Binele și răul

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea I, Convorbire cu părintele Teodor, Cap. III, 1-2, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 398-399

„Toate cele din lumea aceasta sunt de trei feluri: bune, rele și mijlocii. Trebuie să cunoaștem ce este în chip propriu bun, rău și mijlociu, pentru ca, întărită cu adevărata știință, credința noastră să iasă învingătoare în toate încercările. În lucrurile omenești nu trebuie să credem că există ceva bun în afară de virtute, care, singura ducân­du-ne, cu sinceră credință, către cele dumnezeiești, ne ține neîncetat în strânsă legătură cu binele cel neschimbat. Dimpotrivă, nu trebuie să spunem că este rău decât păcatul, care singur este în stare să ne despartă de Bunul Dumnezeu și să ne unească cu diavolul cel rău. Mijlocii sunt cele care pot înclina într-o parte sau alta, după sentimentul și judecata celui ce le folosește. Socotește între acestea din urmă bogăția, puterea, cinstea, forța trupească, sănătatea, frumusețea, viața însăși sau moartea, sărăcia, slăbiciunea corpului, injuriile și altele ca acestea care, după felul sau dispoziția celui ce le folosește, aduc cele bune, sau cele rele.”

Origen, Despre principii, Cartea a II-a, II, 9, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 8, pp. 161-162

„Dar nelucrarea și nepăsarea față de păstrarea binelui, înstrăinarea și neglijența față de mai bine au format începutul îndepărtării de bine. Or, îndepărtarea de bine nu este altceva decât căderea în rău, pentru că, în fond, e sigur că răul nu este decât lipsirea de bine. Așa se întâmplă că în măsura în care cineva se îndepărtează de bine, în aceeași măsură se apropie de rău. Prin urmare, orice ființă care se arată în gândurile și faptele sale mai mult sau mai puțin nepăsătoare față de bine se lasă atrasă spre contrariul binelui, care este, fără îndoială, răul.”

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)