Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Patristica Judecata înțeleptului

Judecata înțeleptului

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Patristica
Data: 29 Noiembrie 2022

Sfântul Vasile cel Mare, Omilii și cuvântări, Omilia a V-a la Mucenița Iulita, VI, în Părinți și Scriitori Bisericești (2009), vol. 1, pp. 105-106

„Dacă ești chibzuit, nu trebuie să te întristezi din pricina despăr­țirii, ci să mulțumești lui Dumnezeu. (...) Și pentru că nu mulțumim lui Dumnezeu pentru bunătățile ce ni le-a dat, pierdem neapărat pe cei dragi nouă, spre a le simți lipsa. După cum ochii nu pot vedea obiectele când acestea sunt așezate foarte aproape de ei, ci au nevoie de o anumită distanță, tot așa și sufletele cele nemulțumitoare, numai când pierd bunurile simt harul pe care l-au avut. Când se bucurau de cele mai mari daruri, nu știau să dea mulțumire Dătătorului; după ce le-au pierdut, laudă ce-au avut. Nimeni dintre noi, dacă vrea să fie socotit înțelept, să nu uite să mulțumească pentru tot ce i se întâmplă în viață. Dacă am cerceta adânc viața noastră, am vedea că este plină de farmec; dar pentru a-i vedea farmecul, trebuie să acceptăm să ne uităm la cei ce sunt în urma noastră; și astfel, din compararea vieții noastre cu a lor, vom putea să ne dăm seama ce valoare au bunurile pe care le avem. Ești slugă? Este un altul într-o stare mai umilă decât a ta! Mulțu­mește lui Dumnezeu că ești mai sus decât altul, că nu ești osândit să învârți piatra morii, că nu ești bătut. Dar nici unuia ca acesta nu-i lipsesc pricinile de a mulțumi lui Dumnezeu. Nu poartă lanțuri, nu-i sunt picioarele puse în butuci. Cel întem­nițat are îndestulătoare pricină să mulțu­meas­că: trăiește, vede soarele, respiră aerul! Să mulțumească pentru aceasta! Ai fost osândit pe nedrept? Bucură-te, cu nădejdea bună­tă­ților viitoare! Ai fost osândit pe bună-drep­tate? Și acum mulțumeș­te! Ești pedepsit aici pe pământ pentru cele ce-ai făcut, și nu vei mai fi păstrat pentru pedeapsa veșnică, pentru toate păcatele tale! Astfel, cel înțelept poate să înal­țe binefăcătorului Dumnezeu nenumărate mulțumiri în întreaga sa viață și în orice stare s-ar găsi.” 

Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre rânduiala cea după Dumnezeu (a vieții) şi despre nevoința cea adevărată, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 29, p. 458

„Căci mare este, fraților, mare este Sfântul Botez spre dobândirea bunurilor duhovniceşti de către cei ce-l primesc cu frică. Pentru că din Duhul cel bogat şi îmbelşugat curge pururea harul în cei ce-l primesc. De acest har umplându-se, Sfinții Apostoli au arătat Bisericilor lui Hristos roadele plinătății şi ale adeveririi. Acest Duh rămâne sălăşluit în cei ce au primit darul Lui, împreună-lucrător, după măsura credinței fiecăruia din cei ce s-au împărtăşit de El, zidind în fiecare binele spre sârguința sufletului în faptele credinței, după cuvântul Domnului, Care zice că cel ce a primit talantul l-a primit spre lucrarea a ceea ce i s-a dat (Luca 19, 13), adică harul Sfântului Duh i s-a dat fiecăruia, spre sporirea şi creşterea lui. Căci sufletul care s-a născut din nou prin puterea lui Dumnezeu trebuie să crească până la măsura vârstei duhovniceşti în Duhul, adăpat neîncetat cu sudoarea virtuții şi cu dărnicia harului. Pentru că, precum firea trupului pruncului nou născut nu rămâne în vârstă fragedă, ci hrănit cu mâncărurile necesare sufletului, după legea firii, înaintează spre măsura ce-i este rânduită, aşa se cuvine şi sufletului născut de curând. Împărtăşirea de Duhul, nimicind boala intrată prin neascultare, reînnoieşte vechea fru­musețe a firii.”

Sfântul Ciprian, Către Donatus, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1981), vol. 3, p. 417

„(...) după ce cu apa renăscătoare mi-am spălat petele din trecut şi-n inima curățită de păcate a pătruns lumina purificatoare, după ce cu ajutorul Duhului Sfânt a doua naştere m-a transformat într-un om nou, ca prin minune mi se părea că deodată îndoielile mi se spulberă, cele închise se deschid, cele întunecate se luminează, ceea ce înainte mi se părea greu devine uşor, socoteam că pot înfăptui ceea ce este imposibil. Era astfel uşor de recunoscut că tot ce aveam trupesc şi supus greşelilor venea din lumea pământească.”

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)