Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul
A doua zi după Botezul Domnului, Sfinţii Părinţi ai Bisericii au rânduit a se prăznui Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, căci se cădea a cinsti cu praznic pe cel ce a slujit la taina Botezului dumnezeiesc, punând mâna sa pe creştetul Stăpânului. Sfântul Proroc Ioan a descoperit cel dintâi lumii, după semnul ce i s-a dat de sus, că Hristos-Domnul este adevăratul Mesia, trimisul lui Dumnezeu Cel mult aşteptat să vină să ne cureţe, să ne sfinţească şi să ne mântuiască. Sfântul Ioan a fost Proroc şi Înaintemergător al Domnului, pecetluit fiind cu această chemare încă de la venirea sa pe lume, printr-o naştere minunată, vestită de înger (Luca 1, 17; 76). El face ceea ce predică, prin înfrânarea şi viaţa de jertfă pe care o duce; îmbrăcat în haină aspră de păr de cămilă, nemâncând pâine, nici bând vin (Matei 3, 4; Luca 7, 33), hrănindu-se doar cu lăcuste şi miere sălbatică, precum un adevărat înger în trup. De aceea, Sfântul Ioan Botezătorul este reprezentat în unele icoane având două aripi mari la spate, ce amintesc de cuvintele profetului Maleahi „Iată, Eu trimit pe îngerul Meu şi va găti calea înaintea feţei Mele” (Maleahi 3, 1). Pictat în acest fel, Sfântul Ioan nu este doar un simbol al mesagerului, ci și al vieții ascetice a unui „înger pământesc și om ceresc”. Mântuitorul Însuşi îl cinsteşte pe Sfântul Proroc Ioan Botezătorul ca pe un adevărat profet zicând: „Ce aţi ieşit să vedeţi în pustie?... Un proroc? Da, zic, vouă, şi mai mult decât un proroc... Adevărat zic vouă: Nu s-a ridicat între cei născuţi din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul” (Matei 11, 7; 9; 11).





