În ultimii ani, voci realiste din spațiul Bisericii au anticipat anumite schimbări și direcții în educație, unele crize în viața de familie, toate într-o căutare de răspunsuri la întrebarea: Care este drumul cel bun sau ce ar trebui să facem pentru a descoperi măsura cea adevărată în fața atâtor provocări? Unora li se păreau judecăți hazardate, dar timpul - vai! - a arătat că nu s-au înșelat. S-a ajuns astăzi ca schimbările să nu se producă repede, ci foarte repede. Aproape că nu mai e vreme de reflecție, de puțină așezare, pentru că valuri noi, nebănuite, izbesc cu putere. S-a creat o întreagă literatură de parenting, ba chiar a apărut și o alta antiparenting.
Tit 2, 11-14; 3, 4-7
Fiule Tit, harul mântuitor al lui Dumnezeu s-a arătat tuturor oamenilor, învățându-ne pe noi să lepădăm fărădelegea și poftele lumești și, în veacul de acum, să trăim cu înțelepciune, cu dreptate și cu bună credință; și să așteptăm fericita nădejde și arătarea slavei marelui Dumnezeu și Mântuitorului nostru Hristos lisus, Care S-a dat pe Sine pentru noi, ca să ne izbăvească de toată fărădelegea și să-Și curățească Lui popor ales, râvnitor de fapte bune. Iar când bunătatea și iubirea de oameni a Mântuitorului nostru Dumnezeu s-au arătat, El ne-a mântuit, nu din faptele cele întru dreptate, săvârșite de noi, ci după a Lui îndurare, prin baia nașterii celei de a doua și prin înnoirea Duhului Sfânt, pe Care L-a vărsat peste noi, din belșug, prin lisus Hristos, Mântuitorul nostru, ca îndreptându-ne prin harul Lui, să ne facem după nădejde, moștenitorii vieții celei veșnice.







