Înainte-prăznuirea Schimbării la Faţă a Domnului; Sf. Cuv. Ioan Iacob de la Neamţ; Sf. Mc. Evsignie; Sf. Nona, mama Sf. Ier. Grigorie Teologul; Sf. Ier. Fabian, Episcopul Romei

Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ s-a născut la 23 iulie 1913, în satul Horodiștea, din județul Dorohoi, în prezent nordul jude­țului Botoșani. Părinții săi erau oameni credincioși și se numeau Maxim și Ecaterina Iacob. Singurul lor copil a fost Cuviosul Ioan Iacob. La Botez, sfântul a primit numele Prorocului Ilie, pe urmele căruia se va nevoi la maturitate în pustiul Hozevei. La șase luni de la nașterea cuviosului, mama sa a trecut la Domnul. El a rămas în grija bunicii sale, Maria, mai ales după ce, în toamna anului 1916, tatăl său a murit pe front în Primul Război Mondial. Din anul 1924, copilul Ilie a trecut în grija unchiului său, Alecu. În casa acestuia are parte de un tratament nedrept, singurele lui mângâieri fiind credin­ța și imaginea plină de iubire a celor dragi mutați la Domnul.

La sărbătoarea Paștilor din anul 1927, pe când aprindea o lumânare la mormintele părinților, s-a învrednicit să audă glasul Domnului nostru Iisus Hristos și să-L vadă cu trupul înviat. La vârsta de 14 ani, Sfântul Ioan Iacob a avut parte de o teofanie și în urma ei s-a încredințat întru totul purtării de grijă a lui Dumnezeu. Din acel moment, drumul său în viață a fost slujirea lui Hristos Cel înviat.

După ce a terminat liceul de la Cozmeni­-Cernăuți, fiind cel mai bun elev, rudele sale doreau să urmeze cursurile Facultății de Teologie din Cernăuți pentru a deveni preot. Dorind să urmeze vocația sa monahală, a intrat la vârsta de 20 de ani în obștea Mănăstirii Neamț.

Starețul mănăstirii, ierarhul Nicodim (viitorul Patriarh al României), i-a dat ca ascultare să se ocupe de biblioteca marii lavre de la Neamț și să aibă grijă de cei bolnavi din obște ca infirmier. În Sfânta şi Marea Miercuri a anului 1936 a fost călugărit de arhiereul Valerie Moglan, starețul de atunci al Mănăstirii Neamț, primind numele Ioan.

Dorind să se desăvârșească duhovniceşte, a plecat în Țara Sfântă, unde, după ce s-a închinat la Locurile Sfinte, a rămas la Mănăstirea Sfântului Sava din pustiul Iudeei pentru 10 ani. Între anii 1939 şi 1940 s-a nevoit ca sihastru într-o peșteră din pustiul Qumran, aproape de Marea Moartă. Din cauza celui de-Al Doilea Război Mondial, între anii 1940 şi 1941, împreună cu mai mulți călugări, a stat într-un lagăr britanic de pe Muntele Măslinilor. După ce a fost eliberat, s-a întors la Mănăstirea „Sfântul Sava”.

În 1947 a fost recomandat de arhimandritul Victorin Ursache, Superiorul Așezământului Românesc de la Ierusalim, pentru a fi hirotonit. Cu binecuvântarea Patriarhului Nicodim și a Patriarhului Timotei al Ierusalimului, a fost hirotonit ierodiacon, apoi ieromonah, fiind numit egumen al Schitului românesc „Sfântul Ioan Botezătorul” de pe valea Iordanului. Timp de 5 ani a îndeplinit această ascultare.

În noiembrie 1952 a intrat în obștea Mănăstirii „Sfântul Gheorghe Hozevitul” de pe valea râului ­Cherit, iar după un an și jumătate s-a retras în chilia Sfintei Ana. Aici s-a nevoit cuviosul vreme de 7 ani, încheindu-și drumul acestei vieți, după cum relatează biografii săi: „În vara anului 1960, era bolnav și suferea toate cu multă răbdare. Simțindu-și sfârșitul aproape, miercuri, 4 august, s-a împăr­tășit cu Sfintele Taine, iar joi dimineața la ora 5 și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, la vârsta de numai 47 de ani. După trei zile, a fost înmormântat în aceeași peșteră de egumenul Mănăstirii «Sfântul Gheorghe», arhimandritul Amfilohie”. Trupul său neputrezit și cu bună mireasmă a fost descoperit în octombrie 1979, iar mutarea lui în Mănăstirea „Sfântul Gheorghe Hozevitul” s-a putut realiza în vara anului următor.