„Prin voinţa ţării şi a Bisericii” s-a înfiinţat Patriarhia Română

Pe parcursul acestui an, am aniversat în Biserica Ortodoxă Română Centenarul Patriarhiei Române (1925-2025). „Întemeiată în contextul istoric al României Mari, Patriarhia Română a devenit simbolul unității spirituale a tu­turor românilor ortodocși, reu­niți între aceleași hotare națio­nale, după secole de separare administrativă și bisericească” (Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la prima duminică a Postului Nașterii Domnului din anul 2025).

Biserica noastră a marcat cei 100 de ani de la înfiinţarea Patriarhiei Române prin mai multe evenimente, în cadrul cărora a fost prezentată istoria ridicării Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie.

Procesul de înfiinţare a Patri­arhiei Române a fost unul complex şi s-a desfăşurat în mai multe etape:

• 4 februarie - Sfântul Sinod a hotărât ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie;
• 12 şi 17 februarie - cele două Camere ale Parlamentului României adoptă proiectul de lege propus de Guvern pentru ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie;
• 23 februarie - legea este promulgată de regele Ferdinand I;
• 25 februarie - legea este publicată în Monitorul Oficial;
• 30 iulie - Patriarhia Ecumenică de Constantinopol trimite tomosul pentru recunoaşterea Patriarhiei Române;
• 1 noiembrie - au loc învestirea şi întronizarea primului Patriarh, Miron Cristea.

Înfiinţarea Patriarhiei Române în anul 1925 nu a fost doar o simplă pretenţie a Bisericii Ortodoxe Române, ci un act firesc de recunoaştere a rolului pe care aceasta l-a avut în întreaga istorie a Ortodoxie. Acest aspect a fost subliniat şi în articolele din presa de acum un veac, care au arătat că „înfiin­țarea Patriarhatului românesc este un act de o mare importanță”, mai ales după Marea Unire, când „România întregită, cu numeroasele ținuturi alipite în care biserica noastră avea un loc de căpetenie, trebuia să aibă un patriarh ca șef suprem al Bisericii” (Nicolae Iorga, Patriarhatul românesc, în ziarul Neamul Românesc din 7 februarie 1925).

Lumea românească din urmă cu un veac s-a bucurat când Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât înfiinţarea Patriarhiei Române. „Vestea aceasta despre înfiinţarea Patriarhiei Române trebuie să ne umple sufletul de bucurie, căci aceasta este un semn că ţara noastră merge spre un viitor mare şi frumos” (Noul Patriarh al României, publicat în ziarul Glasul Bucovinei, ediţia din 7 februarie 1925).

În acelaşi timp, hotărârea sinodală a fost văzută ca un „act istoric” ce „are o însemnătate deosebită nu numai pentru noi, românii, dar şi pentru întreaga ortodoxie creştină” (Patriarhia, publicat în ziarul Universul, ediţia din 7 februarie 1925).

Editorialistul celui mai important ziar din interbelicul românesc, Universul, consideră hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 4 februarie 1925 „un act de o covârşitoare importanţă naţională - un eveniment epocal”, prin care „s-a realizat astfel nu numai un vis scump al inimilor credincioşilor români de pretutindeni, dar s-a împlinit şi o măsură care era de multă vreme necesară pentru prestigiul autorităţii noastre ca Stat şi Biserică” (Un eveniment în viaţa noastră naţională - Patriarhia Română, publicat în ziarul Universul, ediţia din 9 februarie 1925).

Vedem cum presa din epocă salută cu bucurie înfiinţarea Patriarhiei Române, iar recunoaşterea de către Parlamentul României a fost „un act de cea mai mare însemnătate, cu totul justificat de situaţia actuală a României în lumea creştinătăţii orientale”. Ziarul Adevărul arăta că „Biserica Ortodoxă Română era virtualmente, prin caracterul ei de autocefală, în drepturile şi situaţia patriarhiei. Însemnătatea politică pe care a dobândit-o România prin întregirea naţională şi prin noile raporturi cu celelalte biserici, reprezentate în credinţa noilor cetăţeni ai statului, a impus transpunerea şi în formă a unei stări de fapt”.

Un alt cotidian important al epocii, Dimineaţa, în ediţia din 14 februarie 1925, menţionează că actul de înfiinţare a Patriarhiei Române de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române „ne spune că Patriarhia întemeiată este o temelie şi un braţ puternic de sprijin. Aceste cuvinte sunt privitoare la trecutul nostru istoric şi bisericesc, pentru triumful civilizator al Orientului şi al creştinismului. Ele ne dau şi speranţa în viitor pentru idealul nostru privitor la unificarea credinţei şi cultului în toată Biserica română a neamului nostru. Patriarhia noastră fiind o autoritate înainte-mergătoare şi determinantă a Bisericii, suntem siguri şi pentru realizarea mai departe a idealului creştinesc şi naţional”.

Este clar că presa noastră era conştientă de importanţa înfiinţării Patriarhiei Române pentru România şi mai ales a creşterii prestigiului pe plan internaţional a Bisericii şi ţării noastre. Toată presa românească, atât cea din Bucureşti, cât şi cea din ţară, a susţinut prin ample articole ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie.

În acest sens, ziarul Patria, în articolul „Patriarhia Românească” publicat în ziua întronizării Patriarhului Miron Cristea, 1 noiembrie 1925, scrie că „prin voința țării și a Bisericei Ortodoxe Autocefale Române, a fost înălțat scaunul primațial la rangul de Patriarhie, și odată cu el și Primatul la o distincție de care a fost lipsită în trecut Biserica românească...”, şi anume cea de Patriarh. Articolul subliniază că „realizarea idealului nostru de veacuri, unirea politică a tuturor românilor într-un Stat național, a adus în mod firesc și necesar și înființarea Patriarhiei românești. Inițiativa, ca și hotărârea de înființare a Patriarhiei, a fost salutată și încurajată cu bucurie de întregul popor românesc”.

Aceste cuvinte sintetizează amplul proces de înfiinţare a Patriarhiei Române, care apare pe scena istoriei în mod firesc, după înfăptuirea Marii Uniri din 1918. Pe lângă rolul de a uni neamul românesc în plan spiritual, „Patriarhia românească va trebui să devină centrul luminos la care să se încălzească şi să ia putere vechile patriarhii apostolice” (Vasile Grecu, Învestirea Patriarhului, publicat în ziarul Glasul Bucovinei, ediţia din 4 noiembrie 1925).

Parcurgând presa vremii, nu putem să trecem cu vederea entuziasmul cu care a fost anunţată înfiinţarea Patriarhiei Române şi mai ales cum au fost reflectate momentele învestirii Patriarhului Miron Cristea. Articolele din presă dedicate procesului de ridicare a Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie arată că acest act istoric s-a făcut „prin voinţa ţării şi a Bisericii”.