Sfinţii Ioan Casian (†435) şi Gherman (†405-415) s-au născut din părinţi străromâni în părţile Casimcei din nordul Dobrogei, care se numea Sciţia Mică. Din dragoste pentru Hristos au îmbrăţişat viaţa monahală, intrând într-o mănăstire din Dobrogea. Au mers apoi într-o mănăstire din Betleem, în Palestina, de unde au pornit în anul 385 în căutarea de modele de sfinţenie. Astfel, au vizitat Patria anahoreţilor - Egiptul. Pe la anul 400 au mers la Constantinopol, unde au ascultat cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur, care l-a hirotonit preot pe Sfântul Gherman, iar pe Sfântul Casian diacon. În anul 403, Sfântul Gherman a participat la Sinodul de la Stejar, ca apărător al Sfântului Ioan Gură de Aur, iar în anul 405, împreună cu Sfântul Ioan Casian, a dus la Roma, Papei Inochentie, o scrisoare a clerului şi credincioşilor din Constantinopol, tot în apărarea Sfântului Ioan Gură de Aur. Nu se cunoaşte anul exact în care a trecut la Domnul Sfântul Gherman, dar se presupune că între anii 405 şi 415, pe când era la Roma. Sfântul Casian s-a mutat la Domnul în anul 435.
Sfântul Cuvios Mucenic Ştefan cel Nou; Sfântul Mucenic Irinarh
Sfântul Cuvios Mucenic Ştefan cel Nou (†766) a pătimit din porunca împăratului Constantin Copronim (741-775) pentru că a apărat cinstirea icoanelor. Născut în Constantinopol, în timpul împăratului Anastasie (713-715), s-a călugărit la vârsta de 16 ani la Mănăstirea Sfântului Auxentie, în apropierea Calcedonului. Fiind deprins din familie cu viaţa aspră şi cu faptele bune, la 30 de ani a fost ales stareţul aşezământului monahal. De aici, împăratul Constantin Copronim l-a luat şi l-a închis în temnița Pretorion. Alături de alte câteva sute de creştini, Sfântul Ştefan a trăit în închisoare ca într-o adevărată mănăstire. Aflând ce se întâmplă, împăratul l-a supus la grele chinuri şi bătăi. Unul dintre ucigaşi, luând un lemn, l-a lovit atât de tare pe Sfântul Ştefan în cap încât l-a despicat. Şi aşa şi-a dat cinstitul său suflet în mâinile Domnului Hristos.
Astăzi îl pomenim şi pe Sfântul Mucenic Irinarh din Sevastia, care fusese călău înainte să primească marele dar al Botezului. În timpul persecuţiei lui Diocleţian, primind poruncă de la Maxim, dregătorul Sevastiei, să omoare şapte femei creştine, sufletul lui Irinarh s-a luminat cu dumnezeiescul har al lui Dumnezeu văzând curajul cu care acestea Îl mărturiseau pe Hristos, dar şi minunile pe care le săvârşeau. Pentru aceasta, mărturisind şi el cu mult curaj pe Hristos Iisus Domnul şi descoperind că este creştin, a fost aruncat într-un iezer adânc. Sfântul Irinarh a ieșit însă de acolo nevătămat şi a fost aruncat imediat într-un cuptor încins. Însă nici flăcările cumplite nu l-au vătămat. De aceea, din porunca tiranului i s-a tăiat capul, primind astfel cununa muceniciei alături de preotul Acachie, cel care îl botezase în numele Preasfintei Treimi.