Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sfinţii 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei
În cetatea Nicopole din Armenia, pe timpul împăratului Liciniu (308-321), creştinii erau prinşi şi omorâţi. Credinţa în Domnul Iisus Hristos luminase în acel oraş şi cugetele căpeteniilor, între care se aflau: Leontie, Mavrichie, Daniil, Antonie şi Alexandru. Aceştia, fără vreo teamă, îşi arătau credinţa lor în Dumnezeu, iar pentru aceasta au îndurat chinuri pe care numai o minte rătăcită le putea născoci, iar împreună cu ei au pătimit alţi 40 de creştini. Păgânul împărat Liciniu a dat poruncă prin toată stăpânirea sa ca toţi creştinii ce nu vor voi să se închine zeilor să fie munciţi şi pierduţi cu felurite morţi, iar averile lor să se ia spre zidirea capiştilor idoleşti şi a băilor şi pentru înnoirea cetăţilor. Cei 45 de creştini, adunându-se laolaltă, s-au sfătuit ca să nu aştepte până ce vor fi prinşi de păgâni, ci să meargă de voie la judecată şi, mărturisind numele lui Hristos, să primească mucenicia. Şi ducându-se toţi împreună, au stat înaintea lui Lisie, ighemonul ţării Armeniei, şi au mărturisit că sunt creştini. Iar ighemonul mirându-se de împreună-învoirea a atât de mulţi oameni şi de curajul lor, i-a întrebat pe ei, zicând: „De unde sunteţi şi cine v-a învăţat pe voi să nu vă închinaţi zeilor noştri?” Atunci, Sfântul Alexandru a zis: „De aici suntem. Unii din cetate, iar alţii de prin sate, însă pământul acesta este patria noastră, iar Tatăl nostru este Hristos Cel din ceruri. Acela ne-a învăţat pe noi să nu ne închinăm nici mincinoşilor zei surzi şi muţi, nici lucrului făcut de mâini omeneşti”. Auzind acestea, ighemonul i-a condamnat pe toţi la moarte. Pe Leontie, Mavrichie, Daniil, Antonie şi Alexandru i-a ucis prin decapitare, iar pe ceilalţi creştini i-a aruncat în foc. Astfel au primit veşnicele cununi mucenicii lui Hristos, sfârşindu-şi prin sabie şi foc viaţa lor pământească.
