Cultură
Un tezaur pentru mileniul trei

Un tezaur pentru mileniul trei

Ștefana Totorcea, 18 Decembrie 2018

„Băieți, țineți minte: de la noi, aurul va fi cel mai scump și, pe locul doi, artizanatul!”, a profețit în anii 1970 vicepre­ședintele unei cooperative meșteșugărești din Gorj. Nu s-a înșelat mult, căci obiec­tele autentice de artizanat lucrate din materiale naturale și în tehnici tradiționale au ajuns azi scumpe și foarte apreciate. Și sunt cu mult mai prețioase ca mărturie, ca rezultat al unei întregi culturi: meșterii populari care le fac sunt adevărate tezaure vii, perpetuând un mod de a fi fără de care obiectele însele nu ar exista.

La recentul Târg de Crăciun de la Muzeul Țăranului Român au venit meșteri populari cunoscuți. Aceștia împărtășesc două valori fundamentale: identitatea românească și familia. Ambele le-au dat puterea să ducă mai departe meșteșuguri pe cale de dispariție în lumea de azi. Sunt oameni moderni, unii au și profil de Facebook. Dar nu au renunțat la un străvechi mod de a înțelege frumosul. Iar gingășia și migala cu care împodobesc obiectele ce le ies din mână sunt strâns legate de frumusețea și simplitatea lor sufletească.

O olteancă la gherghef

Maria Neamţu are 64 de ani și țese covoare la Măldăreşti, în județul Vâlcea. A învățat țesutul la gherghef în 1972 de la o măicuță. Cam o lună lucrează la un covor de 1,3 pe 2 metri. Cele două fiice o mai ajută la finisaj, iar fiul, Adrian, la urzeală. Războiul de țesut orizontal, la care se țese cu suveica și spata, produce țesături de dimensiuni mai mici, care au față și dos. Dar ea lucrează la gherghef vertical, care produce o țesătură groasă, cu două fețe. Introduce firele manual și le bate cu un „bătător” care arată ca o furculiță de lemn. „E o meserie frumoasă, dar grea”, spune doamna Maria.

Modelele oltenești tradiționale sunt cu motive florale. Folosește culori naturale (portocaliu deschis din foaie de ceapă, brunuri din coajă de nucă), dar și chimice (roșu, turcoaz, bleumarin). Pentru gri, „s-împreoană lâna la-nceput, e trecută prin mai multe mașini și la urmă e toarsă”, spune țesătoarea, care acum lucrează la niște covoare pentru o chilie de la Muntele Athos.

Englezoaicele învață să țeasă

A țesut și pentru Mănăstirea Dintr-un Lemn. Un cuplu căsătorit care se cazase la mănăstire a venit în vizită pe la atelierul ei. „S-au hotărât să dăruiască mănăstirii covoare făcute de mine. Au sponsorizat ei”, spune doamna Maria. A fost un dar îndoit: atât pentru doamna Maria, căreia i-au dat de lucru, cât și pentru mănăstire, care s-a înnoit cu obiecte autentice, frumoase și foarte necesare în acel moment. În scurt timp, Dumnezeu le-a întors darul: soția a rămas însărcinată și a născut o fetiță.

Prin 2008, doamna Maria le-a învățat să țeasă și pe niște englezoaice – ocazie cu care a vizitat Londra și Liverpool: „Le-am făcut gherghefuri mititele și le-am învățat să țeasă. Am fost la BBC când ne-a dat diplome. A fost plăcut”, își amintește ea. Are, însă, un of: „Nimeni nu mai practică meseria în zonă. Ar fi utile astfel de ateliere. Eu am propus la noi la școală, dar... nimic”.

Aurul și artizanatul, comori românești

Un stand cu haine din lână zdravăn țesută și delicat împodobită cu cusături își așteaptă mușterii. Cusăturile sunt în mod tradițional cu negru, dar meșterul popular Gheorghe Ciuncanu din Gornovița, județul Gorj, este foarte creativ: pe o haină brună croită pentru femei a pus cusături în mai multe nuanțe de portocaliu, care fac un contrast minunat cu țesătura. Și mai are un model cusut pe piept și mâneci într-o feerie de culori. Dacă i-ați văzut pe Manuela Hărăbor, Smiley sau alte persoane publice purtând astfel de haine, să știți că Ciuncanu le-a făcut.

Nu-ți vine a crede că acest pensionar impozant coase modele atât de gingașe pe hainele pe care tot el le și croiește. „De la 13-14 ani lucrez. Tata a fost un mare artizan. Crescurăm în casă și am învățat de la el”. Tatăl l-a luat cu el la cooperativă. După trei ani de ucenicie, prin 1965, a fost angajat. „Vicepreședintele de la cooperativă spunea: «Băieți, țineți minte: de la noi, aurul va fi cel mai scump și, pe locul doi, artizanatul!» Și uite că se împlinește ce a zis”, povestește Ciuncanu.

„E groasă hăinuța?” „Ia pipăie! E lână 100%! Altfel nu mi-aș permite la 70 de ani să stau afară, în frig. Ăștia tineri toți fugiră la căldură!”, răspunde el în grai neaoș oltenesc. Materialul, abaua, îl ia din Harghita, de la un țesător tot cam de vârsta lui. „Este singurul care mai face așa ceva. Restul toți s-au stricat. Îmi face câte 25-50 de metri pe an”, spune meșterul. Lucrează la o haină cam o lună. Haina nu costă cu mult mai mult decât un paltonaș de serie, cam subțirel, de prin mall-urile bucureștene.

Tradiția nu dispare, se reinventează

„Dacă portul popular dispare, noi nu mai suntem români! Ăsta-i buletinul nostru de identitate: portul popular”, spune Ciuncanu, care pledează pentru o strategie națională de revigorare a meșteșugurilor. „Pe meșterii populari îi numeri pe degetele de la o mână. Eu sunt unicat nu în România, în lume! Străinii nu au ce avem noi și se distruge și puținul care mai este”.

La standul lui se oprește Crenguța Oprea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie și Științele Educației a Universității din București. A venit să vadă ce modele mai poate adăuga la colecția sa: „Am peste 20 de costume naționale. Este o pasiune mai veche. Sunt printre primele care au început să le colecționeze și să le poarte. Prietena și cumnata mea au luat și ele «microbul». Uite, modelul acesta l-am purtat la inaugurarea Catedralei Naționale. Și eu, și soțul, ca mulți alții, am purtat costume populare cu această ocazie”.

13 copii hrăniți din meșteșugul mamei

Ileana Hotopilă, din Lupcina, județul Suceava, are 58 de ani și încondeiază ouă de la 10 ani. „Asta se învață din familie, din moși-strămoși. Eu am 13 copii și pe toți i-am învățat”. Dar ce mulți copii! Doamna Ileana spune simplu: „Mama a avut 15 copii, din care am supraviețuit 10. Ne-a crescut bine, iar noi așa am știut, ca să nu facem păcat: câți ne-a dat și nouă Bunul Dumnezeu, atâția am născut. La 18 ani m-am căsătorit, la 19 a venit primul copil. La nici 38 am născut ultimul copil și am rămas și văduvă. Acum am 58 de ani. Asta a fost viața mea!” Nu i-a fost ușor. „Aveam doar 500 de mii de lei vechi pensie și alocația copiilor. Din ouăle acestea i-am ținut pe copii. Au învățat și ei să încondeieze de pe la șase ani”.

După ce au crescut, băieții au învățat să lucreze în construcții și sunt în Anglia, iar fetele sunt căsătorite în Irlanda. Și-au făcut toți case în Bucovina, dar au rămas în Occident pentru copii, care învață acolo. Nu mai încondeiază ouă decât rar: fetele merg înainte de Paști pe la biserică sau la școală, ca să arate tradiția.

Meșteșugul este extrem de migălos. Într-o caserolă separată, demonstrativă, stau patru ouă care arată fazele de încondeiere: oul alb cu desene de ceară neagră, oul peste care s-a adăugat primul strat, de galben, oul roșu din a treia fază și cel negru, din a patra fază. La final se încălzește oul și se șterg sigiliile selective adăugate treptat cu ceară transparentă, lăsând la vedere pe anumite porțiuni culorile de dedesubt.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!