„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Campanie de susţinere a lecturii în Parohia „Naşterea Domnului” din Cluj-Napoca
La Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj Napoca, unde este paroh Nicolae Buda, a fost inițiată o nouă campanie de susținere a lecturii prin promovarea cărții ca „prieten de nădejde al oamenilor de orice vârstă”, conform organizatorilor.
„O mini-bibliotecă cu câteva polițe, aflată la intrarea în biserică, ne îmbie la lectură, dar nu oricum. Proiectul denumit «Propuneri de lectură» pleacă de la îndemnul simplu: «Ai citit o carte care ți-a plăcut? Dă-o mai departe!». În acest mod, cartea recomandată de un cititor, prin așezarea ei pe raft, va ajunge mai departe pentru a se bucura și a se folosi de conținutul ei și altcineva. Poate fi adusă înapoi sau nu, poate fi dăruită mai departe, important este ca mesajul cărții să ajungă cât mai departe și la cât mai mulți cititori”, conform Marilenei Asănică, din cadrul Parohiei „Naşterea Domnului”.
Astfel, „parafrazându-l pe Dan C. Mihăilescu, vom așeza la îndemâna oricui, dar în primul rând, a adolescenților și tinerilor, «Cărțile care ne-au făcut oameni» (titlul cărții apărută la Editura Humanitas, în 2010) și care continuă să ne facă oameni. Aceasta numai dacă ele devin prietenii noștri, descoperindu-ne astfel comori de înțelepciune, împrumutându-ne un bagaj uluitor de cunoștințe și de cuvinte care ne vor apropia de sufletele celor din jur; astfel, ele vor deschide porțile inimilor noastre spre semeni, spre cunoaștere, spre o lume aparte”, conform Marilenei Asănică, din cadrul comitetului parohial.
De asemenea, atunci când este așezată o carte pe raft, aceasta poate fi însoţită de un bilețel cu un citat care să atragă atenţia altor potenţiali cititori.
„În acest mod, vă invităm, pe cei tineri, mai ales, pe lângă mijloacele moderne de lectură și informare, să nu uitați pe rafturile bibliotecilor cărțile care rămân camarazi vechi și fideli, oferindu-ne cele mai liniștitoare momente și ne așază în suflete, bucurie, pace și o bogăție unică, pe care nimeni nu o poate lua de la noi”, a mai menţionat Marilena Asănică.
Pe lângă biblioteca parohiei care funcționează în sala de la demisolul bisericii şi care adăpostește o colecție de aproximativ 10.000 de cărți (literatură română și universală, literatură religioasă, literatură pentru copii, istorie, geografie, dicționare și enciclopedii), Parohia „Naşterea Domnului” a găsit încă o modalitate de a-i apropia şi mai mult pe credincioşi de cărți, prin deschiderea mini-bibliotecii de la intrarea în biserică.