Sf. Ier. Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei; Sf. Cuv. Pahomie cel Mare (Dezlegare la peşte)

Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei (†1778), s-a născut la 20 ianuarie 1719 în Bucovina, după cum aflăm din Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române în volumul IX pe luna mai. Tot din acest text aflăm că la vârsta de 12 ani a ales viaţa monahală. S-a format duhovniceşte în obştea „Mănăstirii Putna şi a Sihăstriei Putnei, fiind îndrumat şi de Mitropolitul Antonie al Moldovei (1730-1740), al cărui ucenic a fost”. Este hirotonit preot la 17 ani şi ales egumen al Mănăstirii Putna la vârsta de 25 de ani.

„În anul 1745 a fost ales Episcop de Rădăuţi, unde a tipărit un Liturghier slavo-român şi a înfiinţat o şcoală pentru învăţarea limbilor slavonă, greacă şi română.” După cinci ani devine Mitropolitul Modovei la Iaşi. Între anii 1750-1760 desfăşoară o intensă activitate pastorală, socială şi culturală. A tipărit în 10 ani „15 cărţi de slujbă şi învăţătură în limba română”. El a înfiinţat şcoli şi „a tipărit cărţi de învăţătură şi de slujbă, dând la lumină primul Abecedar românesc, Bucvar, şi înfiinţând, pentru copiii satului Putna, prima şcoală elementară rurală din Moldova. A dispus traducerea Vieţilor sfinţilor” şi s-a reuşit traducerea „primelor 6 din cele 12 volume”. El poartă de grijă Mănăstirii Putna şi aşezămintelor ei, la care se adaugă şi alte mănăstiri şi biserici: „Mănăstirea Doljeşti, Biserica Sfântul Dumitru din Suceava, Catedrala episcopală din Suceava şi Catedrala mitropolitană din Iaşi, Mănăstirea şi Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi şi altele”.

În timpul domnitorilor fanarioţi a intervenit, împreună cu ceilalţi ierarhi din Moldova, pentru eliminarea unor biruri împovărătoare, „legând cu blestem pe domnii ţării să nu revină asupra acestora”. Cere în 1758 hanului tătarilor „să înceteze prădarea Moldovei, iar în anul următor a potolit o răscoală a poporului, impunând domnitorului să îndeplinească unele cerinţe, pentru împăciuirea ţării”.

În anul 1760 este forţat să părăsească scaunul mitropolitan, pentru că nu a îngăduit „impunerea din nou a dărilor împovărătoare”. În ultima parte a vieţii se nevoieşte la Mănăstirea Putna, unde „a continuat actele de ctitorire începute în perioada cât a fost mitropolit în scaun, devenind astfel al doilea mare ctitor al Putnei, întărind-o duhovniceşte şi material”.

Sfântul ierarh, „simţindu-şi sfârşitul aproape, după Paştele anului 1778 a mers la Sihăstria Putnei şi a primit tunderea în marea schimă prin mâna duhovnicului său, Sfântul Cuvios Natan (16 mai), luând numele de Eftimie. După patru zile, pe 15 mai 1778, a trecut cu pace la Hristos Domnul. A fost înmormântat în pridvorul mănăstirii sale de la Putna, ca nou ctitor al ei”.