Sfântul Ștefan a făcut parte dintr-un grup de șapte tineri plini de Duh Sfânt, care îi ajutau pe Apostoli, întrucât numărul ucenicilor Mântuitorului se mărise. Unii dintre aceștia erau mâhniți pentru
Sfântul Ștefan a făcut parte dintr-un grup de șapte tineri plini de Duh Sfânt, care îi ajutau pe Apostoli, întrucât numărul ucenicilor Mântuitorului se mărise. Unii dintre aceștia erau mâhniți pentru
Actele martirice, Martiriul Sfintelor Perpetua și Felicitas, XV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 11, pp. 125-126 „(...) Felicitas s-a bucurat și ea de harul Domnului. Fiindcă se afla în
Odată cu ieşirea la propovăduire, Sfinţii Apostoli au dat piept cu o lume cosmopolită în toate manifestările ei. Contextul iudaic, în mare pătruns de legalismul vechi-testamentar, se regăsea într-o atare
Sfinţii Mucenici L-au mărturisit pe Hristos cu preţul vieţii. Ei sunt creştinii care, pentru credința lor, au fost martirizaţi pentru mărturisirea Evangheliei lui Hristos. Mucenicii sunt nenumărați:
Chip al dreptei credinţe făcându-se prin vieţuire curată şi prin râvnă fierbinte plăcută lui Dumnezeu, dispreţuind cu înţelepciune toate cele stricăcioase şi trecătoare, Marele Mucenic Emilian s-a
Martirul. Un om pentru care a vorbit propria jertfă. Răscolind actele martirice transmise până în prezent regăsim puține cuvinte și multe descrieri înspăimântătoare. „Sunt creștin”. Două cuvinte pentru
Biserica - mireasa lui Hristos. Această preafrumoasă definire a ceea ce este Biserica a fost cântată în imnurile sfinte, în scrierile patristice, în cuvintele dumnezeiești ale Scripturii.
Actul martiric privind pătimirea Sfintelor Perpetua și Felicitas este una dintre cele mai frumoase lucrări ale literaturii vechi creștine şi poate unul dintre cele mai complete și prețioase martirologii pe care ni
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Păziți-vă de oameni, pentru că își vor pune mâinile pe voi și vă vor prigoni, dându-vă în sinagogi și în temnițe, ducându-vă la &ic
După ce împăratul Maximian (304-311) i-a biruit pe etiopieni, a vrut să aducă jertfe de biruinţă idolilor. De aceea, pretutindeni a trimis scrisori ca toţi locuitorii imperiului să vină în Nicomidia
Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a slujit Sfânta Liturghie de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, în impunătoarea biserică închinată
Printre cei mai cunoscuți și cinstiți sfinți ai Balcanilor se numără trei ale căror nume sunt identice, Dimitrie. Deşi au trăit în perioade diferite, evlavia faţă de ei în lumea ortodoxă a sporit mereu. Din
Unul dintre cei mai cunoscuţi martiri ai Bisericii Creştine, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, a fost cinstit cu fast liturgic la Altarul de vară al Catedralei Patriarhale prin săvârşirea
Mucenicul Adrian şi soţia sa, Natalia, erau din cetatea Nicomidiei şi au pătimit în zilele împăratului Maximian (286-305). Când a ajuns în Nicomidia, împăratul s-a închinat la zei și a poruncit ca toţi cei
Sfântul Mucenic Lup din Novae se numără printre sutele de mii de mărturisitori creştini ai primelor veacuri în ţinuturile sud-dunărene. Vrednic slujitor şi frate întru credinţă al Sfântului Mare Mucenic
Privind icoana care ne oferă spre închinare cinci candele de mucenicească sfințenie - chipurile Sfinților Martiri Brâncoveni - suntem străbătuți de un puternic fior de evlavie, la care contribuie, pe lângă
Binecredinciosul voievod Constantin Brâncoveanu al Ţării Româneşti s-a născut în 1654 din părinţi de seamă, după tată fiind din neamul voievodului Matei Basarab, iar după mamă fiind nepot al voievodului
Sfârșitul martiric, la Istanbul (Constantinopol), la 15 august 1714, chiar în ziua când împlinea 60 de ani, al Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu împreună cu cei patru fii ai săi şi cu sfetnicul Ianache
Mănăstirea Lainici a avut în ultimii 200 de ani trei mari stareți, care au strălucit cu sfințenia vieții lor și au fost cei mai longevivi în îndrumarea obştii acestui aşezământ monahal: Sfântul Cuvios
Istoriile exilului și diasporei române ne oferă perspective diverse ale trecutului poporului român și modului cum oamenii au răzbit prin vicisitudinile vremurilor. Ne oprim la a evoca povestea pribegiei
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aceasta vă poruncesc: Să vă iubiți unul pe altul. Dacă vă urăște pe voi lumea, să știți că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă ați fi din lume, lumea ar