Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Patristica Înțelepciunea lui Dumnezeu

Înțelepciunea lui Dumnezeu

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Patristica
Data: 17 Decembrie 2025

Origen, Despre principii, Cartea Întâia, XI-XIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 8, pp. 67-69

„Înțelepciunea mea e numită strălucirea luminii cele veșnice (Înț. Solomon 7, 25).

(...) Dar înțelepciunii I s-a mai dat și atributul de oglindă fără pată a lucrării lui Dumnezeu (Înț. Sirah 7, 22), însă va trebui să precizăm și aici mai întâi ce este în fond lucrarea puterii lui Dumnezeu. Ea este, așa zicând, energia sau puterea prin care acționează Dumnezeu atunci când creează, când poartă de grijă de toate, când judecă ori când rânduiește și îndrumă toate la vremea lor. După cum mișcările și gesturile celui ce privește într-o oglindă produc și ele un chip care se mișcă și care are aceleași mișcări și aceleași gesturi fără absolut nici o deosebire față de «original», tot așa trebuie să înțelegem că acționează și înțelepciunea după voia ei proprie atunci când o numim «oglindă fără pată» a puterii lucrării părintești. De aceea vorbește despre Sine și Domnul nostru Iisus Hristos, în calitatea Lui de în­țelepciune a lui Dumnezeu, atunci când zice: Cele ce face Tatăl, acestea le face și Fiul întocmai (Ioan 5, 19), la care adaugă: Fiul nu poate să facă nimic de la Sine, dacă nu va vedea pe Tatăl făcând (Ioan 5, 19). Iar întrucât Fiul nu se deo­sebește, nici nu diferă întru nimic de Tatăl când e vorba de puterea lucrărilor Lui și întrucât lucrarea Fiului nu este alta decât cea a ­Tatălui, ci e, ca să zicem așa - una și aceeași mișcare în amândouă, Fiul e numit «oglindă fără pată» ca să ne dea să înțelegem că nu există nici o neasemănare între Fiu și Tată. Unii vorbesc de asemănare, de imitare a dascălului de către ucenic, iar alții spun că Fiul a executat în materia corporală ceea ce Tatăl plăsmuise ­înainte în substanțele spirituale; dar cum ar fi cu putință așa ceva, din moment ce Evanghelia nu spune că Fiul săvârșește lucrări asemănătoare, ci că aceleași lucrări le face și El întocmai?

(...) Principala bunătate este fără îndoială Tatăl: din ea S-a născut Fiul, Care este în toate privințele «chipul bunătății Sale» (Ioan 15, 10). Într-adevăr, nu există în Fiul altă bunătate decât cea care este în Tatăl. Acesta-i motivul pentru care Mântuitorul zice, pe bună dreptate, în Evanghelie: nimeni nu este bun decât numai unul Dumnezeu, Tatăl (Marcu 10, 18).”

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)