Reportaj
Un monah, un ierarh şi un rege au ctitorit Cetăţuia

Un monah, un ierarh şi un rege au ctitorit Cetăţuia

Alexandru Briciu, 18 Septembrie 2012

În judeţul Buzău, mai sus de Mănăstirea Ciolanu, înconjurat de codrii seculari de fag şi stejar, se află Schitul Cetăţuia. A fost ridicat pe un loc considerat sacru încă din vremea dacilor, care aveau aici o cetate şi un sanctuar. În ultima perioadă, aşezământul a renăscut prin dăruirea a două inimoase maici.

Mănăstirea Ciolanu este reprezentativă pentru Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei. Bogată în istorie, mereu gata să primească pelerinii ce caută să-şi ostoiască dorul de cele sfinte. Puţini ştiu însă că la aproximativ 2 km de mănăstire, pe un platou ascuns între codri, se află un schit. Este Schitul Cetăţuia, a cărui denumire vine din istoria străveche a poporului nostru, când dacii aveau în zonă o cetate şi un altar. Creştinii au ridicat, în timp, altar singurului Dumnezeu adevărat, într-un loc bătut cu pasul de numeroşi călugări isihaşti ce au lepădat grija lumească pentru a se nevoi departe de tumultul cetăţilor.

Pentru a ajunge la Cetăţuia există un drum forestier, practicabil şi de folos micuţei obşti alcătuite din doar două vieţuitoare. Este însă o mulţumire aparte să urci, la pas, printre copaci, trecând prin vestita tabără de sculptură de la Măgura şi aşteptând să vezi luminişul ce îţi dă de veste că ai ajuns. E şi acesta un obol adus de om lui Dumnezeu, minunându-se de natura dăruită de Creator şi punând pecetea unui modest efort pentru a ajunge la loc sfânt.

Lăcaş de cult pentru călugării îmbunătăţiţi din Munţii Buzăului

O a doua cetate, după cea dacică, datează din perioada medievală şi se pare că a aparţinut doamnei Neaga, soţia domnitorului Mihnea al II-lea Turcitul (1574-1577, 1585-1591). Către jumătatea secolului al XIX-lea, câţiva călugări închinoviaţi la Ciolanu, care se nevoiau în chilii pustniceşti prin codrii din jur, au ridicat aici o cruce din piatră. Se păstrează numele ieromonahului Agaton, duhovnicul singhelului Iosif. Episcopul Chesarie al Buzăului, încă din 1834, le dăduse binecuvântare lor şi altor monahi să vieţuiască sus, în sihăstrie. Construirea bisericii din piatră a început în anul 1854, prin strădania singhelului Iosif, conform pisaniei: "Făcutu-s-a această sfântă biserică din temelie, cu hramul Schimbarea la faţă, an 1854, prin stăruinţa şi osteneala singhel Iosif cu ucenicii săi Eftimie şi Isidor ieromonahi, cu ajutorul Episcop Filotei şi a mai multor pioşi creştini". Lăcaşul de cult din piatră se pare că a fost ridicat pe locul altuia mai vechi, din şindrilă. Biserica nu a servit pentru o obşte monahală, probabil era locul de rugăciune unde monahii care se nevoiau în zonă coborau pentru a primi Sfintele Taine.

Episcopul Filotei al Buzăului este pomenit, alături de Iosif, drept ctitor pentru că a sprijinit ridicarea bisericii, dăruind 200 de galbeni şi mijlocind ajutoare de la eparhiile surori. Printre cei care au răspuns apelului frăţesc al ierarhului buzoian s-a numărat şi Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, episcopul Râmnicului. De asemenea, episcopul Dionisie Romano, următorul în scaun al lui Filotei, a mijlocit la Ministerul Cultelor un sprijin de 300 de galbeni pentru biserica singhelului Iosif de la Cetăţuia.

Pictarea bisericii are o poveste aparte. Însuşi regele Carol I al României (1866-1914), în vremea când încă era principe domnitor, a cutreierat acei codri, căutând un loc prielnic ridicării unei reşedinţe. Zice-se că a primit de Sus un semn ce l-a făcut să se îndrepte către alte meleaguri, ajungând, după cum se ştie, în zona Sinaia, unde a ridicat Castelul Peleş. Pe când umbla pe dealurile Ciolanului, calul i s-ar fi speriat şi l-ar fi aruncat din şa, lovindu-se. A motivat că nu găseşte sursă de apă pentru viitoarea reşedinţă şi şi-a continuat căutările, nu înainte de a se minuna de frumoasa biserică din piatră ridicată la Cetăţuia. Punând în balanţă agitaţia de care se bucură Valea Prahovei după ce a fost aleasă reşedinţă pentru familia regală, putem spune că Dumnezeu a rânduit ca locurile acestea să rămână în liniştea rugăciunii călugărilor. La biserică se pregăteau lucrările de pictură, pe care Carol I a dorit să le plătească din banii personali. Aşa a ajuns cel dintâi rege al României unul dintre ctitorii sfântului lăcaş, pictat pe peretele de apus al bisericii vechi.

Biserica din zid a Schitului Cetăţuia a fost sfinţită la 27 aprilie 1869, de către episcopul Dionisie Romano al Buzăului. La slujbă a participat şi Carol I, cel care a dăruit 400 de galbeni pentru realizarea picturii. Biserica a avut de suferit vicisitudinile vremii şi nu a servit vreunui aşezământ monahal, fiind îngrijită de călugării care se întorceau la chiliile lor din codri.

Renaşterea schitului, după anii â90

În anul 1997, Înalt Preasfinţitul Epifanie, pe atunci Episcop al Buzăului şi Vrancei, a binecuvântat înfiinţarea Schitului Cetăţuia. În anul 2002, schitul devine aşezământ monahal de maici. Monahia Olimpiada Zaiţ, venită de la Episcopia Romanului împreună cu o altă maică pentru a sprijini ridicarea unei biserici într-un sat din zonă, a rămas, din anul 2002, la Schitul Cetăţuia, ca stareţă. "Biserica, până în anii â90, a rămas numai pentru pustnici, în timp ce pământul era cultivat de Mănăstirea Ciolanu. Ea n-a fost îngrădită niciodată. În 2002, când am venit aici, nu am găsit decât biserica, o sală şi o cameră unde trăia un părinte. Când am săpat pentru noul paraclis, am găsit foarte multe oseminte, ale călugărilor care au vieţuit aici. La îndemnul unui părinte mai bătrân, Evghenie de la Ciolanu, le-am adunat şi le-am depus, o parte la Ciolanu, o parte aici, la noi, pentru memoria trecutului", ne-a mărturisit maica stareţă Olimpiada.

De când serveşte o obşte monahală, fie ea cât de mică, aşezământul de la Cetăţuia a renăscut. Lângă biserica veche a "răsărit" un paraclis nou, din zid, cu hramul "Naşterea Maicii Domnului". Acum schitul este împrejmuit cu gard, dangătul clopotelor răsună dintr-o înaltă clopotniţă, s-au ridicat noul paraclis şi un altar de vară, toate acestea ocrotind, parcă, biserica veche din zid ce poartă hramul praznicului împărătesc al Schimbării la Faţă.

Monahia Olimpiada numără mai bine de 86 de ani de viaţă şi poartă în suflet regretul că tinerii şi tinerele din ziua de astăzi nu mai răspund chemării de a-şi îndeplini vocaţia monastică: "Suntem două vieţuitoare, de aproape zece ani. Viaţa monahală la Cetăţuia este după carte şi după trecutul vechi. Noi ţinem rânduiala Sfântului Vasile de la Poiana Mărului, care a trăit pe aceste meleaguri. Mâncăm după Ceaslov, ne rugăm după Tipic şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, facem ascultarea care este necesară. Amândouă suntem bătrâne şi aşteptăm să ne trimită Dumnezeu pe cineva care să ne ţină locul. Ne pare rău că mulţi dintre tineri stau pe drumuri şi nu îşi aleg un loc de siguranţă pentru viaţa de dincolo şi chiar pentru viaţa de aici... Probabil nu au chemare de la Dumnezeu. Ne pare rău că îi vedem cum îi vedem şi pentru că nu îşi trăiesc viaţa în curăţie şi în dragoste pentru Dumnezeu".


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!