Părinții trupești

Sfântul Chiril al Alexandriei, Închinare în Duh și Adevăr, Cartea a Șaptea, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 38, pp. 239- 240

„PALADIE: (...) Dar lămureș­te-mă, în ce înțeles trebuie să socotim că s-a spus în chip înțelept de către Hristos, Mântuitorul nostru al tuturor: Cel ce iubește pe tatăl său ori pe mama sa mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine (Matei 10, 37). Ba unii aduc aminte și de aceea că ucenicului care se ruga să-l lase să meargă să îngroape pe tatăl și să-i îngrijească bătrânețea îi spune: Urmează Mie și lasă pe morți să-și îngroape pe morții lor (Matei 8, 22).

CHIRIL: (...) Cuvântul Mântuitorului nu ne oprește de la respectul față de părinți, ci ne învață să socotim respectul față de Dumnezeu ca ținând locul întâi și mai înalt. Dar aceasta a spus-o cuvântul nostru, numind respectul acesta față de părinți, în toate privințele, al doilea față de cel cuvenit lui Dumnezeu, această ordine a păstrat-o și Hristos, nefăcându-le vreo vină celor ce voiesc să-i iubească pe părinți și neîmpovărându-i cu vreo osândă pe cei ce țin să-i cinstească, ci legiuind în chip preacuvenit ca cele omenești să meargă înapoia lui Dumnezeu. De aceea nu zice simplu: Cel ce iubește pe tatăl sau pe mama, ci adaugă: mai mult decât pe Mine. Sau oare nu socotești că iubirea față de Dumnezeu s-a cuvenit să fie pusă înaintea celei față de oameni?

PALADIE: Sunt cu totul de aceeași părere.

CHIRIL: Deci cel ce poruncește să fie cinstite și legile firii nu l-a lăsat pe ucenic să plece, ca să nu creadă că trebuie totuși să pună respectul față de om mai presus de cel față de Dumnezeu, fie acel om chiar tată.” 

Sfântul Chiril al Alexandriei, Închinare în Duh și Adevăr, Cartea a Șaptea, în Părinți și Scriitori Bisericești (1991), vol. 38, pp. 237-238

„(...) (Dumnezeu - n.n.) înfăți­șea­ză îndată ca vecin și unit cu respectul față de Dumnezeu pe cel față de tată și de mamă, prin care am fost aduși, la porunca lui Dumnezeu, la ființă și existență, ținând, așa zicând, al doilea loc după Creatorul. Căci firea modelează în sine pe cel ce se naște prin porunca dumnezeiască, printr-o lucrare neînvățată, imitând slava Creatorului. Și precum Dumnezeu e începutul și obârșia tuturor, ca Făcător și Creator, așa și fiecare dintre cei ridicați la știința de născători este ca o rădăcină a nașterii copilului ca născut din sine și ca un izvor al trecerii lui în existență. Așadar, slujba tatălui și a mamei spre aducerea la existență a tuturor celor de pe pământ este un chip (tip) al Creatorului tuturor. De aceea legea a poruncit să li se dea lor o cinste mai aleasă decât altora, nelipsindu-i de răsplată pe cei ce s-au hotărât să-i cinstească și neeliberându-i de pedeapsă pe cei ce nu vor să facă aceasta.”

Sfântul Chiril al Alexandriei, Glafire la Facere, Cartea a Doua a Glafirelor la Facere, 1, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 39, p. 45

„Cei ce s-au hotărât să vie­țu­iască după lege să nu socotească nimic atât de important ca cinstirea părinților și să ocolească ca o faptă din cele mai greșite să râdă de aceia, chiar dacă s-ar abate puțin de la ceea ce se cuvine prin slăbiciunile firii. Că se cuvine să avem tot respectul față de părinți.” 

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)