Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Vovidenia, istorie, frumuseţe şi misiune

Vovidenia, istorie, frumuseţe şi misiune

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Repere și idei

Una dintre bucuriile din vremea când eram elev la Semi­narul Teologic de la Mănăstirea Neamţ era aceea a urcușului aleii dintre brazi ce duce spre Schitul Vovidenia.

Eram încântat de frumuseţea acelor ţinuturi, de monumentali­tatea bisericii mari a schitului și de frumoasa pictură ce o împodobea. Trăiam o mare bucurie să mă aflu în mijlocul naturii, să umblu iarna prin troienele înalte, să văd primăvara pajiștile înverzind, să simt mireasma fânului, să văd pădurea pictată în culorile toamnei.

Așa a devenit Vovidenia un loc drag sufletului meu. Mai târziu, ca monah în Lavra Neamţului făceam aproape în fiecare zi același drum către Vovidenia. Liniștea și frumuseţea locurilor m-au fascinat, dar totuși purtam în suflet o durere. Acolo, la schit, erau numai doi vieţuitori. Vremurile erau grele, dar furtunile istoriei nu reușiseră să închidă locașul, candela din Altar arzând neîncetat. Peste ani am trăit ­bucuria înnoirii obștii. Bunul Dumnezeu a rânduit mai mulţi monahi să vină la schit și să reia firul slujbelor potrivit rânduielilor mănăstirești. Odată cu această înnoire a vieţii monahale, și numărul credincioșilor s-a înmulţit, înfrumuseţând, prin prezenţa lor, măreaţa biserică, altădată închisă sau goală.

Au venit ca pelerini în acest loc ierarhi, clerici și mulţi oameni de cultură, scriitori, poeţi, pictori, personalităţi de seamă ale societăţii au poposit la schit și la muzeul din vecinătate. De ziua hramului, ca și în alte sărbători, alese soboare de ierarhi, clerici și monahi exemplari au adus rugăciune în acest loc de o frumuseţe aparte, hărăzit întâlnirii omului cu Dumnezeu, așa cum este biserica în orice loc s-ar afla ea. Despre bucuria acestei întâlniri cu Dumnezeu și fru­museţea locului se poate vorbi mult și niciodată îndeajuns.

Istoriile mai vechi și mai noi m-au fascinat în chip special și am căutat să le adun într-un tom pe care l-am închinat schitului.

La începuturile slujirii mele am avut prilejul să îi însoţesc pe Patriarhul Teoctist, pe Mitropoli­tul de atunci al Moldovei, Daniel, pe Episcopul Eftimie al Romanu­lui şi Huşilor, pe arhimandritul Sofian Boghiu, părintele profesor Alexandru Ciurea și alţi câţiva părinţi pe drumul de la Neamţ către Vovidenia. Erau seri splendide de vară cu cer înstelat, în mireasmă de rășini și flori de câmp. Patriarhul Teoctist se oprea din loc în loc și ne vorbea despre trecute vremi când urca, novice fiind, la Neamţ, aceeași cale, cu năzuinţele cele sfinte. Când ne apropiam de schit, vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist își amintea de căsuţele mona­hilor dărâmate între timp, de bunătatea egumenului Tihon Poiată, de loc de dincolo de Prut, primitor și milostiv ca Avraam odinioară. Glasul Patriarhului răsuna asemenea unui clopot de argint. Erau mărturiile unor vremuri îndepărtate, cu atât mai preţioase pentru faptul că veneau de la un ierarh care povestea la vârsta de 75 de ani ceea ce se petrecuse în tinereţea sa. Pe chipul Patriarhului erau o lumină care izvora dinăuntru și o bucurie adevărată. În cele două săptămâni cât a poposit atunci la Neamţ, Părintele Patriarh Teoctist a urcat de mai multe ori la Vovidenia, mai ales seara târziu, la ceas de prive­ghere. Cuvintelor sale le-am adăugat tezaurul mărturisirilor altor călugări nemţeni, printre care s-a evidenţiat arhidiaconul profesor Ioan Ivan.

De Vovidenia și-au legat ­numele ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, între ei Mitropolitul Visarion Puiu, care a restaurat biserica cea mare și a construit din fondurile Mitropoliei Bucovinei o casă drept reședinţă. De asemenea, a plantat pe alee mulţi brazi ­și a dorit, după cum reiese dintr-o corespondenţă cu Patriarhul Nicodim Munteanu, să fie îngropat la Vovidenia, pregătindu-și din vreme o placă funerară dăltuită în marmură. Nu avea de unde să știe că vremurile îi vor fi potrivnice.

În timpul exilului său, departe de ţară, Episcopii Partenie Ciopron, Atanasie Dincă, Pavel Șerpe, Emilian Antal, Eugeniu Laiu Suceveanul slujeau periodic în biserica schitului într-un răstimp furtunos, când se încerca marginalizarea Bisericii în viaţa societăţii românești.

Evlaviosul Episcop Gherasim Cucoșel a fost, pentru scurt timp, egumen la Vovidenia, iar părinţii Petroniu Tănase, Benedict Ghiuș, Haralambie și Vasile Vasilache, Nifon Corduneanu, Iosif Gabor, Clement Schipor și Mihail Dani­liuc și-au înscris numele printre ctitorii și egumenii schitului.

Astăzi, Vovidenia strălucește prin temeluirea minunată și frumuseţea zidirilor, a veșmin­telor și picturii. Este și o strălucire a cuvintelor rostite la sfintele slujbe, a cântărilor măiestrite, a deschiderii către cultură și teologie. În atmosfera duhovnicească a Schitului Vovidenia poposesc și acum mari personalităţi, ca în vremurile de odinioară.

L-am întâlnit acolo de multe ori pe părintele egumen, dăruitul arhimandrit Mihail Daniliuc, ­în haine de lucru, printre fraţii ascultători, identificându-se într-un mod total cu istoria și năzuinţele locului și ale obștii sale.

N-a răspuns la potrivnicii, a purtat cu smerenie veșmântul umilinţei, cum șade bine unui călugăr, deși haina vieţii sale este bogat împodobită cu nestemate și virtuţi primite în dar de la Domnul.
Arhimandritul Mihail Dani­liuc îndrumă obștea Schitului Vovidenia din anul 2005.

Originar din ţinutul Iașilor, comuna Erbiceni, Dan-Mihai Daniliuc a absolvit studiile primare și gimnaziale în satul natal, apoi Liceul Economic și de Drept Administrativ din Iași. După terminarea liceului, s-a închinoviat în obștea Schitului Vovidenia, fiind călugărit la 16 decembrie 1995. A fost hirotonit ierodiacon la 7 august 1996 și ieromonah în data de 12 aprilie 1998. La 27 decembrie 2006, a fost hirotesit protosinghel, iar în mai 2008, arhimandrit. Și-a continuat formarea cărturărească între 1995 și 2000, urmând cursurile Semi­narului Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamţ, apoi, între anii 2000 și 2005, ale Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, iar între 2005 și 2007 studiile de master la aceeași instituţie de învăţământ superior. În prezent este înscris la cursurile de Doctorat în cadrul Facultăţii de Teologie `Dumitru Stăniloae” din Iaşi. Din 1998, părintelui Mihail i s-a încre­dinţat şi ascultarea la „Casa Memorială Visarion Puiu” din spaţiul monastic al schitului, care găzduiește și un bogat muzeu memorial dedicat romancierului Mihail Sadoveanu, locatar o vreme în casa marelui Mitropolit al Bucovinei. În ultimii ani, arhimandritul Mihail a scris și a publicat mai multe ­studii și articole, unele dintre ele reliefând viaţa și activitatea mult încercatului ierarh Visarion Puiu, precum și cea a „Ceahlău­lui literaturii române”, Mihail Sadoveanu. Parte din aceste ­osteneli au fost adunate în două cărţi.

De asemenea, a scris numeroase studii și articole în presa locală, naţională și în revistele teologice, participând la simpozioane și manifestări cultu­rale.

Aflat într-un loc liniștit și oarecum retras, părintele arhimandrit Mihail Daniliuc este un monah misionar prin cuvântul de la amvon, dar și prin cel scris în diferite publicaţii ori făcut cunoscut oamenilor prin intermediul mediei.

Cărturar, condeier, ospita­lier, preocupat de frumuseţile interioare și exterioare, pă­rintele Mihail este o lumină pentru credincioși, pelerinii vi­zitatori, pentru elevii săi de la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi”, de la Mănăstirea Neamţ, dar și pentru toţi cei care se identifică cu valorile eterne, care ne călăuzesc către Dumnezeu.

 

Citeşte mai multe despre:   Schitul Vovidenia