.jpg)
Tradiția patristică, fundamentată pe revelația biblică, ne vorbește despre o taină a omului, ascunsă în el chiar de la creație, anume că bărbatul și femeia, egali în fața lui Dumnezeu din punctul de vedere al chemării lor la desăvârșire, au totuși vocații diferite și complementare, în sensul că se întregesc și se împlinesc unul prin celălalt. Părinții Bisericii au prețuit profund femeia creștină, evocând chipuri luminoase de femei - mironosițe, mucenițe, fecioare, cuvioase sau mame -, culminând cu Maica Domnului, modelul desăvârșit al femeii creștine, cea care este cu adevărat „simbol al Bisericii”. Prezența Maicii Domnului în viața și lucrarea Fiului lui Dumnezeu în lume, o prezență vie, dar discretă, smerită, a devenit paradigma slujirii femeii în Biserică.
Fapte 19, 1-8
În zilele acelea, când Apolo era în Corint, Pavel, după ce a străbătut părțile de sus, a venit la Efes. Și, găsind câțiva ucenici, le-a zis: Primit-ați voi Duhul Sfânt când ați crezut? Iar ei au zis către el: Nici n-am auzit dacă este Duh Sfânt. Și el a spus: Deci în ce v-ați botezat? Ei au răspuns: În botezul lui Ioan. Iar Pavel a zis: Ioan a botezat cu botezul pocăinței, spunând poporului să creadă în Cel ce avea să vină după el, adică în Iisus Hristos. Atunci, auzind ei, s-au botezat în numele Domnului Iisus. Și, punându-și Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt a venit asupra lor și vorbeau în limbi și proroceau. Și erau toți ca la doisprezece bărbați. Iar el, intrând în sinagogă, a propovăduit cu îndrăzneală vreme de trei luni, vorbind cu ei și căutând să-i încredințeze despre Împărăția lui Dumnezeu.
