Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sf. Cuv. Gheorghe Hozevitul; Sf. Cuv. Domnica
Sfântul Cuvios Gheorghe Hozevitul făcea parte dintr-un neam de seamă, născându-se într-o familie evlavioasă din ostrovul Ciprului. Părăsindu-şi averile şi ţara şi toată desfătarea lumească, a venit la Ierusalim pentru a se închina la Sfântul Mormânt al Mântuitorului Iisus Hristos, precum şi la toate Locurile Sfinte ce se află în Ţara Sfântă. Închinându-se deci şi dobândind harul dumnezeiesc, s-a dus şi a rămas la mănăstirea ce se zice Hozeva, de unde a primit şi numele de Hozevitul. Aşadar, îmbrăţişând viaţa monahală, s-a numărat împreună cu fraţii acelei mănăstiri. Sfântul Gheorghe şi-a omorât prin osteneli pornirile cele întunecate ale trupului şi minţii, încât îi uimea pe toţi prin faptele sale cele bune şi prin răbdarea sa. A ajuns la treapta nepătimirii şi s-a umplut de harul Duhului Sfânt, fiind chip al virtuţilor. La Hozeva s-a zăvorât până la sfârșitul zilelor lui, slujit fiind de ucenicul său Antonie. Datorită rugăciunilor lui, mănăstirea n-a dus niciodată lipsă de pâine și de untdelemn pentru oaspeții veniți acolo să se roage. Când a ajuns la sfârșitul zilelor sale, l-a chemat pe ucenicul său Antonie. Iar spre miezul nopții, când ucenicul său a venit, l-a îmbrăţiţat, apoi a zis: „Ieși suflete al meu! Du-te către Domnul!” Și astfel, Sfântul Gheorghe şi-a încredinţat sufletul în mâinile Domnului, Căruia I se cuvin slava, cinstea și închinăciunea.
Tot astăzi o pomenim şi pe Sfânta Cuvioasă Domnica (†474). Aceasta a trăit pe vremea împăratului Teodosie cel Mare (379-395), până în zilele împăraţilor Leon cel Mare (457-474) şi Zenon (474-475 şi 476-491). Era din Cartagina şi fiind încă păgână a mers la Constantinopol împreună cu alte patru fecioare şi s-a înfăţişat înaintea Arhiepiscopului Nectarie (381-397). Acesta, văzând că ea doreşte să urmeze lui Hristos, a botezat-o în numele Preasfintei Treimi. La scurt timp după primirea botezului, Sfânta Domnica a luat asupra sa viaţa şi chipul monahal. Ajungând la adânci bătrâneţi, cunoscându-şi mai înainte sfârşitul, s-a mutat la cereştile lăcaşuri.
