochirurgie. Nu am luat în considerare această propunere, însă dumnealui m-a invitat să vin la spitalul privat unde operează. Am fost o dată, de două ori, de trei ori și a început să-mi placă. Înainte de a lua decizia schimbării, m-am rugat foarte mult și am pus în balans beneficiile și problemele pe care le puteam întâmpina în familie. Deși îmi era destul de bine la Spitalul «Sfântul Pantelimon» pe ortopedie, unde începusem deja, am simțit că am primit un răspuns de la Dumnezeu că acesta o să fie drumul meu. M-am mai gândit că pot combina și Teologia, și Medicina, cum a făcut doctorul Mindea, diacon și neurochirurg. Stilul domnului profesor este foarte didactic, tipic american, și nu se găsește în România, sau foarte rar. Își dă tot interesul și toată priceperea să transmită mai departe cunoștințele și experiența dumnealui, și asta îmi place foarte mult”, explică Nicholas Mărăndici.
Decizia de a rămâne în România i-a uimit pe toți cei care îi așteptau acolo cu brațele deschise. A fost cea mai grea decizie de luat, frământându-se încă de când a dat admitere la Medicină. „Pe atunci, gândul meu era să mă preoțesc, să fac preoția benevol în America și Medicina financiar, să-mi susțin familia. Dar probabil că erau motive mai egoiste, pentru că mi-am dat seama pe parcurs că Medicina nu se face pentru bani, ci că înseamnă cu totul alt­ceva. După ce s-au născut copiii am realizat că ar fi fost o greșeală să plecăm, pentru că am găsit numeroase resurse pentru creșterea lor aici, începând cu rudele, mediul rural, cu alimentația sănătoasă, cu școala ortodoxă și pur și simplu cu stilul de viață. Aici poți oricând intra într-o biserică, sunt ușile deschise. Pacienții te înțeleg când le vorbești despre Dumnezeu. Aici medicul poate să vorbească și despre suflet, pentru că omul este alcătuit din trup și suflet și trebuie să abordezi ambele laturi. Dumnezeu m-a ajutat practic să beneficiez de un rezidențiat ca la Stanford în București, prin intermediul doctorului Mindea, într-un spital dotat la standarde internaționale. Folosind tehnici minim invazive și aparatură de ultimă generație, nu putem lucra în spital de stat, pentru că nu ni se oferă cele de trebuință”, explică Nicholas.

Ajutoare pentru spitale românești

Împreună cu soția, Nicholas facilitează transporturi de dispozitive medicale și consumabile din SUA către spitale din România. Până acum au fost ajutate spitalele `Sfântul Pantelimon~ și `Sfântul Ioan~ din București, iar prin Ministerul Sănătății, Spitalul Județean din Vișeul de Sus. „Există fundații de caritate în America afiliate sau nu cu bisericile de acolo. Am început de la cutii mici, acum am ajuns la nivel de containere. În urmă cu câțiva ani am adus și pentru clinicile Patriarhiei un container de ajutoare medicale. În 2015 ne-a ajutat Dumnezeu să aducem două transporturi și prevăd că o să se poată simți o schimbare pe viitor dacă această fundație va crește. Momentan, reprezentanți în România suntem doar eu și soția mea. Fundația din SUA nu este o fundație ortodoxă, dar depășim partea dogmatică când vine vorba de ajutorarea oamenilor”, spune tânărul.

„Fiecare consult poate să fie o mică spovedanie”

Cât de important este pentru medic să fie credincios?
Consider că un medic credincios este un medic complet. Pacientul are la un moment dat și întrebări de ordin sufletesc. Un medic ateu nu va putea niciodată răspunde la astfel de întrebări. Totodată, un medic trebuie să fie un foarte bun psiholog, ca să-i înlăture frica pacientului său, dacă pacientul este spre sfârșitul vieții, să nu încerce să-i ascundă acest fapt. Un medic creștin poate să dea o altfel de viziune asupra vieții și a morții, a pregătirii trupului și sufletului pentru acest lucru. Cred că este foarte important. În principiu avem foarte puțin timp să stăm de vorbă cu pacienții, însă ei ascultă cuvintele medicului ca din gura lui Dumnezeu, și dacă omul este deschis, îl poate influența în bine. Eu cred că un medic poate să ajungă la mult mai mulți oameni decât un duhovnic. Doar un anumit număr de oameni credincioşi merg și se spovedesc, pe când un medic îi vede pe toți ceilalți care nu frecventează biserica. Un cuvânt bun de la un medic uneori atinge mai repede bolnavul decât sfatul preotului. Practic, fiecare consult poate să fie o mică spovedanie.

 


 

Galerie foto:
 

 

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!