An omagial
Vasile Goldiş, părinte al unității românilor

Vasile Goldiş, părinte al unității românilor

Centenarul Marii Unirii ne face să ne apropiem și mai mult de istoria noastră, în special de cea din secolele premergătoare Unirii. Astfel ne apropiem și de Vasile Goldiş, una dintre cele mai importante personalități ale vieții bisericești, politice, sociale şi culturale a Transilvaniei și a Banatului, om care a reușit să dinamizeze ­activitatea eclesială, politică și culturală a Aradului la începutul veacului trecut, perioadă în care acest oraș devenea centrul perseverenței românilor pentru drepturile naționale.

Mutarea sa de la Brașov la Arad, de semnificație și menire istorică, s-a produs datorită insistenţelor unchiului său Ioan Iosif Goldiş (ajuns Episcop al Aradului în anul 1899) și ale lui Roman Ciorogariu şi Vasile Mangra, care au dorit ca Vasile Goldiș să revină la Arad.

Un intelectual dăruit țării

Din 1 iulie 1901 şi până la moartea sa din anul 1934, cu câteva intermitențe, numele lui ­Vasile Goldiş va fi indisolubil legat de istoria bisericească și națională a Aradului, oraș în care va funcțio­na ca secretar consistorial, profesor şi director al Școlii române civile de fete (în perioada 1901-1905), director al ziarului „Românul” (primul număr apare la 1/4 ianuarie 1911), precum și director executiv al institutului tipografic „Concordia” din Arad, care avea drept scop editarea ziarului „Românul” şi tipărirea de cărți pentru români.

„Românul”, un ziar al rezistenței românești

În coloanele ziarului au publicat personalități de seamă ale culturii și vieții politice românești: istoricii Nicolae Iorga şi A.D. Xenopol, scriitorii Octavian Goga şi George Coşbuc, precum și politicienii Ştefan Cicio Pop, Ioan Suciu şi Vasile Goldiş. Cel din urmă a înțeles marea importanță a presei scrise pentru cauza românilor. El va dezvolta o activitate laborioasă atât la catedră și în presă, cât și în cadrul Episcopiei Ortodoxe. Goldiș devine mai întâi colaborator permanent al ziarului „Tribuna poporului” din Arad, unde semnează articolul redacțional, susținând alături de Vasile Lucaciu și Ioan Russu-Și­rianu noua orientare politică a românilor, întemeiată pe activismul parlamentar. Mai apoi devine sufletul ziarului „Românul”, care, după încetarea apariției ziarului „Tribuna” (în martie 1912), constituie organul central al perse­verenței politice românești, pregătind Unirea cea mare și anun­țând pe orice cale prăbușirea iminentă a Imperiului Austro-Ungar.

Ziarul arădean „Românul” a constituit o veritabilă tribună de apărare și promovare a drepturilor firești ale românilor, dar și un oficiu de platformă istorică, filosofică și politică pentru Partidul Naţional Român.

Tot în paginile ziarului „Românul” au fost găzduite materiale referitoare la reuniunile de atitudine împotriva politicii șovine a guvernelor vremii, dar şi articole în care erau prezentate profilul politic și de conștiință națională a unor mari români ca Alexandru Ioan Cuza, Tudor Vladimirescu, Avram Iancu, precum și perso­nalități ale literaturii române ca poetul național Mihai Eminescu sau I.L. Caragiale etc.

În 1906, prin câștigarea alegerilor din cadrul cercului electoral Radna, Vasile Goldiş este ales deputat în parlamentul de la Budapesta, iar în perioada imediat următoare (1906-1910), el va milita cu înțelepciune de la tribuna parlamentului pentru drepturile românilor din cadrul monarhiei dualiste.

Parlamentarii români, 14 la număr, dar şi parlamentarii din Cehia, Slovacia, Bosnia, Herţegovina, Dalmaţia şi Slovenia formează în anul 1906 „Clubul națio­na­li­tăților”, creat pentru o impli­care mai coerentă și eficientă față de politicile guvernamentale.

Lupta menținerii limbii române în școli

Unul din momentele dure ale politicii guvernamentale față de naționalități a fost proiectul legii școlare a lui Apponyi Albert. Prin aplicarea legii se urmărea limitarea limbii române din școli, inclusiv din școlile care nu erau susținute din bugetul statului! Contra acestui proiect unilateral de limitare generală a limbii române a ridicat cuvântul şi Vasile Goldiş în discursurile sale din „parlamentul de la Budapesta. Având în vedere gândirea sa filosofico-politică, talentul său oratoric, perti­nența discursului său social-politic, dar şi poziția sa în cadrul PNR, contele Apponyi încearcă să îl atragă de partea sa pe reputatul politician român prin oferirea unei funcții de consilier ministerial în guvern. Față de această propunere Vasile Goldiş răspunde demn: „N-am venit aici să-mi câștig vreun os de ros, ci am venit să lupt pentru drepturile națiunii mele. Dați acestei națiuni drepturile care i se cuvin, mie nu-mi mai trebuie nimic”.

De foarte multe ori deputaţii români şi cei ai celorlalte minorităţi naționale din imperiu întrerup discursurile dure ale deputaţilor maghiari. De aceea românii sunt catalogați drept „trădători de patrie” (de imperiu) şi sunt trimiși în România. La aceste insulte și provocări, Goldiş strigă în plenul parlamentului: „Feudalismul!”

O voce românească în sânul parlamentului maghiar

Timp de patru ani, cât se află în parlamentul maghiar, Vasile Goldiş ține 22 de discursuri, în care apără cauza românilor. La alegerile din 1910, în cercul electoral Radna, Goldiş candidează împotriva candidatului Partidului Muncii, dr. Táganyi Sándor. Goldiş pierde însă alegerile din cauza tertipurilor din culise și a presiunilor exercitate de guvernul vremii. Mulţi alegători au primit diverse presiuni, unii au fost mituiţi, alţii arestaţi. Un număr de 36 de ţărani care au îndrăznit să îl huiduie pe candidatul guvernamental au fost arestaţi. Astfel, la alegerile desfăşurate pe 1 iunie 1910 în cercul electoral Radna au votat 2.474 de persoane. Dintre acești alegători, 1978 erau români, iar 496 maghiari. Totuşi Goldiş nu obține decât 848 de voturi în vreme ce candidatul maghiar câştigă alegerile cu 1.338 de voturi, dintre care 935 erau ale românilor („Tribuna”, an XIV, 1910, nr. 108, 20 mai/2 iunie, p. 1).

Cu toate că a pierdut alegerile, Goldiş nu părăseşte viaţa social-politică. Rămâne foarte activ, implicat şi participă la adunări cetăţeneşti din ţară, unde rosteşte discursuri istorice și patriotice. În anul 1911 participă la diferite adunări în Haţeg, Bocşa, Lugoj și Timişoara. În acelaşi an, Goldiş ţine o conferinţă la Oradea intitulată: „Despre problema naţionalităţilor”, în care arată că naţiunile germană şi maghiară, dominante în Austro-Ungaria, împiedică dezvoltarea națiunilor nemaghiare asuprite prin măsuri legislativ-restrictive, pe plan politic, economic, social, cultural, religios şi prin insuflarea și înrâurirea urii naționale.

În perioada 28-30 august 1911, Blajul a devenit „capitala culturală și națională a Transilvaniei”, aici desfăşurându-se serbările a 50 de ani de existență a „Asociației pentru literatura română şi cultura poporului român”, în cadrul cărora Vasile Goldiş a ținut un discurs memorabil.

Deşi conducerea Partidului Naţional Român a hotărât să se abțină de la orice activitate politică în perioada războiului, Vasile Goldiş nu renunță la linia sa activă și militantă. Datorită lui, ca secretar al Consistoriului din Arad, se adoptă o linie limpede de afirmare a conștiinței românești. După intrarea României în război, Goldiş refuză să semneze decla­rația de fidelitate față de guvernul contelui Tisza, act calificat de către auto­ritățile vremii drept atitudine duplicitară și lipsită de „patriotism”. Datorită acestui act de conștiință românească a fost suspendat de către autoritățile timpului, în 10 martie 1916, și ziarul „Românul”. Acestui motiv fundamental i se adaugă și acuza potrivit căreia ziarul era văzut ca un instrument al promovării drepturilor româ­nești. Ziarul va reapare începând cu 7 noiembrie 1918, în preajma actului unirii de la Alba Iulia, într-o plină atmosferă de înnoire și plămădire socială și politică, pe fondul încheierii războiului mondial şi al destrămării imperiului dualist.

Membrii Comitetului Executiv al PNR s-au întrunit într-o ședință de lucru, din iniţiativa lui Mihai Veliciu şi a lui Aurel Lazăr, în casa acestuia, la Oradea, la 12 octombrie 1918 şi au hotărât redactarea unei decla­rații care urma să fie prezentată în camera deputaților a parlamentului de la Budapesta.

Declarația a fost concepută și redactată de Vasile Goldiş. În ea este invocat dreptul firesc al națiunilor de a-şi decide singure propria soartă și menire în istorie. Deputatul Alexandru Vaida-Voievod prezintă „Declaraţia” în plenul parlamentului maghiar la data de 18 octombrie 1918, ceea ce stârnește atitudini critice din partea parlamentarilor maghiari.

La 18 noiembrie 1918 a urmat un alt manifest politic, intitulat „Către popoarele lumii”, redactat în limbile română şi franceză, care exprimă hotărârea nestrămutată a națiunii române din Transilvania de a se uni cu România, indiferent de ceea ce s-ar hotărî la Conferinţa de pace a popoarelor, aceasta fiind unica soluție firească şi logic-istorică. Manifestul, semnat de Ştefan Cicio Pop în numele Marelui Sfat al Națiunii Române, se încheia astfel: „Naţiunea română din Ungaria şi Transilvania aşteaptă şi speră că în năzuinţa ei spre libertate o va ajuta întreg neamul românesc cu care una voim a fi de aici înainte în veci”.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!