Theologica
Vederea slavei dumnezeiești, punct nodal al Ortodoxiei

Vederea slavei dumnezeiești, punct nodal al Ortodoxiei

Ioan Sergiu Lungu, 06 August 2017

Praznicul Schimbării la Față marchează punctul esențial în care Ortodoxia se detașează de celelalte tradiții religioase, inclusiv de ceilalți creștini. Particularitatea constă în faptul că noi credem și mărturisim că ne putem împărtăși în Biserică de harul dumnezeiesc necreat, de slava dumnezeiască, de lumina dumnezeiască. Această împărtășire este marcată chiar de praznicul de astăzi.

Ucenicii Petru, Iacov și Ioan, pe care i-a luat Mântuitorul în muntele Taborului, L-au văzut în slavă pe Hristos Fiul lui Dumnezeu întrupat. Praznicul nu ne pune înainte doar evenimentul istoric, ci are obiectivul de a ne aduce și pe noi în prezența acestui fapt extraordinar, de a ne face părtași acestui dar, după cum ne rugăm în troparul praznicului: „Strălucească și nouă, păcătoșilor, Lumina Ta cea pururea fiitoare”, iar în sedelne: „Cel ce ai arătat atunci acelora Lumina Ta, luminează și sufletele noastre”.

În căutarea adevăratei luminări

Lumea în care trăim ne propune din ce în ce mai ofensiv lucrurile și serviciile ei, așezându-le într-o lumină care să ne cucerească. Toate reclamele prezintă produsul pe care-l promovează într-o strălucire, într-o slavă și o lumină care să ne câștige atenția și să ne cucerească interesul. Cu siguranță departamentele de marketing ale marilor companii, sau mai exact duhul care stă în spatele acestora și le insuflă strategia de piață, cunosc un fapt esențial. Oferta lor exploatează dorința omului înscrisă în firea lui: setea de strălucire, de slavă, de lumină. Această sete a fost înscrisă în om ca motor care să-l mâne spre comuniunea cu Făcătorul - singurul izvor autentic de lumină, de slavă, de strălucire. Nemaiavând această lumină autentică, sau conștiința putinței împărtășirii de ea, omul este ispitit să o caute în altă parte, iar lumea folosește acest prilej cu maximă eficiență.

Misiunea esențială a Bisericii în această lume este propovăduirea cu tărie a faptului că ea propune lumii împărtășirea de cele dumnezeiești, singurele care pot stinge setea omului de strălucire, de slavă, de lumină, de sens. Adesea, prin ispita vrăjmașului, atenția mădularelor Bisericii este deviată spre scopuri intermediare, marginale, secundare, de multe ori riscând să piardă prim-planul vieții bisericești. Acaparân­du-ni-se toate resursele, putem uita esențialul. Prin urmare, praznicul de astăzi are rolul de a ne trezi, căci ne reamintește esen­țialul Ortodoxiei: împărtășirea omului de cele dumnezeiești, de slava și de lumina dumnezeiască.

Ispitele descurajării și depășirea lor

Biserica trebuie să dea mărturie că împărtășește această lumină lumii. Aici aș nota câteva ispite care cred că de cele mai multe ori generează discreția slujitorilor Bisericii în propovăduirea cu îndrăzneală a acestei taine. Una dintre ispite este riscul de a aborda acest subiect într-un mod nechibzuit. Riscăm să vorbim ușuratic și teoretic despre lucrurile dumnezeiești. Discursul eminamente teoretic, abstract, speculativ, de cele mai multe ori nu ajunge la inima ascultătorilor și trece pe lângă auzul lor profund, iar vorbirea cu ușurință despre un subiect atât de adânc și de nepătruns produce o stare de visare, care nu are nici un suport în realitatea experienței noastre. Acest pericol ne paște pe cei mai mulți dintre noi în măsura în care nu facem experiența lucrurilor despre care îndrăznim să vorbim. De multe ori ne exprimăm ca și cum ne-am împărtăși de cele dum­nezeiești și putem genera un teren propice închipuirii în credincioșii simpli. Cu siguranță atât așteaptă vrăjmașul, care, pentru a ne înșela, poate lua chiar chip de înger de lumină, după cum ne previn Sfinții Părinți. În cartea Despre înșelare, Sfântul Ignatie Briancianinov dă multe exemple de amăgiri cărora mari nevoitori au căzut pradă.

Altă ispită este să afirmăm posibilitatea împărtășirii de lumină dumnezeiască în Biserică, dar, sub pretextul conștientizării stării de decadență în care suntem, să reducem posibilitatea împărtășirii slavei dumnezeiești la o categorie privilegiată, a sfinților, sau cel puțin a celor din alte vremuri. Hărțuiți de ritmul agasant al vieții cotidiene și de cerințele tot mai solicitante ale secolului XXI, nu mai avem timp și spațiu în preocupările noastre pentru astfel de lucruri înalte. Or, tocmai asta este misiunea Bisericii, iar praznicul de azi este un bun prilej de readu­cere în prim-planul preocupărilor noastre, a celor care vrem să fim mădulare vii ale Bisericii, a faptului că împărtășirea de lumina dumnezeiască ni se propune fiecăruia dintre noi. Pentru aceasta s-au luptat și și-au jertfit viața sfinții. Îl iau ca exemplu de vârf pe Sfântul Grigorie Palama, portdrapelul luptei cu teologia rațio­nalistă pentru mărturisirea posibi­lității împărtă­șirii omului de energia dumne­zeiască necreată, de harul dumnezeiesc, de lumina dumne­zeiască.

Faptul că fiecare dintre noi, cei din Biserică, suntem chemați la această împărtășire de lumină, de har, de slavă este marcat în multe feluri în viața noastră bisericească. În rugăciunile noastre zilnice, Sfinții Părinți au inserat extrem de discret acest lucru. În cadrul rugăciunilor de dimineață îi cerem lui Dumnezeu: „Doamne, mintea mea o luminează... să Te laud pe Tine Sfântă Treime”, „luminează-mi ochii gândului... să înțeleg poruncile Tale, să fac voia Ta” (troparele de după rugăciunile începătoare), „Doamne, luminează-mi inima pe care a întunecat-o pofta cea rea”, „Doamne, stropește inima mea cu roua harului Tău” (Rugăciunea a opta a Sfântului Ioan Gură de Aur). Înainte de citirea Evangheliei, preotul citește o rugăciune de luminare a poporului: „Stră­lucește în inimile noastre, Iubitorule de oameni, Stăpâne, lumina cea curată a cunoașterii Dumnezeirii Tale și deschide ochii gândului nostru spre înțelegerea evanghelicelor Tale propovăduiri”. Tot în cadrul Sfintei Liturghii, după ce ne împărtășim cu Trupul și Sângele Mântuitorului, rostim: „Am văzut Lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc, am aflat credința cea adevărată, Ne­despărțitei Sfintei Treimi închinându-ne, că Aceasta ne-a mântuit”. Chiar dacă nu conștientizăm împărtășirea de lumină la modul concret, Părinții au pus aceste rugăciuni cu un scop care ne depășește puterea noastră de înțelegere de acum. Dar stăruind în aceste lucruri și adâncindu-ne în viața de nevoință a Bisericii, cu timpul vedem lărgindu-ni-se capacitatea de înțelegere și de cuprindere a realității. Această lărgire este de fapt o lumină, care ușor, ușor pâlpâie și ne deschide din ce în ce mai mult ochii duhovnicești.

Pași pe treptele vieții duhovnicești

Revenind la praznicul de astăzi, ucenicii au căzut cu fața la pământ, neputând suporta slava Dumnezeirii. Cuviosul Siluan spune că omul nu poate purta plinătatea harului, plinătatea luminii dumnezeiești. El însuși, când s-a împărtășit de har, a simțit că dacă s-ar fi adăugat mai mult har sau s-ar fi prelungit starea, nu ar fi putut suporta. De aceea, Dumnezeu ne îngăduie fiecăruia să ne împărtășim de lumină în măsura devenirii noastre, în măsura creșterii noastre în cele duhov­nicești. Această lumină nu trebuie identificată în mod exclusiv cu lumina materială exterioară. Aceasta din urmă este cel mai bun indicator, însă rămâne departe de ceea ce este cu adevărat Lumina dumnezeiască. Sfinții Părinți care au făcut experiența acestei lumini spun că ea se revelează la nivelul simțirii inimii, la nivelul înțe­legerii.

Deși cei mai mulți nu suntem la măsura să pătrundem aceste taine, cred că trebuie să le avem în vedere ca pe o stea polară care ne arată spre ce trebuie să mergem. Să avem rugăciune constantă către Dumnezeu să ne ducă pe această cale cu mijloacele și în ritmul pe care El le consideră potrivite pentru fiecare dintre noi. Ca un hotar al rătăcirii, al înșelării, garanția împărtășirii adevărate de Lumina dumnezeiască ne-o arată Cuviosul Siluan Athonitul. Semnele că împărtășirea este autentică sunt iubirea de vrăjmași și o stare de smerenie și străpungere a inimii, prin care ne deschidem lui Dumnezeu și aproapelui pentru a deveni una, așa cum spune Însuși Mântuitorul: Slava pe care Tu mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem (Ioan 17, 22).


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!