„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Vizită a Întâistătătorului Arhiepiscopiei Armene din România la Galaţi
Duminică, 4 octombrie, Întâistătătorul Bisericii Armene din România, Preasfinţitul Părinte Datev Hagopian, s-a aflat în mijlocul credincioşilor armeni din Galaţi cu prilejul hramului tradiţional al bisericii armene „Sfânta Maria” din localitate. Sărbătoarea comunităţii armene din Galaţi a mai inclus şi inaugurarea Muzeului armenesc din cadrul sediului Uniunii Armene, filiala Galaţi, precum şi o agapă creştinească. La finalul programului său, Preasfinţitul Părinte Datev Hagopian a fost oaspetele chiriarhului Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, la Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos. Cu acest prilej, cei doi ierarhi au vizitat muzeul eparhial şi capela instituţiei. Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a arătat că „este o onoare întâlnirea cu Preasfinţitul Datev Hagopian, Întâistătătorul Eparhiei Sfintei Biserici Apostolice Armene din România. Comunitatea Armeană este organic implicată în viaţa culturală, spirituală şi economică a Dunării de Jos, atât la Galaţi, cât şi la Brăila. Ne bucurăm foarte mult de revigorarea activităţilor cultice, culturale şi, sperăm, şi economice ale comunităţilor noastre locale româneşti şi armeneşti. În acelaşi timp, suntem bucuroşi pentru că am putut rememora şi vedea împreună istoria noastră comună la Galaţi, a ortodocşilor români şi a ortodocşilor armeni”.
Ca mărturie a vizitei sale, ierarhul Dunării de Jos a oferit în dar ierarhului Bisericii Armene o icoană cu Sfântul Constantin Brâncoveanu şi albumul Palatului Episcopal, iar Preasfinţitul Părinte Datev Hagopian a fost invitat să semneze în Cartea de Aur a muzeului.