Sf. Cuv. Elisabeta de la Pasărea; Sf. Sfinţit Mc. Dorotei, Episcopul Tirului (Harţi)

Sfânta Cuvioasă Elisabeta de la Pasărea (†2014) s-a născut în comuna Moldova-Suliţa din judeţul Suceava, la 16 iulie 1970, primind la botez numele Rodica. În clasa a şaptea a mers în pelerinaj la Mănăstirea Agapia, fiind prima dată când ajunge într-un aşezământ monahal. Impresionată de maicile care se nevoiau la Agapia, şi-a propus să urmeze şi ea viaţa monahală. În 1986 face un pelerinaj pe la mai multe mănăstiri, urmând să se hotărască unde să rămână. De la Mănăstirea Cernica a primit îndrumare, alături de cele două verişoare care o însoţeau, să meargă la Mănăstirea Pasărea. După ce au ajuns la această mănăstire, le-a plăcut foarte mult aici şi le-a încolţit gândul de a rămâne în această vatră monahală. Şi-au continuat pelerinajul la Mănăstirea „Sfânta Maria”- Techirghiol, unde au primit sfat de la părintele arhimandrit Arsenie Papacioc. Acesta le-a îndemnat să meargă la Mănăstirea Pasărea, fără ca ele să-i spună gândul pe care-l aveau. Astfel, în septembrie 1986, la vârsta de 16 ani, a plecat la mănăstire, împreună cu cele două verişoare. Au trecut pe la Mănăstirea Sihăstria, unde au primit binecuvântare de la Sfântul Cuvios Cleopa, iar de la el au mers pentru binecuvântare la Sfântul Cuvios Paisie. Ele au fost primite la Mănăstirea Pasărea cu bucurie de maicile care vieţuiau aici. După patru ani, la 12 decembrie 1990, sora Rodica a fost rasoforită de către arhimandritul Macarie Ioniţă, duhovnicul Mănăstirii Pasărea, primind numele Elisabeta. În anul 1996 este trans­ferată la Aşezământul Românesc de la Ierusalim „ca paraclisieră şi cântăreaţă la strană“. Aici s-a îmbolnăvit grav şi o maică a îndrumat-o să se roage Sfântului Ioan Iacob. „În timp ce se ruga, s-a întâmplat un fapt înfricoşător: şi-a văzut sufletul despărţin­du-se de trup, iar sufletul i-a fost dus de demoni şi aruncat în chinurile iadului. Deci, a început să strige către Maica Domnului şi către Sfântul Ioan Iacob să o scoată de acolo şi atunci au venit Maica Domnului şi Sfântul Ioan şi i-au certat pe demoni spunând: «De ce aţi răpit acest suflet fără să fie judecat?». Şi au scos-o din acel loc de chin cumplit. Acolo a văzut şi persoane cunoscute dintre mireni, dar şi călugări, preoţi, arhierei care erau chinuiţi în iad şi plângeau cu amar. După aceasta, Sfântul Ioan a dus-o să vadă şi frumuseţile raiului” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul X, luna iunie). Aici nu poate rămâne pentru că nu este vrednică, iar Sfântul Ioan îi spune că Dumnezeu „a hotărât să-i mai dea ani de pocăinţă”, ca să se învrednicească să ajungă în Rai. Este îndemnată să-şi trăiască viaţa în liniştea pustiei. Primeşte chemarea să vieţuiască în Munţii Bucovinei. Ea merge în Munţii Giumalău, unde se nevoieşte în aspră nevoinţă. Din cauza exploatărilor forestiere se mută în Munţii Neamţului, în locul numit Râpa lui Coroi, de unde se întoarce în Munţii Giumalău. La 6 august 1998 a primit tunderea în schima mică şi numele Teodora, iar la 19 aprilie 2006 a primit tunderea în schima mare cu numele Elisabeta. În anul 2014, fiind bolnavă de cancer, se întoarce la Mănăstirea Pasărea, unde se mută la Domnul în ziua de 5 iunie acelaşi an, la vârsta de 44 de ani.