Sfântul Chiril al Alexandriei, Închinare în Duh și Adevăr, Cartea a Șaptea, în Părinți și Scriitori Bisericești (1991), vol. 38, pp. 237-238 „(...) (Dumnezeu - n.n.) înfățișează îndată ca
Martiriul pentru Hristos
Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre rânduiala cea după Dumnezeu (a vieții) și despre nevoința cea adevărată, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 29, pp. 481-482
„Căci pentru creștinul care a înaintat prin bună viețuire și prin darul Duhului la măsura vârstei duhovnicești a harului dat lui e o slavă și o desfătare și o bucurie mai mare decât orice plăcere să fie urât pentru Hristos, să fie prigonit pentru El, să rabde orice ocară și rușine pentru credința în Dumnezeu. Căci toată ocara și bătăile și prigonirile și celelalte pătimiri, până la cruce, toate sunt desfătare și odihnă și arvună a comorilor cerești, odată ce ele dau unuia ca acesta toată nădejdea în învierea și în bunătățile viitoare. (...) Căci însuși harul Sfântului Duh, stăpânind peste tot sufletul și umplând lăcașul lui de veselie și de putere, face sufletului dulci pătimirile prin nădejdea celor viitoare și omoară (copleșește) simțirea durerii prezente.”
Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Treia, Cap. IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 313
„Căci moartea e a celor ce prigonesc, și nu a celor prigoniți.”
Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheze, Scrieri II, Cateheza 33, în Filocalica, Ed. Deisis, p. 338
„Ușa” este Fiul, căci zice: Eu sunt ușa (Ioan 7, 9) - iar „cheia” este Duhul Sfânt, căci zice: Luați Duh Sfânt; cărora le veți ierta păcatele se vor ierta lor, cărora le veți ține, ținute vor fi (Ioan 20, 22–23) -, iar „casa” este Tatăl - căci zice: În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri (Ioan 14, 2). Ia seama deci întocmai în tâlcul duhovnicesc (theoria) al cuvântului. Deci dacă cheia nu descuie căci zice: Acestuia portarul îi deschide (Ioan 10, 3) -, ușa nu se deschide; iar dacă ușa nu se deschide, nimeni nu intră în casa Tatălui, după cum zice Hristos: Nimeni nu intră la Tatăl, decât numai prin Mine (Ioan 14, 6). Iar că Duhul Sfânt deschide mai întâi mintea (Luca 24, 45) noastră și ne învață cele privitoare la Tatăl și la Fiul, tot El a zis iarăși: Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului Care de la Tatăl purcede, Acela va da mărturie despre Mine și vă va călăuzi la tot adevărul (Ioan 16, 36; 15, 26)”.
(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)