Sfântul Apostol Andrei, propovăduitor al cuvintelor vieţii veșnice

În fiecare an, în ultima zi a lunii noiembrie, Biserica îl pomenește pe Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat de Domnul Hristos la misiunea de propovăduire a cuvintelor Sale veșnice. În mod deosebit, poporul român îl cinstește pentru faptul că Apostolul Andrei a vestit Evanghelia lui Hristos în aceste ținuturi, drept pentru care este numit părinte spiritual al poporului român. 

Despre Sfântul Apostol Andrei cunoaștem că era originar din Betsaida Galileii, frate al lui Petru, pescar de meserie și ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul, așa cum ne indică Evanghelistul Ioan. Ca ucenic al Înaintemergătorului și Botezătorului Domnului, Andrei a învățat smerenia și sărăcia, așteptând să-l cunoască pe Cel pe care Ioan l-a numit „mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29). Prezenţa Sfântului Andrei, dar și a altora, în rândul ucenicilor Sfântului Ioan Botezătorul, așa cum afirma părintele Sabin Verzan, va pregăti întâlnirea lor cu Iisus Hristos pentru că în epocă nu va exista o altă cale sau o altă şcoală care să conducă pe cineva către Iisus Hristos decât predica Botezătorului. Întâlnirea cu Mântuitorul Hristos a fost decisivă pentru pescarul Andrei. Chemarea pe care i-a făcut-o Domnul Hristos a fost încununarea uceniciei pe care o făcuse lângă Ioan Botezătorul, dar și trecerea la o demnitate dumnezeiască, aceea de apostol sau trimis al lui Hristos, lăsând mrejele pescărești și devenind pescar de oameni. Trecerea aceasta a fost atât de profundă și de asumată, încât Andrei a lăsat toate și i-a urmat lui Hristos. Sfinții Apostoli, oameni simpli, cu familii, meserii și greutăți cotidiene, au mers după Domnul Hristos, răbdând toate pentru vestirea cuvintelor Vieții Veșnice și mai ales pentru faptul că au cunoscut și au simțit iubirea jertfelnică a lui Hristos.

Disponibilitatea și curajul de a face misiune

Este cunoscută împrejurarea în care Sfântul Apostol Andrei a venit în Scytia Minor pentru a predica Evanghelia în aceste ținuturi. Sunt multe mărturii ce atestă prezența Sfântului Andrei la gurile Dunării. Ceea ce aș vrea să punctez este disponibilitatea și curajul de a face misiune, de a vesti în popor străin o învăță­tură nouă și necunoscută. Mitropolitul Antonie de Suroj afirma despre jertfa ce au făcut-o apostolii pentru propovăduire: „Primind o astfel de bogăție de nedescris și nesfârșită, Sfinții Apostoli ar fi putut să se retragă în sine și să trăiască cu veșnicia. Or, ieșirea la propovăduire a fost pentru ei o jertfă. Ei trebuiau să vorbească despre ceea ce era atât de prețios pentru ei, despre ceea ce ar fi dorit să păstreze în taină. Dar au destăinuit taina aceasta lumii întregi, fiindcă lumea avea nevoie de ea și fiindcă au învățat de la Hristos iubirea”. În primul rând, apostolii l-au vestit pe Hristos, pe Dumnezeu-Omul care din iubire s-a jertfit pentru noi. De aici înțelegem că Sfinții Apostoli și mai cu seamă Sfântul Apostol Andrei ne îndeamnă să nu ne atașăm atât de mult de doctrină, cât de o Persoană. Ne atașăm întâi de Persoana lui Hristos și apoi ne asumăm ceea ce El ne învață. Este foarte importantă o astfel de imagine deoarece suntem tentați de cele mai multe ori să ne raportăm formal la credință, să bifăm în mod superficial ceea ce ne este comod și, din păcate, ratăm ținta care este Hristos Domnul. În al doilea rând, Sfinții Apostoli au mărturisit cu prețul vieții, murind pentru Hristos, așa cum și Sfântul Apostol Andrei a fost martirizat la Patras. Cât de cuprinzător poate fi gândul că un ucenic al Mântuitorului vine în aceste ținuri, ne propovăduiește Evanghelia lui Hristos și ne cheamă la unirea cu El prin apa botezului! Cât de mult îi datorăm Sfântului Apostol Andrei și cât de mult ar trebui să îi mulțumim prin rugăciune pentru acest mare dar de a ne număra și noi în turma lui Hristos!

An de an, prăznuirea Sfântului Apostol Andrei este un prilej de a reflecta la modul cum trăim și mărturisim credința ortodoxă strămoșească pe care am primit-o ca pe o chemare sfântă la împăr­tășirea din iubirea veșnică a lui Dumnezeu. Ziua de 30 noiembrie nu se limitează doar la prăznuirea liturgică a Sfântului Apostol Andrei, ci cu mult mai mult ar trebui să fie o zi de bilanț, o zi în care noi, creștinii ortodocşi, ar trebui să facem o introspecție și să ne întrebăm: Cum trăiesc și mărturisesc credința? Sunt cu adevărat creștin? Evanghelia este un far călăuzitor al vieții mele? Aceasta ar trebui să fie atitudinea noastră nu numai în unele momente, ci permanent. M-am gândit să împăr­tășesc acest gând, deoarece consider că este necesar să-l punem în aplicare mult mai des și cu mult mai multă intensitate duhovnicească. La sărbătoarea ocrotitorului ţării noastre, la ziua Sfântului Andrei, suntem chemați să reafirmăm prin viața și credința noastră ceea ce Sfântul Apostol Andrei a mărturisit după ce l-a întâlnit pe Mântuitorul Hristos: „L-am găsit pe Mesia (care se tâlcuiește: Hristos” (Ioan 1, 41).

Cinstit de români în multe feluri

Cinstirea pe care poporul român o aduce ocrotitorului său se exprimă în multe feluri. Unul dintre ele este numărul considerabil de români care poartă numele Sfântului Andrei, aproximativ un milion de români. Un alt mod prin care românii îl cinstesc pe Sfântul Andrei este închinarea la sfintele sale moaște, care au fost aduse în repetate rânduri la noi în țară, dat fiind faptul că părți din sfintele moaște ale Apostolului Andrei se află în Grecia, în Patra, acolo unde sfântul a fost martirizat, dar și în Italia, acolo unde moaștele Sfântului Andrei au fost aduse după evenimentele cruciadei a patra, la Amalfi. În mod provi­dențial, o parte din moaștele Sfântului Apostol Andrei au fost dăruite pentru Catedrala Națională, dat fiind faptul că unul din hramurile catedralei este Sfântul Apostol Andrei. M-a impresionat foarte mult cuvântul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, rostit la sfințirea raclei cu moaștele Apostolului Andrei pentru Catedrala Națională. Prea­fericirea Sa a amintit de momentele în care Sfântul Apostol Andrei a binecuvântat prin prezența cinstitelor sale moaște lucrările de zidire a Catedralei Naționale. Capul Sfântului Andrei a binecuvântat începutul lucrărilor, iar în anul 2018, cu prilejul sfințirii Altarului, a fost adusă mâna sfântului, în 2025, având în vedere evenimentele prilejuite de sfințirea picturii și a exteriorului Catedralei Națio­nale, moaştele au fost așezate ­într-o raclă specială. Preafericirea Sa afirma că „această catedrală a fost construită cu inspirația care vine de la Sfântul Apostol Andrei, simbolizată de cinstitul său cap, cu lucrarea mâinii sale care ne-a ajutat să zidim catedrala, iar acum, peroneul și rotula piciorului său arată că el vrea să rămână aici ca să ne întărească în credința apostolică pe care ne-a transmis-o prin predicarea Evangheliei pe pământul strămoșilor noștri geto-daco-romani în primul secol după Hristos”. Când am citit cuvântul Preafericirii Sale, m-am gândit la faptul că prezența Sfântului Andrei binecuvântează, sporește și stator­nicește credința poporului român. Nu de mult timp, citeam un cuvânt din Limonariu, cu ocazia prăznuirii Sfântului Ioan Gură de Aur. În acel cuvânt se spune că atunci când fericitul Ioan a poposit în casa unor creștini, aceștia din urmă mare îndrăzneală și dragoste au avut către Dumnezeu. Gândul acesta l-am avut când am văzut cinstirea pe care românii o aduc Sfântului Apostol Andrei, cinstire pe care am simțit-o foarte mult în zilele de pelerinaj prilejuite de sfințirea picturii Catedralei Naționale.