Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Sinaxar Sf. Mc. Isidor din Hios; Sf. Sfinţit Mc. Terapont, Episcopul Ciprului

Sf. Mc. Isidor din Hios; Sf. Sfinţit Mc. Terapont, Episcopul Ciprului

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Sinaxar
Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei - 14 Mai 2026

Sfântul Mucenic Isidor din Hios (†251) a fost contemporan cu împăratul roman persecutor al creştinilor, Deciu (249-251). El era de neam din Alexandria, fiind soldat în armata romană având rangul „ce se numea opti­on”. Legiunea din care făcea parte se afla în Alexandria sub conducerea lui Numerian, care era împotriva creştinilor. Sfântul Isidor era creştin, fiind un soldat viteaz şi cu o viaţă „plăcută lui Dumnezeu, pentru că îşi ducea zilele în feciorie, rugăciune şi fapte bune”.

Împăratul a poruncit legiunii conduse de Numerian să se mute din Alexandria în insula Hios. Unul dintre soldaţi pe nume Iuliu, păgân şi invidios pe vitejia Sfântului Isidor, l-a denunţat conducătorului Numerian că este creştin. Sfântul a fost chemat de Numerian, care l-a pus să jertfească idolilor. În urma refuzului Sfântului, Numerian „a poruncit să i se taie capul şi aşa a luat Sfântul Isidor cununa muceniciei pentru Domnul” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii ­Ortodoxe Române, volumul IX, luna mai).

Sfântul Sfinţit Mucenic Terapont, Episcopul Ciprului (sec. IV), a ales viaţa călugărească, ajungând episcop în insula Cipru. „A săvârşit lupta nevoinţei şi s-a săvârşit în Domnul cu sfinţenie. Cinstitele lui moaşte au fost duse la Constantinopol, când agarenii, sfătuindu-se ca să năvălească asupra insulei Cipru, însuşi Sfântul, prin descoperire, a poruncit unor creştini să-i mute trupul” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul IX, luna mai). Sfântul Sfinţit Mucenic Terapont săvârşeşte pururea minuni celor ce-i cer ajutorul cu credinţă prin rugăciune stăruitoare.