Documentar
Urme ale sfințeniei în Orașul Luminilor

Urme ale sfințeniei în Orașul Luminilor

Alexandru Ojică, 20 Mai 2018

Occidentul medieval s-a născut pe ruinele Romei antice, ale lumii și culturii pe care Orașul Etern le-a simbolizat. Roma, dacă e să-l cităm pe medievalistul francez Jacques Le Goff, „i-a fost (Occidentului) atât hrană, cât și paralizie". Am putea spune că Sfântul Constantin cel Mare a fost cel care a avut o nouă viziune despre Europa, începând cu mutarea Capitalei în Bizanțul ce-i va purta numele timp de 1000 de ani. Însă, dintr-o perspectivă integratoare, învățătura hristică și Sfinții Apostoli înțeleși aici, mai ales în latura lor misionară, au fost cei care au schimbat chipul bătrânului continent.

Sub egida Mântuitorului Hristos, prosperitatea și pacea păreau că revin în Europa secolului al IV-lea, dar nu a fost să fie așa. Vocația universală a învățăturii creștine a depășit barierele unei lumi ce își simțea din ce în ce mai acut limitele și, mai nou, frontierele. Ajungându-se la încreștinarea popoarelor barbare și la nașterea statelor medievale, harta Europei de la începutul Evului Mediu timpuriu și până la Renaștere a fost profund impregnată atât de disputele teologice, cât și de încleș­tările din punct de vedere politic și administrativ. Așa se poate explica într-o manieră simplistă de ce o parte din relicvele unor sfinți care au locuit cu prepon­derență în Orient – Sfânta Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare, Sfântul Antonie cel Mare, Sfântul Nicolae, precum și cununa de spini a Mântuitorului Hristos, pentru a aminti doar câteva, se află în Occidentul Europei.

Parisul nu este doar „Orașul Luminilor", cu referire la spiritul iluminismului și al rațiunii despărțite de credință, ci și orașul unde au fost întemeiate primele universități având o veche tradiție creștină. Aici se păstrează încă o moștenire creștină ca simbol al nașterii acestui oraș, dar și ca speranță într-o societate cu profunde amprente laice și laicizante.

Necropolă pentru 43 de regi ai Franței

Bazilica Saint Denis din nordul Parisului este, de fapt, opera ideii abatelui Suger, consilier al regilor Ludovic al VI-lea și Ludovic al VII-lea. Construită între 1135 și 1144, în biserică se poate observa rolul central al luminii – ca simbol al Dumnezeirii în arhitectura religioasă. Aici se poate spune că s-a născut arta gotică, cel puțin în Franța. Aflată în imediata apropiere a Parisului, această biserică este de fapt ultima locuință a regilor și reginelor Franței. Construită pe mormântul Sfântului Denis (sau Dionisie – ca nume latin), primul Episcop al Parisului, această necropolă adăpostește mormintele a 43 de regi, 32 de regine și 10 servitori ai monarhiei. Impor­tanța ei e cunoscută mai ales în istoria Franței, însă din punct de vedere bisericesc a fost ridicată la rang de catedrală doar în 1966.

În imensa criptă se păstrează atât amintirea regalității franceze de până în 1789, dar și locul primului mormânt al Sfântului Denis și al celor doi prieteni ai săi, cu care a suferit moartea martirică pentru Hristos. Vorbim de o catedrală ce a cunoscut diferite stadii de dezvoltare, o biserică impozantă, bogată în istoria eclesială și culturală a Parisului începând cu secolele IV-V. Numele Sfântului Denis apare în istoriografia bisericească spre anul 520 în Viața Sfintei Genoveva, ocrotitoarea Parisului, scriere cu autor necunoscut. Sfânta ocrotitoare a Parisului vorbește despre Sfântul Denis ca model al credinței și poves­tește cum a obținut ca pe mormântul episcopului să fie ridicată actuala bazilică, la 8 km în nordul capitalei Franței. Nu în cele din urmă, această biserică, dincolo de aspectul cultual, poate fi înțeleasă și ca un muzeu al arhitecturii funerare, începând din secolul al XII-lea până în secolul al XVI-lea.

Însă, pentru a ajunge la bazilică, locuitorii capitalei Franței foloseau strada Saint Denis, fostul drum regal, atât în momentele festive, precum intrarea solemnă a regilor în Paris după încoronarea lor, cât și în momentele de tristețe, când cortegiile funerare plecau spre necropola regală, Biserica Saint Denis. Nu este de mirare că au fost construite numeroase biserici pe această importantă arteră pariziană, din care în prezent au rămas doar numele și amintirea.

Sfinții fug din calea Revoluției

Un loc aparte pe strada Saint Denis îl constituie o biserică din plin centrul Parisului, Biserica Saint Leu, ce găzduiește o parte din moaștele Sfintei Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare. Este cunoscut faptul că Sfânta Elena a trecut la Domnul în anul 329, ea fiind înhumată în Roma, într-un impunător sarcofag de piatră roșie din Mausoleul Tor Pignatera. La începutul secolului al IX-lea, un călugăr pe nume Theutgise, a adus o parte din relicvele împărătesei Elena într-o mănăstire benedictină, Saint-Pierre d'Hautvillers, în nord-estul Franței. Aici, memoria Sfintei Elena a fost cinstită cu predilecție pe 18 august, data adormirii sale, dar și în zilele de sărbătoare a Sfintei Cruci. Momentul Revoluției din 1789 a însemnat și transferul moaștelor sale la biserica ocrotită de Sfântul Leu (Saint Loup), Episcop de Sens, care a trăit în secolul al VI-lea.

Un locaș de cult cu totul deosebit în mentalul parizian este Sainte Chapelle, de fapt o capelă palatină, situată pe Île de la Cité din Paris. Construită la cererea Sfântului Ludovic (regele Ludovic al IX-lea), ea a adăpostit o bună perioadă de timp cununa de spini a Mântuitorului Hristos, un fragment din Sfânta Cruce, precum și alte relicve în strânsă legătură cu Pătimirile Domnului. Construită în 1239, ea a fost și sediul unui colegiu al cano­niștilor. Lipsită de bunurile sale în urma Revoluției Franceze, ajungând pentru o perioadă de timp chiar și un depozit de arhive al Palatului Justiției, ea este considerată în prezent un simbol al artei gotice și al secolului al XIX-lea, când a fost renovată. Cununa de spini a Mântuitorului poate fi văzută nu departe, în Catedrala Notre Dame de Paris.

Sfânta Genoveva, ocrotitoarea unei importante biserici ortodoxe române din Paris

Tot în preajma măreței Catedrale Notre Dame se află Pantheonul, ce inițial a fost conceput ca biserica necropolă a Sfintei Genoveva, ocrotitoarea Parisului. Deși sfânta a trăit în secolele V-VI, ea s-a bucurat de evlavia locuitorilor acestui oraș, mai ales pentru că i-a încurajat să lupte încât Parisul să nu cadă în mâinile hunilor conduși de Attila. Model al credinței și al curajului, ea este considerată în prezent ocrotitoarea jandarmilor francezi. După cum am amintit, Sfânta Genoveva s-a implicat în construcția bazilicii de pe mormântul Sfântului Denis și a unei biserici închinate Sfinților Apostoli Petru și Pavel de pe Mons Lucotititus – actualul Montagne Sainte Geneviève, din arondismentul 5 al Parisului. Aniversată în fiecare an la 3 ianuarie, Sfânta Genoveva este și ocrotitoarea uneia din cele mai importante biserici ortodoxe române din Paris, a comunității găzduite de Biserica Saint Sulpice. Din moaștele sale profanate în 1789 au fost recuperate câteva fragmente ce se găsesc în Biserica Saint Etienne du Mont. Însă Pantheonul, Liceul Henri IV prin turnul-clopotniță și Biblioteca Sainte Geneviève mereu vor păstra în amintirea lor trecutul sacru.

A spune că Parisul este deja pierdut în fața societății laicizante și a influențelor culturale din spațiul islamic este o greșeală. Desigur, acest risc este prezent la orice pas, cum se poate vedea în toate marile capitale europene. Cu toate acestea, învățătura creștină, bisericile, sfintele moaște vor da mereu mărturie despre o Europă care și-ar putea reconstrui viitorul pe baza tradiției sale identitare.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!