Păcatul și efectele lui

Sfântul Grigorie de Nyssa, Omilii la Ecclesiast, Omilia II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1998), vol. 30, p. 214

„De ce faci să slăbească ceea ce este bărbătesc în firea noastră? De ce faci să se moleșească puterea minții? Pentru ce faci să se micșoreze tăria sufletului? De ce îl strici cu gândurile? Pentru ce întinezi limpezimea seninului din gândurile mele cu negura ta?”

Sfântul Vasile cel Mare, Regulile morale, Reg. 23, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 18, p. 125

„Cel care fără să vrea este târât de păcat trebuie să se cunoască pe sine, ca fiind stăpânit de alt păcat existent în el mai dinainte, căruia slujindu-i de bunăvoie este dus, așadar, de acesta și spre cele pe care nu le vrea.”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XVIII, VII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, p. 220

„Nu vom putea da vina pe ne­ști­ința noastră. Dacă acesta, Cain, care n-a avut înainte de el pe cineva care să fi făcut o astfel de faptă, a îndurat o pedeapsă atât de grozavă, cunoscută de cei de după el, ce vom îndura noi, care facem aceleași păcate, ba chiar și mai grele, atunci când harul s-a revărsat din belșug asupra noastră? Nu ne va aștepta, oare, focul cel veșnic, viermele cel neadormit, scrâș­netul dinților, întunericul cel mai 
dinafară, gheena focului și celelalte pedepse groaznice? Nu ne va rămâne nici un cuvânt de apărare, dacă suntem tot așa de trândavi și molateci. Putem spune, oare, că nu știm ce trebuia să facem și ce nu trebuia?”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XXIV, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 318

„Cel care duce o viață păcătoasă va trăi totdeauna împovărat de tris­tețe, de temeri, de griji, de neliniști. Lucrul acesta l-a lăsat să se înțeleagă un înțelept, când a spus: Fuge necredinciosul fără să-l gonească cineva (Proverbe 28, 1). Niște oameni ca aceștia se sperie de umbre, bănuiesc pe prieteni, pe dușmani, pe cas­nicii lor, pe cunoscuți și pe necu­noscuți; înainte de chinurile iadului, se chinuiesc cumplit aici.” 

Sfântul Ioan Casian, Despre cele opt gânduri ale răutății, VIII, în Filocalia (2008), vol. 1, pp. 120-121

„(Mândria) este foarte cumplită și mai sălbatică decât toate cele de până aici. Ea războiește mai ales pe cei desăvârșiți și pe cei ce s-au urcat până aproape de culmea virtuților, încercând să-i pră­bu­șească. Și, precum ciuma cea aducătoare de stricăciune nimi­cește nu numai un mădular al trupului, ci întreg trupul, așa mândria nu strică numai o parte a sufletului, ci tot sufletul. Fiecare din celelalte patimi, deși turbură sufletul, se războiește numai cu virtutea opusă și, căutând să o biruiască pe aceea, întunecă numai în parte sufletul. Patima mândriei însă întunecă întreg sufletul și-l prăbușește în cea mai adâncă prăpastie. Ca să înțelegem mai lămurit cele zise, să luăm seama la lucrul următor: îmbuibarea stomacului se sârgu­iește să strice înfrânarea: curvia, curăția; iubirea de argint, sărăcia; mânia, blân­dețea; și celelalte feluri ale păcatului asemenea pe celelalte virtuți opuse. Dar păcatul mândriei când pune stăpânire pe bietul suflet, ca un tiran prea cumplit, care a cucerit o cetate mare și înaltă, îl dărâmă în întregime și îl surpă până în temelii. Mărturie despre aceasta este îngerul acela care pentru mândrie a căzut din cer. Căci fiind zidit de Dumnezeu și împodobit cu toată virtutea și înțelepciunea, n-a voit să le recunoască pe acestea venite din darul Stăpânului, ci din firea sa. De aceea s-a socotit pe sine întocmai ca Dumnezeu. Gândul acesta al lui mustrându-l, prorocul zice: Ai zis întru inima ta: Ședea-voi pe un munte înalt, pune-voi scaunul meu peste nouri și voi fi asemenea Celui Preaînalt (Isaia 14, 13-14). Iară tu om ești, și nu Dumnezeu. (...) Deci știind acestea, să ne temem și cu toată străjuirea să păzim inima noastră (Proverbe 4, 23) dinspre duhul mândriei cel purtător de moarte, zicând în noi înșine, de câte ori am dobândit vreo virtute, cuvântul Apostolului: Nu eu, ci darul lui Dumnezeu, care este cu mine (I Corinteni 15, 10).”

(Cuvânt patristic, Pr. Narcis Stupcanu)