În ziua de 20 noiembrie 2026, Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul a fost cinstit în chip deosebit la Mănăstirea Bistrița, unde se află sfintele sale moaște, la care foarte mulți credincioși s-au închinat cu evlavie.
Comorile spirituale, lumină harică în sufletul nemuritor al omului
Evanghelia care a fost rânduită pentru a fi citită în Duminica a 26-a după Rusalii relatează Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina (Luca 12, 16-21). Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură la sfârșitul Sfintei Liturghii oficiate în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale, în care a evidențiat că, în esență, acest pasaj evanghelic „ne arată nebunia bogatului nerecunoscător și nemilostiv: hambare pline, dar suflet pierdut”.
În deschiderea cuvântului de învățătură, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a arătat că citirea acestui text evanghelic în Postul Crăciunului are menirea de a sprijini urcușul duhovnicesc al credincioșilor spre sărbătoarea Nașterii Domnului: „Sfânta Evanghelie din Duminica a 26-a după Rusalii - Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina - a fost rânduită de Biserică spre a fi citită în această perioadă a Postului Nașterii Domnului pentru că aceasta privește urcușul nostru duhovnicesc spre marea sărbătoare a Crăciunului, deoarece Dumnezeu, bogat fiind întru milă, a voit ca prin Iisus Hristos «să arate în veacurile viitoare covârșitoarea bogăție a harului Său», după cum ne spune Sfântul Apostol Pavel (Efeseni 2, 7). În Sfânta Scriptură, bogăția materială și sărăcia materială nu sunt un scop în sine, ci ele pot fi prilej de apropiere sau de îndepărtare a omului de Dumnezeu și de semeni. Iată de ce Sfânta Evanghelie de azi se încheie cu aceste cuvinte: «Așa se întâmplă cu cel ce-și adună comori pentru sine însuși și nu se îmbogățește în Dumnezeu» (Luca 12, 21)”.
Dezumanizarea și însingurarea bogatului nemilostiv
Preafericirea Sa a arătat că recolta bogată primită în dar l-a dezumanizat și însingurat pe omul lacom, întrucât lăcomia l-a făcut să se concentreze egoist doar pe sine: „Evanghelia ne arată că deodată, pe neașteptate, Dumnezeu i-a făcut bogatului o surpriză cu o recoltă foarte mare de cereale ca să vadă cum o folosește. Dumnezeu l-a miluit din belșug pe bogat, fără ca acesta să fi avut vreun merit. Dumnezeu i-a făcut un mare dar, așteptând ca și el, la rândul său, să facă daruri altora, însă nu a fost așa. Recolta aceasta neașteptată, în loc să îl umanizeze pe bogat, îl dezumanizează, în loc să îl apropie de Dumnezeu și de semeni, îl îndepărtează de Dumnezeu și de semeni, îl însingurează. Atitudinea lui spirituală față de un dar material neașteptat, care vine din mărinimia sau bunătatea lui Dumnezeu, devine o atitudine pătimașă, posesivă și obsesivă, care îi schimbă însuși modul de a raționa, de a gândi, îl înnebunește din cauza lăcomiei sufletului său pentru bunurile materiale limitate și trecătoare. În loc să mulțumească lui Dumnezeu și să-i ajute pe semenii săi care au nevoie de hrană, bogatul lacom uită de Dumnezeu și de semeni. El nici nu mulțumește lui Dumnezeu, nici nu miluiește pe săraci, ci se gândește doar la sine. Se asigură material, dar se însingurează spiritual”.
Îmbogățirea sufletului cu darurile Duhului Sfânt
Totodată, Patriarhul României a subliniat că, spre deosebire de averile trecătoare care pier odată cu moartea, îmbogățirea în Dumnezeu - cultivată prin rugăciune, virtuți și milostenie - zidește în suflet o lumină veșnică ce nu poate fi risipită.
„Evanghelia se încheie printr-o concluzie de o mare gravitate: «Așa se întâmplă cu cel ce-și adună bogății pentru sine însuși și nu se îmbogățește în Dumnezeu» (Luca 12, 21). Sfârșitul subit sau surprinzător al bogatului avar sau lacom, nemulțumitor lui Dumnezeu și nemilostiv față de săraci, este cauzat de patima sau obsesia lui de a acumula doar pentru sine averi materiale trecătoare. În încheiere, Evanghelia spune însă că există și o altă formă de îmbogățire decât îmbogățirea egoistă sau pătimașă cu averi materiale trecătoare, și anume îmbogățirea spirituală în Dumnezeu, adică în iubire darnică prin rugăciune și fapte bune sau îmbogățirea sufletului cu daruri spirituale ale Duhului Sfânt, cultivate ca virtuți sau rodiri ale sufletului omului milostiv. Acestea sunt: «dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea, curăția» (Galateni 5, 22-23). Aceste bogății sau comori spirituale se adună ca lumină harică în sufletul nemuritor al omului, iar moartea fizică a trupului nu le poate risipi. Ele sunt lumina sufletelor sfinților în viața veșnică din Împărăția cerurilor. În acest sens, Sfântul Ambrozie al Milanului spune că «numai virtutea milosteniei însoțește în cer sufletul celor decedați», iar Sfântul Chiril al Alexandriei spune că omul care se îmbogățește în Dumnezeu este omul «care iubește viața virtuoasă sau viața curată mai mult decât bogăția materială»”, a arătat Preafericirea Sa.
Să facem din darurile primite o binecuvântare pentru aproapele
În cele din urmă, Întâistătătorul Bisericii noastre a evidențiat vocația filantropică a Bisericii de-a lungul istoriei, care îi cheamă pe cei înstăriți să dăruiască și altora din rodul muncii lor, iar pe cei nevoiași să-și prefacă lipsurile în îmbogățire spirituală prin rugăciune, credință și fapte bune: „Luminată de Evanghelia iubirii milostive a lui Hristos, Biserica, de-a lungul veacurilor, i-a îndemnat pe împărații, regii, domnitorii și bogații creștini să facă milostenie. De pildă, la Bizanț, în Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului Hristos, împăratul vizita căminele de bătrâni, bolnavi și săraci, iar apoi oferea bani mulți Bisericii pentru ca aceasta să organizeze opera filantropică sau caritabilă pentru oamenii aflați în dificultate sau în nevoie. Tot așa, și Biserica Ortodoxă Română i-a îndemnat pe domnitori, voievozi și pe toți oamenii înstăriți să facă milostenie, să ajute pe oamenii săraci, întrucât prin aceștia Însuși Hristos Domnul vine în mod tainic spre noi, după cum ne arată Evanghelia Judecății de Apoi (Matei 25, 31-46). Astfel, în Țările Române, primele bolnițe sau spații pentru îngrijirea bolnavilor, cămine de bătrâni, orfelinate și case pentru pelerini au fost organizate de Biserică, adesea și cu sprijinul creștinilor bogați și milostivi. Deși pentru monahi votul sărăciei de bunăvoie este o regulă duhovnicească a comunității fraterne, comunitare sau chinoviale, Biserica nu propovăduiește totuși sărăcia ca fiind un ideal și pentru credincioșii mireni, ci îndeamnă pe toți credincioșii laici sau mireni, îndeosebi pe cei bogați, să practice milostenia sau ajutorarea săracilor. Mai precis, din darurile pe care bogații le primesc de la Dumnezeu și le înmulțesc prin muncă, să ofere și oamenilor care au mare nevoie de ajutor. Pe de altă parte, Biserica nu consideră sărăcia materială a omului ca fiind o stare de disperare, ci îndeamnă pe oamenii săraci să transforme sărăcia lor materială într-o îmbogățire spirituală prin rugăciune și viață curată, prin cuvânt bun și fapte bune, prin hărnicie și speranță în ajutorul lui Dumnezeu și al comunității din care fac parte”.



.jpg)
