1.000 de persoane la concertul de colinde „Dar din suflet pentru suflet“

Data: 16 Decembrie 2014

Şi în acest an, Sala „Stephanus Magnus“ a Centrului „Providenţa“ s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru ieşenii care au participat la tradiţionalul concert de colinde al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. La spectacolul-eveniment „Dar din suflet pentru suflet“, derulat duminica trecută cu binecuvântarea şi în prezenţa  Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, au luat parte credincioşi de toate vârstele care au apreciat prestaţia corurilor participante prin ropote de aplauze.

La Centrul de conferinţe „Providenţa“ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei s-a derulat duminică seară, 14 decembrie 2014, concertul de colinde, eveniment care a devenit o tradiţie în preajma sărbătorii Crăciunului şi care s-a desfăşurat în acest an sub genericul „Dar din suflet pentru suflet“. Cei aproximativ 1.000 de spectatori prezenţi au putut asculta colinde tradiţionale româneşti interpretate de şase coruri: „Filomelos“ din Borzeştii Bacăului, Grupul folcloric „Tezaur“ din Ciurbeşti - Iaşi, „Angeli“ din Târgu Neamţ, Grupul folcloric „Firicelul“ din Negreştii Vasluiului, Grupul folcloric „Balada“ din Fălticeni şi „Surorile Osoianu“ din Chişinău.

La finalul evenimentului, ce a fost prezentat de Valentin Iulian Ţoc, directorul Colegiului „Sfântul Nicolae“, împreună cu Ana Maria Durilă, reprezentantul de marketing al Casei de oaspeţi a colegiului, IPS Părinte Mitropolit Teofan a mulţumit tuturor celor care au contribuit la buna organizare a concertului şi a mintit de starea de rugăciune regăsită în sensul cuvintelelor prin care se exprimă colindele: „Înainte de a veni la acest eveniment, deschizând oarecum la întâmplare Sfânta Scriptura, am găsit un cuvânt din prorocia lui Amos, capitolul VIII, în care profetul, adresându-se poporului, spune următoarele: «Va veni vremea când va fi multă foame pe pământ, dar nu va fi foame de pâine, ci de cuvântul Domnului. Veţi alerga înfometaţi, căutând pe cineva să vă vestească cuvântul Domnului, dar nu veţi găsi aceasta». Câtă diferenţă există între starea pe care o descrie profetul Amos şi ceea ce, prin mila Domnului, încercăm să trăim de 25 de ani încoace, în vreme de libertate. Un colind din seara aceasta însă ne-a amintit şi de Iuda, care vine vicleneşte ca să fure pâinea miresei, paharul mirelui şi alte lucruri care reprezintă semne ale normalităţii. Nădăjduim că prin prezenţe precum cele care au îmbodobit atât de frumos scena din seara aceasta, nu-l vom lăsa pe Iuda să ne pătrundă în case. Nădăjduim ca prin puterea rugăciunii aşezată în aceste colinde, prin puterea rugăciunii pe care o aveţi dumneavoastră şi cei asemenea nouă, să avem porţile inimilor închise la cântecele de sirenă care vor să ne fure sufletele, credinţa sau pământul“.

„Anul acesta am dorit ca toată Moldova să-şi readucă aminte că inima ei este aici, la Iaşi, lângă Cuvioasa Parascheva“

Concertul de colinde al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei din acest an a fost organizat de către membrii Colegiului „Sfântul Nicolae“ din Iaşi. Părintele arhimandrit Hrisostom Rădăşanu, consilierul educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor, a explicat care sunt provocările organizării unui astfel de eveniment: „În ediţiile trecute, ne-am mărginit a invita coruri din Iaşi, şi, slavă Domnului, acest oraş are atât de multe coruri foarte bune, încât timp de câţiva ani am avut pe cine să invităm. Anul acesta însă am dorit ca toată Moldova să-şi readucă aminte că de fapt inima ei este aici, la Iaşi, lângă Sfânta Cuvioasă Parascheva. De aceea, am invitat coruri din toate părţile Moldovei, fiind nevoie de un efort logistic extraordinar, la care au contribuit din plin membrii Colegiului «Sfântul Nicolae», care cu această ocazie au trăit experinţa unică de a fi organizatori la un eveniment de asemenea anvergură. La fel ca şi în anii anteriori, publicul prezent la concertul de colinde al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a fost unul viu, reacţionând şi în funcţie de prestaţiile corurilor invitate, dar şi cu gândul că au venit la acest eveniment cu dorinţa de a sărbători Naşterea Mântuitorului Hristos. S-a simţit un duh de rugăciune, un duh de aşezare lăuntrică, un duh de binecuvântare, adus de aceşti oameni din casele lor, din familii, din bisericile lor“.

La final, toţi colindătorii au primit cadouri din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan. Concertul de Crăciun al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei s-a încheiat cu tradiţionalul colind „O, ce veste minunată!“ interpretat de membrii tuturor celor şase coruri.

Ce au declarat persoanele prezente la concert

Mihai Ursachi: „A fost un concert extraordinar, peste aşteptările mele. Mi-au plăcut în special copiii din Fălticeni, care mi-au intrat la suflet, amintindu-mi de copilul din mine“.

Andrei Rusu: „Astfel de evenimente ar trebui repetate. Eu personal aş veni la un asemenea concert şi de trei ori în Postul Crăciunului“.

Cătălina Manole: „Cred că e cel mai frumos concert la care am participat în ultimii 20 de ani, bine organizat, emoţionant. Corul surorilor Osoianu a fost superb“.

Ionel Irina : „Nu credeam că pot să văd aşa ceva la noi în Iaşi. Corurile au fost foarte talentate“.

Evelina Isopescu: „Astfel de evenimente sunt binevenite pentru sufletele noastre. În fiecare an merg la concertul de colinde al Mitropoliei“. (Tudorel Rusu)