Sfântul Ioan Casian, Așezămintele mănăstirești, Cartea a IV-a, Cap. 9, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 145-146 „(...) Necontenit sunt învățați tinerii (monahi din
Calea către Împărăție
Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovnicești, omilia XL, 7-8, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 254
„Întrebare: Cum pot să coexiste în inimă două elemente diferite: harul și păcatul? Răspuns: După cum atunci când este foc sub o căldare, dacă se pun lemne în el, vasul se încălzește și mai tare se roșește și conținutul lui fierbe și clocotește; - iar dacă din neglijență, nu se adaugă lemne, focul scade și parcă se stinge -, tot așa se întâmplă cu harul, focul cel ceresc. El este înlăuntrul tău (și în afara ta). Dacă te rogi să-ți îndrepți gândurile și iubirea spre Hristos, este ca și cum ai pune lemne (pe foc); gândurile tale se fac de foc și se afundă în dorirea lui Dumnezeu. Chiar dacă Duhul se retrage (uneori), ca și când ți-ar deveni ceva exterior, deși se vede în afara ta, El este și înlăuntrul tău. Atunci, însă, când cineva este neglijent și se lasă furat, fie și puțin, de treburile lumești și de visări, numaidecât vine răutatea, pătrunde în suflet și începe să strâmtoreze pe om în întregime. În mod firesc, sufletul își aduce aminte de tihna de mai înainte, începe să se întristeze și să sufere continuu. Iar dacă mintea se îndreaptă iarăși către Dumnezeu, (iarăși) începe să-și recapete tihna de mai înainte. (Văzând aceasta), ea caută cu și mai mult zel pe Dumnezeu și începe a spune: Te implor Doamne, (nu mă părăsi). Atunci focul care aprinde și dă odihnă sufletului crește în el, puțin câte puțin, (îl atrage către el), așa cum puțin câte puțin undița scoate peștele din adânc. Pentru că, dacă n-ar fi așa, dacă omul n-ar fi gustat și din amărăciune, și din moarte, cum ar fi putut să distingă ceea ce este amar de ceea ce este dulce, moartea de viață, și cum ar fi putut să mulțumească Tatălui Celui ce dă viață și Fiului și Sfântului Duh?”
Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovnicești, omilia XLI, 2, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 255
„Harul însuși își află locul său în suflet, își înfige rădăcinile în părțile și gândurile cele mai adânci ale lui - dacă sufletul, vreme îndelungată, se păstrează și este de acord cu harul - până când harul cuprinde în întregime sufletul și stăpânește peste acest vas.”
Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea I, Întâia convorbire cu părintele Moise, Cap. XIII, 3-6, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 316-317
„Cum este Împărăția Acestuia arată apostolul zicând astfel: Împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare sau băutură, ci dreptate, pace și bucurie în Duhul Sfânt. Așadar, dacă Împărăția lui Dumnezeu este în noi și dacă această Împărăție a lui Dumnezeu este dreptate, pace și bucurie, înseamnă că acela care trăiește în acestea este în Împărăția lui Dumnezeu și, dimpotrivă, cei ce trăiesc în nedreptate, dezbinare și tristețea aducătoare de moarte se găsesc în împărăția diavolului și în iadul morții. Prin aceste arătări se deosebește Împărăția lui Dumnezeu de cea a diavolului. Și la drept vorbind, dacă luăm în considerare acea stare de contemplație, prin care se obțin virtuțile trebuitoare pentru Împărăția lui Dumnezeu, în ce altceva să ne încredem, dacă nu într-o stare de bucurie fără de sfârșit? Ce altceva se potrivește cu adevărata fericire, decât liniștea neîncetată și bucuria veșnică? Și, ca să afli mai sigur nu prin vorbele mele adevărul celor pe care le-am spus, ci prin autoritatea Domnului Însuși, ascultă cum descrie El foarte clar felul și starea acelei lumi: Iată, Eu voi face ceruri noi și pământ nou; cele de mai înainte nu vor mai fi în amintire și nu vor mai copleși inimile, ci veți tresălta și vă veți bucura veșnic de cele pe care Eu le creez. Și iarăși: Se vor găsi în ele bucurie și veselie, lucrarea harului și glas de laudă, și așa va fi lună de lună, sabat după sabat. Și de asemenea: Vor veni bucuria și veselia, vor fugi gemetele și durerea. (...) Împărăția cerurilor trebuie înțeleasă din trei puncte de vedere: sau că vor domni cerurile, adică sfinții care se găsesc în el, potrivit cuvintelor: Tu vei fi peste cinci cetăți și tu peste zece, precum se spune și discipolilor: Veți ședea pe douăsprezece tronuri și veți judeca cele douăsprezece triburi ale lui Israel, sau că înseși cerurile vor începe să fie guvernate de Hristos, fiindcă, de bună seamă, Dumnezeu va începe să fie peste toți cei supuși Lui, ca totul peste toate, sau că, fără îndoială, cei sfinți vor domni în ceruri împreună cu Domnul...”
(Cuvânt patristic, Pr. Narcis Stupcanu)