Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri „Ziarul Lumina” la ceas aniversar

„Ziarul Lumina” la ceas aniversar

Galerie foto (7) Galerie foto (7) Știri
Un articol de: Marius Nedelcu - 08 Feb 2016

„Ziarul Lumina” al Patriarhiei Române a împlinit duminică, 7 februarie 2016, 11 ani de existență. Cu această ocazie, redacția cotidianului s‑a reunit pentru două zile (6‑7 februarie) la Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci”‑Caraiman, din județul Prahova. Sâmbătă dimineață a avut loc o ședință administrativă, iar duminică, jurnaliștii cotidianului Patriarhiei Române au participat la Sfânta Liturghie și la o slujbă de mulțumire. La final, a avut loc lansarea unui nou volum din colecția Media Christiana, Seria Lumina, a Editurii Trinitas, „Dă sânge și ia Duh!“, interviuri cu duhovnici ortodocși.

Împlinirea a 11 ani de existență a „Ziarului Lumina”, pe lângă aspectul festiv și aniversar, a prilejuit și unele discuții constructive despre misiunea jurnalistului creștin în societatea românească de astăzi. Sâmbătă, la Centrul social‑pastoral „Sfânta Cruce” al Mănăstirii Caraiman a avut loc o ședință administrativă cu redacția „Ziarului Lumina”, căreia i s‑au adăugat și in­vitați speciali: prof. dr. Mihai Coman și prof. dr. Cristina Coman, de la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din Bucu­rești. Ședința a fost deschisă de părintele consilier patriarhal Nicolae Dascălu, directorul Publica­țiilor LUMINA, care a prezentat în sinteză istoria „Ziarului Lumina”, „primul cotidian creștin din România”, de la fondarea lui în 2005 până în zilele noastre. În continuare, au fost prezentate diferite proiecte pentru anul în curs și direcții pentru mediatizarea și susținerea unor iniția­tive ale laicatului ortodox, cum ar fi: sprijinirea familiei tradițio­nale, prin stipularea acesteia în Constituție; prezența orei de religie în școlile românești; prezentarea valorii educației crești­ne; combatarea propagandei secular‑umaniste. S‑a vorbit și despre intensificarea prezenței „Ziarului Lumina” în online, și în acest sens au fost prezentate site‑ul și pagina de Facebook a cotidianului. Profesorul Mihai Coman a explicat că cititorul este interesat de poveștile care se întâmplă pe lângă unele instituții sau centre și a spus că sentimentul și trăirea pe care le exprimă un articol îl fac să fie bine receptat. De asemenea, prof. Cristina Coman a explicat că din perspectiva comunicării trebuie găsite cuvinte cu valoare puternică, cuvinte‑cheie sau pârghii de înțe­legere ale unui text, prin care cititorul să acceseze mai ușor con­ținutul unui articol.

Duminică, angajații „Ziarului Lumina” au participat la Sfânta Liturghie săvârșită în biserica mare a Mănăstirii Caraiman de un sobor de slujitori din care au făcut parte: părintele arhim. David Petrovici, starețul acestui așezământ; părintele consilier patriarhal Nicolae Dascălu; părintele arhim. Arsenie Muscalu, duhovnicul Mănăstirii „Sfântul Ioan Evanghelistul”‑Cornu, din jude­țul Prahova, precum și preoți și diaconi care lucrează la cotidianul Patriarhiei Române. A fost oficiat și un Te Deum de mulțu­mire lui Dumnezeu pentru darurile primite în cei 11 ani de activitate a „Ziarului Lumina” și pentru a cere sănătate, capacitate de muncă și folos ctitorilor, binefăcătorilor, ostenitorilor și cititorilor „Ziarului Lumina”.

„Mulțumim lui Dumnezeu pentru slujba de astăzi. Momentul acesta nu ar fi fost posibil dacă nu am fi avut binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, dar și ospitalitatea părintelui stareț, arhimandritul David Petrovici. De aceea aș dori să le mulțumesc în numele colegilor mei care au venit aici de la București, Iași, Sibiu și Cluj‑Napoca, ca să ne împrospătăm du­hovnicește la mănăstire, dar, în același timp, să ne întâlnim și să construim noi modalități de a lucra în misiunea Bisericii prin presa scrisă și să ne întâlnim cu mulți dintre credincioșii de aici, care sunt și cititori ai «Ziarului Lumina»”, a spus părintele consilier patriarhal Nicolae Dascălu. La final, a fost lansat volumul „Dă sânge și ia Duh!” din cadrul colecției Media Christiana, Seria Lumina, care reunește interviuri cu duhovnici ortodocși publicate în paginile „Ziarului Lumina” și ale săptămânalului „Lumina de Duminică”. Apariția editorială a fost prezentată de Augustin Păunoiu, redactor‑șef la „Lumina de Duminică”. „Volumul lansat astăzi exprimă gândurile unor monahi referitoare la cum să dobândim încă din viața aceasta, de pe pământ, viața netrecătoare a lui Dumnezeu, mântuirea. Titlul volumului este unul care trimite la exigențe maxime: Dă sânge și ia Duh! Cuvintele sânge și Duh sunt puse aici în termenii unui «negoț» duhovnicesc”, a spus Augustin Păunoiu. Volumul cuprinde interviuri cu mari duhovnici ortodocși, din țară, de la Sfântul Munte Athos și de pe alte meleaguri, dar sunt și interviuri cu părinți mai tineri care asigură o continuitate a tradiției duhovnicești cu mari duhovnici care au trecut la Domnul.

La acest moment a fost prezent și părintele arhim. Arsenie Muscalu, care are în volum patru interviuri, iar titlul unuia dintre ele oferă și titlul generic al cărții: „Dă sânge și ia Duh!” „În lumea noastră, cuvântul, această energie a firii noastre dăruite de Ziditorul ei, știm că a devenit purtătorul multor urâțenii, și mă refer, de exemplu, la înjurături, la răutăți, la clevitiri, la lingușiri, la ironii, la obscenități și la altele asemănătoare. Întru această lume, cuvântul duhovnicesc vine cu puterea lui luminătoare, cură­țitoare și vindecătoare, în același timp. Domnul nostru, cu puțin înainte de Patima Lui cea de bunăvoie, a spus ucenicilor Lui: «Voi sunteți curați pentru cuvântul pe care vi l‑am spus», adică cuvântul Domnului a lucrat asupra lor în chip curățitor. Tot așa, cei care slujesc în numele lui Hristos și sălășluiesc pe Hristos în ei, pă­rinții noștri duhovni­cești, prin cuvântul lor, ne ajută să ne cu­rățim sufletele”, a spus părintele Arsenie Muscalu. Cre­dincioșii care au participat la slujbă au putut să achizițio­neze cartea cu interviuri cu părinți duhovnicești.

Prin bunăvoința părintelui stareț David Petrovici de la Mănăstirea Caraiman, angajații „Ziarului Lumina” au vizitat, sâmbătă, 6 februarie, Castelul Peleș și Castelul Pelișor de la Sinaia și s‑au bucurat de tra­dițio­nala ospitalitate mănăstirească.