Pedagogia echilibrului în integrarea tehnologiei în procesul didactic

Resursele tehnologice și platformele de învățare pentru elevi s-au dezvoltat mult în ultimii ani. Prof. univ. dr. emerit Constantin Cucoș, de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, din cadrul Universităţii „Al.I. Cuza” din Iași, analizează dinamica dintre consumul educațional și cel recreativ, mecanismele algoritmice care modelează reprezentările copiilor, regulile igienei digitale și necesitatea unei alfabetizări informaționale și etice care să prevină dependența și distorsiunile cognitive. Distinsul profesor spune că rolul școlii este să responsabilizeze, astfel încât elevul să devină autonom, reflexiv și atent la valorile neperisabile.

Domnule profesor, cum putem valorifica resursele tehnologice și platformele online pentru a sprijini învățarea și nu pentru a o perturba?

În ultima vreme resursele tehnologice și platformele de învățare sunt construite din start pentru funcționalități didactice. Asta nu înseamnă că se potrivesc tuturor situațiilor de învățare, de aceea profesorul ar trebui să cunoască acele resurse sau suporturi care fac bine procesului de învățare. Competența lui nu vizează confecțio­narea acestor resurse, ci doar selecția și introducerea oportună în lecție a unor elemente sau strategii de predare-învățare-evaluare care se pretează circumstanțelor date.

Nu vom putea substitui predarea, cu secvențe clasice, cu mijloacele tehnologice, oricât de performante a fi. Munca profesorului va rămâne pe mai departe o operă umană, bazată pe știință și conștiință, pe efort și creativitate, pe metodă și inspirație. Tehnologia trebuie integrată ponderat, în cunoștință de cauză, ca suport poten­țator pentru activităţi care dezvoltă competenţe dezirabile, prin realizarea de proiecte interdisciplinare, simulări, resurse multimedia care stimulează înţelegerea conceptuală, integrarea valorică și aplicarea practică. Când merg la inspecții de grad și asist la lecții, nu mă las copleșit de ponderea tehnologiei, ci de justificarea ei prin efectele didactice. O lecție bună nu înseamnă numaidecât o demonstrare de virtuozitate în ceea ce privește uzitarea noilor tehnologii. 

Ce rol ar trebui să aibă școala în educarea copiilor cu privire la consumul responsabil de internet și prevenirea dependenței de tehnologie?

Şcoala este unul dintre factorii care trebuie să îl învețe pe elev să gestioneze interacțiunea cu dispozitivele tehnice actuale. Aceasta poate impune reguli de uzitare a acestora, dar și de excludere din perimetrul orei. Ea poate controla folosirea lor, oferind programatic, în același timp, și o educaţie pentru igienă digitală: când, cum și cât poate ajuta telefonul sau tableta la aprofundarea curriculumului, cum gestionăm timpul petrecut online, cum interiorizăm strategii de deconectare şi de recunoaştere a unor trasee sau conținuturi periculoase. Sistemul de învățământ trebuie să promoveze politici și normative şcolare vizionare, dar și preventive, care să diminueze impactul negativ și efectele nocive ale unor abuzuri prin formarea unor conduite și atitudini responsabile la nivelul profesorilor, elevilor și părinților. 

Cum putem menține un echilibru sănătos între utilizarea tehnologiei în scopuri educaționale și utilizarea ei în scop recreativ?

Tehnologia nu este bună sau rea în sine. Diferența de impact a noilor tehnologii rezultă din diferența de scop dintre cele două situații: în educație, utilizarea acestor instrumente este centrată pe învăţarea activă, structurată, pe feedback operativ şi parcurs autoreglat; utilizarea recreativă urmăreşte relaxarea, socializarea sau divertismentul, cu riscul trecerii spre consum pasiv, repetitiv și compulsiv.

Echilibrul se obţine prin monitorizare și reglementare didactică, stabilirea de limite temporale, prescrierea de sarcini cu sens, informarea privind managementul timpului, dar și proiectarea unor activități extracurriculare valoroase, centrate pe sport, artă și dialoguri reflexive. Până la urmă, elevii trebuie autonomizați în ceea ce privește intenţia și uzanța proprie, astfel încât singuri să-și ajusteze „con-viețuirea” și creșterea personală și în raport cu acest aspect. Monitorizarea și dirijarea inițială nu sunt decât pași în învățarea folosirii unei libertăți în luarea ulterioară a unor decizii personale.

Algoritmii rețelelor sociale influențează modul în care tinerii percep realitatea?

Rețelele sociale se bazează pe algoritmizare, pe o mecanicitate „supraumană” de a decela structuri de personalitate concretă, vreri, năzuințe și vulnerabilități. Ele radiografiază și „anticipează” răspunsuri în funcție de „istoria de viață digitală” a fiecăruia dintre noi. Când căutăm ceva pe internet sau intrăm în rețeaua de socializare uzitată, deja suntem „așteptați” cu răspunsuri conform unui „profil” construit de rețea. Fiecare primește informații, dispoziții, încurajări pe măsura așteptărilor, percepțiilor și prejudecăţilor proprii. Astfel apare riscul închiderii fiecăruia în „bula” specifică, printr-o alimentare insidioasă a propriilor experiențe, reprezentări și atașamente.

Pentru tineri, acest lucru conduce la o construcție autotelică, din interior, de la sine putere, în ceea ce privește propria persoană și percepţia ei asupra realităţii. O astfel de imagine, credem falsă, se va forma sau de-forma în raport cu aceste predeterminări valorizante, pe care algoritmul le reține și le întărește de la un clic la altul. Din punct de vedere psihologic și formativ, școala trebuie să asigure și o alfabetizare algoritmică, adică să ofere ocazii de filtrare și evaluare valorică a informațiilor, de comparare a mesajelor diferiților agenți emitenți, să detecteze intenționalități periculoase dincolo de informațiile ca atare, să deconstruiască sau să excludă mesaje false sau pernicioase.

Ce abilități digitale ar trebui să devină prioritare în școală pentru a pregăti elevii ca actori responsabili în mediul digital?

Școala este obligată să ia act de noua realitate și să supravegheze influența acesteia, ceea ce ar presupune vizarea a noi obiective sau nuan­ța­rea și actualizarea unor competențe pe care școala le asumă dintotdeauna. Iar acest lucru ține nu numai de o disciplină anume, ci de o conjugare a eforturilor dinspre toți profesorii și toate disciplinele, întrucât competența digitală, să o numim generic așa, reprezintă o țintă transversală ce poate fi atinsă prin corelativitate, continuitate și fermitate de ordin strategic și curricular. De aceea, fiecare obiect de studiu poate aduce în atenție chestiuni specifice precum: inspectarea și integrarea unor contexte care să asigure alfabetizarea informațională, prin respect, confidenţialitate, asigurarea drepturilor pri­vind intimitatea persoanei, exersarea unor deprinderi de producere și creativitate digitală, managementul timpului petrecut în rețea, dar și asigurarea unor reguli privind igiena digitală.

Responsabilizarea se formează nu prin teorie la modul abstract, ci prin punerea în situație și prin experimentare, prin reproducere, cât este posibil și cât este cazul, a unor translări ale mediului virtual în spațiul școlar. Privilegiul acesteia stă în faptul că lucrurile pot fi dirijate, controlate, evaluate, revizuite metodic și critic, din perspectiva unei responsabilități psihologice, didactice, deontologice și spirituale. 

Mai poate fi realizată o educație pentru valori autentice într-o lume marcată și dependentă de tehnologie?

Este clar că educația pentru valorile autentice în era digitală trebuie să se repoziționeze, asumând o pedagogie a prezenței mediate, capabilă să folosească tehnologia fără a pierde fundamentul și dimensiunea umană a învățării. Societatea digitală promovează anumite valori emergente, cum ar fi eficiența, conectivitatea, „imediatitatea”, libertatea de exprimare, dar și riscuri axiologice, cum ar fi superficialitatea, consumismul informațional, debusolarea axiologică și dependența de validarea socială virtuală. În fața acestor provocări, școala trebuie să devină un spațiu de discernământ și responsabilizare valorică, de exersare a spiritului critic în cunoștință de cauză, nu doar de transmitere și însușire de cunoștințe.

Formarea spiritului critic, a comportamentului etic digital, a capacității de selecție și de reflecție sunt competențe esențiale pentru cetățeanul lumii în care trăim. A face educație în sens axiologic înseamnă, astăzi, și a educa pentru o utilizare responsabilă a tehnologiei, pentru vizarea aportului ei benefic și minimalizarea efectelor adverse, pentru instituirea unui balans inteligent între real și virtual, între libertate și responsabilitate.