De praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului, astăzi, 21 noiembrie 2026, la Catedrala Patriarhală din București, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie
Maica Domnului, model de pregătire duhovnicească
Astăzi, 21 noiembrie, Biserica Ortodoxă Română a prăznuit Intrarea în biserică a Maicii Domnului, sărbătoare cunoscută în tradiția populară sub numele de „Vovidenia”. La finalul Sfintei Liturghii oficiate în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în care a prezentat originea, evoluția și semnificația duhovnicească a praznicului.
Mai întâi, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit despre apariția acestui praznic în secolul al VI-lea și despre așezarea lui la șapte zile de la începutul Postului Nașterii Domnului: „Este cea mai nouă dintre sărbătorile Maicii Domnului de origine ierusalimiteană, care a luat naștere în secolul al VI-lea prin sfințirea unei biserici la 21 noiembrie 543, construită pe locul templului lui Solomon, în timpul împăratului bizantin Iustinian cel Mare. Conținutul sărbătorii nu se regăsește în Sfintele Evanghelii, ci este redat de Tradiția Bisericii, fiind consemnat și în textul apocrif «Protoevanghelia lui Iacov». Biserica a rânduit această sărbătoare la șapte zile de la începutul Postului Nașterii Domnului sau al Crăciunului, adică la 21 noiembrie, pentru că Maica Domnului este model de pregătire duhovnicească pentru Nașterea lui Hristos. Praznicul Intrării în biserică sau în templul din Ierusalim a Maicii Domnului începe cu sfințirea unei biserici construite pe colina Moria, acolo unde, cu mult timp înainte, în perioada regelui Solomon, a fost construit templul care avea o importanță deosebită pentru a aduna poporul la rugăciune și a realiza astfel unitatea spirituală a evreilor. Această biserică sfințită în timpul împăratului Iustinian, întrucât a fost o biserică nouă, a fost numită «Sfânta Maria cea nouă», sau «Biserica cea nouă» din secolul al VI-lea”.
În continuare, Preafericirea Sa a evidențiat modul în care această sărbătoare s-a extins de la Ierusalim la Constantinopol și a dobândit, prin contribuția imnografilor și a predicatorilor, forma sa completă în întreaga Ortodoxie: „Construirea bisericii lui Iustinian, în secolul al VI-lea, pe locul unde se afla la început templul lui Solomon, a avut un impact deosebit în conștiința imnografilor și a predicatorilor creștini, astfel încât, de la sfârșitul secolului al VI-lea până în prima parte a secolului al VIII-lea, adică într-un interval de un secol și jumătate, s-a ajuns la identificarea Maicii Domnului cu taina templului din Ierusalim ca urmare a faptului că sărbătoarea aceasta a sfințirii bisericii construite de Împăratul Iustinian la Ierusalim, în 543, s-a extins de la Ierusalim la Constantinopol, unde i s-a dat o interpretare teologică-mistagogică. Dacă înainte de această interpretare mistagogică, sărbătoarea Maicii Domnului era la Ierusalim o simplă cinstire a ei, acum prinde contur numele sărbătorii la care facem referire. Treptat, sărbătoarea ia amploare, imnografii compun slujbe și cântări din predicile celebrilor oratori creștini Gherman al Constantinopolului și Andrei Criteanul. Ca urmare a predicilor și cântărilor care au fost făcute apoi, pe baza predicilor despre Maica Domnului la Intrarea în templul din Ierusalim, în secolul al XI-lea avem deja întreaga slujbă a Intrării Maicii Domnului în biserică, a Înainte-prăznuirii și a Odovaniei sărbătorii. Așadar, din secolul al XI-lea, avem slujba completă la Constantinopol, de unde această slujbă s-a extins în toată Ortodoxia”.
„Biserica sfințită din care Se va naște Fiul lui Dumnezeu”
Totodată, Întâistătătorul Bisericii noastre a subliniat importanța duhovnicească a intrării Maicii Domnului în templul din Ierusalim, unde s-a pregătit pentru a deveni „templul viu” al Fiului lui Dumnezeu.
„Această sărbătoare a Intrării Maicii Domnului în templu sau în biserică are o importanță deosebită pentru că Maica Domnului intră în templul din Ierusalim pentru a se pregăti să devină ea însăși templul viu sau biserica sfințită din care Se va naște Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, pentru mântuirea oamenilor. Ea intră la vârsta de trei ani și rămâne doisprezece ani la templul din Ierusalim, unde se afla și o școală pentru fete care învățau să citească Scripturile și să muncească, să întrețină curățenia la templu și să ajute la întreținerea veșmintelor, curățarea vaselor sfinte și la toate cele necesare pentru buna funcționare a templului. Al doilea templu, zidit în timpul lui Zorobabel, avea, pe lângă lăcașul propriu-zis al templului, o mulțime de anexe. În acestea locuiau femei mai în vârstă văduve, care se ocupau de instruirea fetelor în cadrul școlii din templu. Aceste fete se pregăteau duhovnicește și practic, iar la vârsta de cincisprezece ani se întorceau acasă la părinți, apoi cele mai multe dintre ele se căsătoreau. Intrarea Maicii Domnului în biserică s-a realizat prin voința părinților ei, Ioachim și Ana, care au dus-o la templu când avea vârsta de trei ani. Părinții Ioachim și Ana au fost de la început triști pentru că nu puteau da naștere unui copil. Însă, după multe rugăciuni, ei au primit de la Dumnezeu pe această fiică pe care au numit-o Miriam, adică Maria, care înseamnă «doamnă», «împărăteasă», «cea distinsă», «cea aleasă»”, a arătat Preafericirea Sa.
Sfințirea vieții și milostenia, repere ale Postului Nașterii Domnului
În cele din urmă, Părintele Patriarh Daniel a pus în lumină dimensiunea practică și duhovnicească a Postului Nașterii Domnului, așa cum reiese din cele două mari sărbători ale sale: „Sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în biserică ne cheamă la sfințire, la rugăciune mai multă, la spovedanie, la împărtășire euharistică mai deasă, la sfințirea sufletului și a trupului, pentru a deveni un templu, un sălaș sfânt al lui Dumnezeu-Cuvântul. O altă sărbătoare din Postul Crăciunului ne îndeamnă la milostenie, cea a Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, din 6 decembrie. Așadar, sfințirea vieții și practica milosteniei sunt principalele lumini călăuzitoare în perioada Postului Crăciunului. Fecioara Maria, care devine Maica Domnului Iisus Hristos, este, în primul rând, modelul fecioarelor creștine care trăiesc în curăție, în evlavie și se pregătesc să-I slujească lui Dumnezeu, fie devenind surori și maici în mănăstire, fie devenind mame care nasc copii și îi cresc în credință, întrucât, după cum ne spune Sfântul Apostol Pavel, femeia se mântuiește prin naștere de prunci și prin creșterea lor în credință (1 Timotei 2, 15). Prin sărbătoarea de astăzi, Maica Domnului îndeamnă pe toate femeile creștine, dar și pe toți bărbații creștini, să se pregătească să devină biserici sfințite în care Hristos Domnul, prin lucrarea Duhului Sfânt și cu binecuvântarea Tatălui ceresc, dăruiește oamenilor sfințire, pace, bucurie și viață cerească sfântă”.



.jpg)
