Modelul creştin: repere teologice și strategii catehetice pentru formarea tinerilor

Alegerea unui model de către adolescenți și tineri are un rol esențial în formarea personalității lor. Părintele profesor Vasile Gordon, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din cadrul Universității București, ne-a vorbit despre criteriile de validare spirituală, mecanismele catehetice actualizate și rolul integrativ al familiei, al școlii și al comunității parohiale în orientarea identitară a tinerei generații. Părintele profesor evidențiază importanța vitală a modelelor creștine în configurarea identității spirituale, riscurile derivei axiologice generate de pseudo-modelele mediului digital și rolul decisiv al discernământului asistat - familial, școlar și parohial. 

Părinte profesor, cum definiți din perspectivă teologică și catehetică noțiunea de „model“ pentru adolescenți și tineri?

Mai întâi, apreciez faptul că v-ați gândit la tema „modelului”, întrucât este o temă prioritară pentru toți - educatori, părinți, profesori, preoți, psihologi etc., și vă mulțumesc că-mi dați prilejul să exprim câteva opinii și simțăminte.

Din perspectivă teologică, cea mai completă definiție este Iisus Hristos, Modelul Desăvârșit, iar din punct de vedere catehetic, trebuie ținut seama de vârsta și preocupările lor. Tinerii își aleg modelele gândindu-se la profesia la care aspiră: artiști, sportivi, profesioniști cu notorietate într-un anumit domeniu. Aici, pă­rinții, odată cu ceilalți educatori, trebuie să-i îndrume spre acea profesie pentru care adolescentul are, efectiv, aptitudini reale, indicându-i, totodată, câteva nume-model din domeniul respectiv.

 Care este importanța modelelor creștine în procesul de formare a identității spirituale a adolescentului?

Capitală! Dacă aleg, Doamne ferește!, un model greșit, riscă să-și compromită întregul parcurs al vieții. Iar dacă vor alege bine, vor păși cu dreptul. Deosebit de sugestivă este, în acest sens, scrierea apostolică Didahia, cu acel paragraf „Calea vieții și calea morții…”

Îmi amintesc, de asemenea, cum în vremea când eram elev la Seminarul din București, părintele profesor Sebastian Chilea a evocat odată cuvintele filosofului Ralph Waldo Emerson: „Anină-ți carul tău de-o stea!”, vrând să ne sugereze cât de important este să ne alegem un mentor - model pentru parcursul devenirii noastre. 

Cum pot tinerii de astăzi să discearnă între modelele false, promovate de societatea contemporană, și modelele autentice, bazate pe valori evanghelice?

La vârste fragede, discernământul tinerilor este necopt. De aceea, părinții și ceilalți educatori au datoria să le deschidă ochii spre modelele temeluite pe Evanghelie. Colegul meu, părintele Emanoil Băbuș, copil de oraș, născut în București, îmi povestea odată cum în vremea adolescenței era tentat să imite și să urmeze personaje la „modă”, artiști români sau străini „nu prea duși la Biserică”. Ori să plece cu „prietenarii” la anumite distracții, aparent nepericuloase. Iar mama lui, distinsa Niculina, îi spunea cam așa: „Tu faci ce vrei, că ești mare acum, dar eu îți spun că nu e bine!” Și acest cuvânt l-a salvat din multe capcane, pentru că era cuvântul mamei, pe cât de blând, pe atât de auto­ritar.

În ce mod poate profesorul de religie sau preotul să devină un model viu de credință pentru tineri, fără a cădea în formalism sau autoritarism?

Educatorii pot deveni modele vii, dacă vor persevera în a-și orândui ei înșiși viața în armonie cu preceptele evanghelice. Educatorul nu este un simplu slujbaș al școlii, ci un părinte al tineretului, după expresia savantului creștin Simion Mehe­dinți. Desigur, dacă Îl ia Model pe Mântuitorul. Iată cum mărturisește el: „Nu poate fi vorba nici de exagerare, nici de ipocrizie, când afirmăm că Iisus a fost cel dintâi și cel mai mare educator al omenirii și adevăratul mântuitor al co­piilor” (Scri­eri despre educație și învățământ. Antologie, București, 1992, p. 216).

Cum poate fi transpusă pedagogia lui Hristos în metode catehetice moderne pentru a face relevante modelele creștine?

Aici trebuie să luăm seama la tratatele de metodică și la preoții care au programe catehetice bine organizate. Mă gândesc la profesorii Constantin Cucoș și la soții Opriș, Dorin și Monica. La nivel național, cărțile lor sunt cel mai bine structurate, în opinia mea. Iar dintre preoții care transpun pedagogia evanghelică în limbaj actual, cu metode catehetice „updatate”, l-aș nominaliza pe părintele coleg Liviu Vidican-Manci din Cluj, care leagă în mod fericit cursurile de catehetică de la facultate cu programele de cateheză din biserica la care slujește. De altfel, teza lui de doctorat, Propovăduirea Evangheliei în era digitală, prezintă în mod științific beneficiile utilizării mediului digital în cateheză, evident, pentru cine stă­pânește tehnicile moderne. 

Ce rol joacă familia și comunitatea parohială în consolidarea modelelor pozitive oferite tine­rilor?

Esențial! Totul pleacă de la familie și se întoarce la familie! Desigur, familia așa cum a rânduit-o Dumnezeu, nu în „variante” propuse tot mai insistent de așa-zișii progre­siști. Iar comunitatea parohială este ca un stup de albine harnice, familiile fiind celulele fagurilor în care se depozitează mierea, adică tot ce este mai bun și mai frumos în lume. Biserica este matca ce ține stupul unit. Din Biserică se iau modelele pozitive, sfinții, care L-au avut, de fapt, Model pe Iisus Hristos.

Cum poate fi susținut tânărul aflat în cumpănă, într-o societate dominată de relativism și secularizare?

O cale posibilă ar fi susținând părinții, tutorii (de obicei, rudenii), profesorii. Concret, prin ajutorare materială, susținere la studii, sau susținere și încurajare pentru a-și găsi un loc de muncă. Când un tânăr simte și vede că-i pasă cuiva de el, devine sensibil și receptiv, motivat să urmeze o școală sau să muncească undeva. 

Care sunt, în opinia sfinției voastre, principalele trăsături ale unui educator-model?

Câteva trăsături ni le descrie același savant creștin, Simion Mehe­dinți: „Iubire de pă­rinte, darul de a pătrunde în sufletul învățăceilor, știința de a se face plă­cut, optimismul, tăria de caracter”. Citim asta tot în Scrieri despre educație… Dar tot aici creionează și trăsăturile negative, și le pomenim pentru că învățăm și din greșeli: „Lipsa iubirii, dublată de disprețul față de elevi, ambiția, va­nitatea, egoismul și falsitatea sau minciuna”.

Practic, răspunsul cel mai concludent la întrebarea dumneavoastră îl reprezintă modelele concrete, fie preoți, fie laici. Fără intenția de a vorbi despre mine, voi da două exemple de mentori care m-au ajutat enorm și mă ajută în continuare, ori de câte ori mă gândesc la ei, sau citesc ceva din scrierile lor: părintele profesor Constantin Galeriu și savantul Simion Mehedinți. Desigur, m-au ajutat și mă ajută mulți alții, dar pe ei mi i-am ales ca mentori de fiecare zi. Ne-ar trebui aici pagini de interviu separat, poate vom reveni cândva. 

Ce provocări întâmpină misiunea catehetică în transmiterea valorilor etice într-un limbaj accesibil generației digitale?

Una dintre provocări este de a găsi și utiliza un limbaj al comunicării corespunzător secolului al XXI-lea, dar fără a se pierde mireas­ma tradițională a sfintelor învăță­turi. O altă provocare este de a ști să alegem imagini potrivite, icoane, hărți, videoclipuri etc., care să în­soțească în mod fericit cateheza vorbită sau scrisă. Apoi e util a ști cum să organizăm pelerinaje, excursii cu tinerii, care pot avea un efect pozitiv major din punct de vedere catehetic. Și aș mai adăuga una: a ști să recomandăm (și să dăm!) cărți bune de citit, cu autori și subiecte de impact major; în același timp, de a ști să selectăm și să transmitem linkuri din mediul digital, cu texte, imagini, videoclipuri, tot cu impact major și la fel de atractive. 

În concluzie, cum vedeți misiunea Bisericii în păstrarea mo­de­lelor autentice?

Biserica trebuie să continue a-și conjuga misiunea cu a celorlalți factori esențiali ai educației: familia și școala. Totodată, să valorifice la maxim mijloacele pastoral-misionare, deja în uz de ani buni, cu impact atât de benefic: TV și Radio TRINITAS, Ziarul Lumina, posturile de radio și publicațiile eparhiale, programele catehetice eparhiale și, mai ales, cele din protopopiate și parohii. Aici, la „firul ierbii”, aș îndemna preoții să încurajeze tot mai mult cateheza dialogală, adică să permită participanților să adreseze întrebări, metodă care le va motiva simțitor prezența. În acest sens, îmi îngădui să recomand paginile 163-175, Mijloace practice de catehizare în biserică, mai ales „Dialogul săptămânal”, din Cursul nostru Introducere în Catehetica Ortodoxă, Editura Sophia, 2004. Ceea ce am scris acolo, am experimentat personal cu mult folos, la parohia noastră, „Sf. Ilie” Gorgani din București, în vremea cât am fost preot paroh (1991-2010).